Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 20647/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. M. P.
Grefier: I. I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind creditoarea M. S. E. și terțul poprit R. B. S.A., debitoarea S.C. C. C. S.R.L., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta debitoarea reprezentata de consilier juridic C. T. care se legitimeaza cu CI . nr._ eliberata de SPCLEP S1 Biroul nr.1, tertul poprit reprezentat de consilier juridic L. U. care depune delegatie, lipsa fiind creditoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanta acorda cuvantul pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a tertului poprit R. B. S.A.:
Tertul proprit, prin consilier juridic, solicita admiterea exceptiei si sustine oral motivele expuse pe larg in intampinarea depusa.
Instanta, avand in vedere motivele invocate de tertul poprit si prevederile art. 790 C.p.c., califica exceptia ca fiind o aparare pe care o va avea in vedere la solutionarea pe fond a cauzei, ocazie cu care va analiza daca exista relatii între parti.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acorda cuvântul pentru propunerea de probe:
Partile prezente solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru parti proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.
Tertul poprit, prin consilier juridic, solicita respingerea actiunii, fara cheltuieli de judecata. De asemenea, solicita aplicarea unei amenzii creditoarei pentru lipsa diligentelor pe care avea posibilitatea sa le efectueze foarte usor.
Debitoarea, prin consilier juridic, solicita respingerea actiunii, precum si amendarea creditoarei.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2015 sub nr._, creditoarea M. S. E. în contradictoriu cu terțul poprit R. B. S.A. și cu debitoarea S.C. C. C. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi prin obligarea tertului poprit la plata sumei de 462.717 lei, amendarea tertului poprit cu suma de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditorul a arătat, în esență, că tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, fiind emisă adresa din 30.04.2015 in dosarul de exeucatre nr. 81/2015 de B. P. C. G..
În drept, au fost invocate prevederile art. 790 si urm. din C.proc.civ.
În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 29.09.2015, debitorul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare proprire, deoarece nu este întemeiată.
La data de 01.10.2015, terțul poprit R. B. S.A. a depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii si amendare creditoarei conform art. 187 alin. 1 pct. a) C.. A precizat că in data de 05.05.2015 a transmis executorului faptul că nu are calitatea de tert poprit (fila 75).
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, așa cum reiese din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că prin adresa din 04.05.2015 emisă în dosarul de executare nr. 81/2015 de către B. P. C. G., s-a solicitat instituire poprire asupra sumei de 462.717 lei, pe care debitoarea S.C. C. C. S.R.L. o are de încasat de la terțul poprit terțul poprit R. B. S.A.
Adresa de proprire a fost primită de tertul poprit la data de 05.05.2015, conform dovezii de la fila 10, iar la aceeasi dată, R. B. S.A. a transmis executorului faptul că nu are calitatea de tert poprit (fila 75).
În drept, specificul instituției popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale, care, presupune participarea indispensabilã a trei pãrti: creditorul popritor (urmãritor), debitorul poprit (urmãrit) și terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.
Dintre aceste raporturi juridice, douã preced înființarea popririi, și anume: raportul de creanțã dintre creditorul urmãritor și debitorul urmãrit, precum și raportul de creanțã dintre debitorul poprit și terțul poprit, creditorul având obligația de a justifica calitatea procesuală a tuturor părților implicate în procedura popririi, respectiv existența creanței față de debitorul poprit, precum și creanța pe care acesta din urmă o deține asupra terțului poprit.
Conform art. 790 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul urmăritor, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
În ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina terțului poprit, art. 787 alin. 1 C.proc.civ. prevede că în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc.
Pentru a se dispune validarea popririi este necesar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 790 alin. 1 C.proc.civ., ca terțul poprit să nu-și îndeplinească obligațiile ce îi revin pentru înființarea popririi. Sub acest aspect, instanța reține că terțul poprit, conform art. 787 alin. 1 C.proc.civ., avea obligația ca, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, să rețină și să consemneze suma de bani poprită și să trimită dovada executorului judecătoresc. În condițiile în care tertul poprit nu respectă aceste obligatii, instanța ar putea reține culpa terțului poprit pentru neîndeplinirea cerintelor prevăzute de art. 787 si art. 790 C..
Dar din înscrisurile depuse în dosar rezultă că terțul poprit R. B. S.A. și-a indeplinit obligatiile legale, comunicând faptul că nu datorează sume de bani debitoarei S.C. C. C. S.R.L.,astfel nu are calitate de tert poprit, motiv pentru care cererea de validare a popririi este neîntemeiată, iar conform art. 790 C., instanța o va respinge ca atare.
De asemenea, față de cererile părtilor adverse, conform art.187 alin. 1 pct.1 lit. a) C., instanța aplică creditoarei M. S. E., CNP_, domiciliata în București, .. 7, ., ., amenda judiciară în cuantum de 500 lei, reținând reaua-credintă pentru introducerea prezentei cereri de validare a popririi împotriva terțului poprit R. B. S.A., având în vedere adresa emisă de bancă la data de 05.05.2015 si comunicată executorului judecătoresc la data de 07.05.2015. Creditoarea, parte in dosarul de executare nr. 81/2015 instrumentat de către B. P. C. G., trebuia să efectueze demersuri anterior depunerii prezentei cereri si să verifice răspunsurile tuturor tertilor popriti la adresele de poprire din 04.0e.2015 emise în dosar de executorul judecătoresc, si nu să încarce nejustificat activitatea prezentei instanțe (de notorietate cea mai aglomerată dintre instanțele din București).
Conform art. 191 C., împotriva amenzii judiciare aplicate în cuantum de 500 lei, M. S. E. poate formula numai cerere de reexaminare în termen de 15 zile de comunicare, care se va depune la Judecătoria Sector 1 București, cale de atac care va fi soluționată de către un alt complet prin Incheiere definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulata de creditoarea M. S. E., domiciliata în București, .. 7, ., ., în contradictoriu cu terțul poprit R. B. S.A., cu sediul în București, Calea Floreasca, Clădirea Sky Tower, nr. 246 C, sector 1, și cu debitoarea S.C. C. C. S.R.L., cu sediul în B., ., județ Ilfov.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Conform art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a) C., aplică creditoarei amenda judiciară în cuantum de 500 lei. Numai cu cererea de reexaminare în termen de 15 zile de comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06.11.2015.
Președinte, Grefier,
P. F. M. D. I. I.
Red: P.FM/Th.red: P.F.M/D.I.
5EX/24.12.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|