Somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 21693/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. D.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . ROMANIA SA și pe debitor ., având ca obiect somație de plată OG 5/2001
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre cand, având nevoie de timp pentru a delibera, instanta a amânat pronunțarea pentru data de 17.11.2015 cand a hotarat urmatoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.08.2014, sub nr._, petenta COFACE ROMÂNIA Credit management Services SRL în calitate de mandatar a creditorului . România SA, a solicitat instanței emiterea unei somații de plată privind pe debitoarea ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.498,95 lei reprezentând valoarea facturilor neachitate, și a majorărilor de întârziere.
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2013, având în vedere că prin încheierea din data de 27.12.2012 pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a Comercială în dosarul nr._ a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ., instanța a suspendat judecarea cauzei în temeiul art.36 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) teza I și alin. (3) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Rezultă astfel că perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este marcat de data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din vina părții reclamante, de actele de procedură ce trebuia să se succeadă în mod firesc, astfel încât pricina a rămas în nelucrare.
Împrejurarea că partea interesată putea ataca cu recurs încheierea de suspendare nu este de natură să înlăture culpa părților și să stabilească un alt moment de început al termenului de perimare.
Or, în prezenta cauză în prezenta cauză se constată împlinirea termenului de un an al perimării, care a început să curgă, conform celor anterior arătate, de la data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv 07.02.2013.
În consecință, în temeiul art. 248 C.proc.civ. și având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a termenului perimării, instanța, în baza art. 252 alin. (1) C.proc.civ., va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea privind pe creditor . ROMANIA SA sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 39, . ., sector 1, București, .. 96, .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Noiembrie 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.D.O.M .
4 EX M.S. 22 Decembrie 2015
← Cereri. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI | Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|