Succesiune. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-07-2015 în dosarul nr. 14105/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 27.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. B. E.

Grefier R. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. P. în contradictoriu cu pârâții O. M., T. G., având ca obiect succesiune, constatarea calității de moștenitor.

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.07.2015, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.07.2015, data de 27.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015 sub nr._, reclamanta R. P. a chemat în judecată pârâții O. M. și T. G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că părțile sunt moștenitorii defunctei T. M., să se constate că în masa succesorală de pe urma defunctei au rămas ca bunuri dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul Bucureștii Noi, figura 15, locul 153 reprezentând jumătate din groapa din mijloc și groapa din dreapta în suprafață de 4,5 mp, să se dispună atribuirea către reclamantă a jumătății din groapa din mijloc, să se dispună atribuirea către pârâți a gropii din dreapta.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost adoptată de către părinții mamei sale L. I. și L. P., luând numele de L. conform certificatului de adopție . nr._, mama sa biologică este defuncta T. M., fostă G. M., iar conform certificatului de naștere . nr._ la numele părinților sunt trecuți părinții biologici G. T. și G. M. (defuncta T. M.). S-a menționat că în urma hotărârii civile nr. 405 din data de 27.02.1952 a fost adoptată de către bunicii săi L. I. și L. P., părinții mamei sale biologice, defuncta T. M., având la acel moment același domiciliu. Reclamanta a susținut că potrivit legii adopției, are dreptul la moștenire atât în partea părinților săi adoptivi, cât și din partea părinților săi biologici, în speță mama biologică defuncta T. M.. Reclamanta a învederat că, în urma succesiunii părinților adoptivi ai săi și ai părinților biologici a preluat concesiunea a 3 locuri de veci din cimitirul Bucureștii Noi, figura 15, locul 153 având suprafața totală de 3X3=9 mp. S-a menționat că prin sentința civilă nr._ din data de 29.09.1998 i s-a atribuit groapa din stânga de lângă alea cimitirului și jumătate din groapa a doua, vecină cu prima groapă, practic jumătate din groapa de mijloc și cele două cruci din marmură, gardul metalic ce împrejmuiește această porțiune și o bancă, totul în suprafață de 4,5 mp, defunctei T. M. i s-a atribuit jumătate din groapa de mijloc, precum și groapa din dreapta, total suprafață de 4,5 mp. Reclamanta a subliniat că împreună cu defuncta T. M. deținea locurile de veci mai sus menționate conform actului de concesiune pe durată nelimitată nr. 6404 din 22.09.2000 eliberat în baza și în condițiile Regulamentului de funcționare a cimitirelor conform HCGMB nr. 9/25.09.1996. S-a arătat că în urma decesului mamei sale biologice T. M. au rămas trei moștenitori, reclamanta, pârâta O. M., copil al defunctei și sora sa, pârâtul T. G., copil al defunctei și fratele său. Reclamanta a precizat că deține în prezent jumătatea din stânga a gropii din mijloc și solicită atribuirea celeilalte jumătăți a acestei gropi pentru a forma un întreg, iar groapa din dreapta să fie atribuită celor doi frați ai săi, pârâții O. M. și T. G..

În drept, au fost invocate disp. art. 975 CC, art. 1143 CC, art. 979-995CPC, Codul familiei ( Legea nr. 3/1953).

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar înscrisuri și proba cu interogatoriu.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La data de 07.04.2015, reclamanta a depus precizări și înscrisuri (f. 31) prin care a indicat CNP-ul pârâților și valoarea masei succesorale.

Legal citați, pârâții O. M. și T. G. nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecată pentru a propune probe în apărare.

La termenul de judecată din data de 13.07.2015, reclamanta a arătat că solicită doar proba cu înscrisuri.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 29.09.1998 în dosarul nr. 6069/1998 (f. 7), Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamanta R. P. în contradictoriu cu pârâta T. M., a partajat locul de veci situat în cimitirul B. din Bucureștii Noi, figura 15, locul 153, conform actului de concesiune nr. 81 din 18.01.1989 astfel: a atribuit reclamantei groapa din stânga de lângă . din groapa a doua vecină cu prima groapă, precum și cele două cruci de armură, gardul metalic ce împrejmuiește această porțiune și banca având suprafața de 4,5 mp, a atribuit pârâtei jumătate din groapa din mijloc, precum și groapa din dreapta, având suprafața de 4,5 mp.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 110 din data de 26.09.2012 eliberat de BNPA C., S. și Asociații (f. 11), de pe urma defunctei T. M., decedată la data de 23.03.2012, cu ultim domiciliu în București, ., sector 1 au rămas ca bunuri cota parte de ½ din dreptul de concesiune asupra locului de înhumare, fără construcții funerare situat în Cimitirul Bucureștii Noi, în figura 15, locul 153, jumătatea din dreapta, în suprafață totală de 3 mpx3mp-9,00 mp, deținută de defunctă în baza actului de concesiune nr. 81/18.01.1989 eliberat de CGMB- Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, restul cotei aparținând lui B. P., conform actului de concesiune nr. 81/18.01.1989 eliberat de CGMB - Administrația Cimitirelor și a Crematoriilor Umane și ca moștenitori pârâții O. M., în calitate de fiică cu o cotă de ½ din masa succesorală și T. G., în calitate de fiu, cu o cotă parte de ½ din masa succesorală.

Deși reclamanta solicită să se constate că este moștenitor după defuncta T. M., instanța constată că în anul 2012 s-a emis un certificat de moștenitor după defuncta T. M., decedată la data de 23.03.2012, cu ultim domiciliu în București, ., sector 1, în care s-au arătat care sunt moștenitorii defunctei T. M., reclamanta nefiind indicată ca moștenitor. Totodată, se constată că nu s-a depus un certificat de moștenitor suplimentar și nici vreo dovadă că certificatul de moștenitor nr. 110 din data de 26.09.2012 eliberat de BNPA C., S. și Asociații ar fi fost anulat.

Potrivit art. 1133 Cod civil, certificatul de moștenitor face dovada calității de proprietar, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Potrivit art. 1134 Cod civil, cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești constatarea sau, după caz, declararea nulității acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.

Cum certificatul de moștenitor nr. 110 din data de 26.09.2012 eliberat de BNPA C., S. și Asociații este un act juridic valabil care își produce efecte în circuitul civil, se constată că solicitarea reclamantei de a se constata de către instanță că este moștenitor alături de pârâții O. M. și T. G. vizează să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să aibă efecte contrarii certificatului de moștenitor anterior menționat.

Articolul 1134 cod civil prevede ca o condiție prealabilă succesiunii pe cale judiciară constatarea sau declararea nulității certificatului de moștenitor emis de notarul public.

Astfel, în circuitul civil nu pot fi două acte juridice cu efecte contrarii, posibilitatea apariției unui al doilea act presupune ca primul să fi fost anulat.

Atât timp cât nu se poate constata la acest moment calitatea de moștenitor a reclamantei pe cale judiciară, nici ieșirea din indiviziune a reclamantei conform art. 1143 Cod civil nu este justificată, în lipsa calității sale de moștenitor.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. P., cu domiciliul ales la C. ȘI ASOCIATII în București, CALEA RAHOVEI, nr. 266 - 268, .. 2 sector 5 în contradictoriu cu pârâții O. M., cu domiciliul în București, . sector 1 și T. G., cu domiciliul în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. R.B.E./Tehn. R.B.E/R.G./ 5ex/09.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI