Validare poprire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 17-08-2015 în dosarul nr. 14416/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 17 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. R.
Grefier M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor B. S.A. și pe debitor N. M. G., terț poprit S.C. N. C. S.R.L., având ca obiect validare poprire
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care învederează că
s-a depus la dosar prin serviciul registratura relatiile solicitate .
Instanta constatând cauza în stare de judecata o retine spre solutionare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la acesta instanta la data de 28.07.2015 reclamanta B. S.A. a chemat in judecata debitor N. M. G., terț poprit S.C. N. C. S.R.L., solicitand validarea popririi pana la concurenta sumei de_,98 CHF plus cheltuieli de executare de 122,20 lei precum si cheltuieli de executare efectuate de B. P. A. in valoare de 4415,40 lei si dobanzi legale pana la achitarea integrala a creditului.
In motivarea cererii reclamanta arata ca prin incheierea din 29.09.2011 a Judecatoriei Valenii de M. a fost incuviintata executarea silita a debitorului N. M. G., s-a emis adresa de infiintare a popririi comunicata tertului poprit la 17.06.2015. Tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile de consemnare sau plata a sumei reprezentand obligatia de plata
In dovedirea cererii la dosarul cauzei s-au depus inscrisuri (filele 2-23) si a fost atasat dosarul de executare silita.
Analizand cererea si inscrisurile, instanta retine ca:
Prin incheierea din 29.09.2011 a Judecatoriei Valenii de M. a fost incuviintata executarea silita a debitorului N. M. G., s-a emis adresa de infiintare a popririi comunicata tertului poprit la 17.06.2015. Tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile de consemnare sau plata a sumei reprezentand obligatia de plata
In dovedirea cererii la dosarul cauzei s-au depus inscrisuri (filele 2-23) si a fost atasat dosarul de executare silita.
F. de situatia retinuta, instanta urmeaza ca in temeiul art.460 alin.1 C. sa admita cererea si sa valideze poprirea pana la concurenta sumei de_,98 CHF plus cheltuieli de executare de 122,20 lei precum si cheltuieli de executare efectuate de B. P. A. in valoare de 4415,40 lei si dobanzi legale pana la achitarea integrala a creditului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe creditor B. S.A. sector 2, București, .. 6A pe debitor N. M. G., PREDEAL SARARI, ., J. PRAHOVA terț poprit S.C. N. C. S.R.L. sector 1, București, .. 10
Valideaza poprirea pana la concurenta sumei de_,98 CHF plus cheltuieli de executare de 122,20 lei precum si cheltuieli de executare efectuate de B. P. A. in valoare de 4415,40 lei si dobanzi legale pana la achitarea integrala a creditului.
Cu apel .
Pronunțată în ședința publică de la 17 August 2015.
P. GREFIER
RED.TH.RED.R.E.
5 EX ./16.09.15
← Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Sechestru asigurător. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|