Acţiune în constatare. Sentința nr. 8212/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8212/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 8212/2016

document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința civilă Nr. 8212/2016

Ședința publică de la 06 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE

Grefier M. S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții M. M., P. M. D. și pe pârâta R. N., având ca obiect acțiune în constatare .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.04.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, data de 06.05.2016, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Prin cererea inregistata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, la data de_, reclamanții M. M., P. M. D., in contradictoriu cu parata R. N., au solicitat constatarea inexistentei in patrimoniul paratei a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in imobilului din București, ..3, sector 1,(., fostă E. G. nr.4E), imobil compus din teren în suprafață de 121 mp si un corp de casa situat pe acesta, avand parter cu o camera așezata pe o alta camera la demisubsol si teren în suprafață de 121 mp, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea actiunii, reclamanții au aratat ca sunt posesori de bună credință ai imobilului din București, .. 3, sector 1,(., fostă E. G. nr.4E), posesie născută ca urmare a încheierii intre subsemnata P. M. D. si parata R. N. a unei promisiuni de vanzare cumparare avand ca obiect imobilul descris mai sus.

Mai arată că parata R. N. nu deține in proprietate imobilul situat in București Sfatului nr. 3 sector 1 București ( . B, fost E. G. nr. 4 E), imobil compus din teren în suprafață de 121 mp si un corp de casa situat pe acesta, avand parter cu o camera așezata pe o alta camera (bucătărie si baie) la demisubsol ( si o terasa/anexa de lemn construita de către reclamanți). De asemenea, au mai precizat că parata încearcă în permanentă să creeze o stare de confuzie asupra imobilului din Sfatului nr. 3 sector 1 București ( . B, fost E. G. nr. 4 E), compus din teren în suprafață de 121 mp si un corp de casa situat pe acesta, avand parter cu o camera așezata pe o alta camera (bucătărie si baie) la demisubsol ( si o terasa/anexa de lemn construita de către noi), cu un alt imobil, alăturat, respectiv imobilul din București. ..3(., fostă E. G. nr.4), imobil compus din Corp clădire ( 3 camere, marchiza, bucătărie, hol, baie) si teren în suprafață de 180 mp., imobil în care parata locuiește si pe care il deține in baza Certificatului de moștenitor 446/1995.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.29-30,35 și 194-198 NCPC.

In dovedire, reclamantii au solicitat administrarea probelor cu inscrisuri, martori, expertiza tehnica.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 04.09.2015 reclamanții au depus prin serviciul registratură cerere completatoare a acțiunii prin care au mai solicitat Rectificarea încheierii de carte funciară și cercetarea valabilității titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, in sensul radierii acestei înscrieri din evidentele O.C.P.I. București, privind imobilului situat in București .. 3 (., fost E. G. nr. 4 E) ), imobil compus din corp de casa, avand parter cu o camera așezata pe o alta camera la demisubsol si teren în suprafață de 121 mp.

La data de 07.10.2015 pârâta a formulat întâmpinare la cererea completatoare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția inadmisibilității iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecata din data de 22.04.2016, instanta a ramas in pronuntare asupra exceptiei inadmisibilității cererii,exceptia lipsei calitatii procesuala active pe capatul 2, exceptia lipsei de interes.

Examinând actele și lucrările dosarului, cu privire la prezenta cerere, instanța reține următoarele:

Prin prezenta cerere, reclamantii solicita instantei sa se constate inexistenta in patrimoniul paratei a dreptului de proprietate asupra imobilului situat in imobilului din București, ..3, sector 1(., fostă E. G. nr.4E), imobil compus din teren în suprafață de 121 mp si un corp de casa situat pe acesta, avand parter cu o camera așezata pe o alta camera la demisubsol si teren în suprafață de 121 mp.

Prin cererea completatatoare a solicitat si rectificarea încheierii de carte funciară și cercetarea valabilității titlului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, in sensul radierii acestei înscrieri din evidentele O.C.P.I. București, privind imobilului situat in București .. 3 (., fost E. G. nr. 4 E), cerere care are caracter subsidiar fata de primul capat, derivand din acesta, aspect de altfel invocat chiar d ereclamanti

In drept cererea a fost intemeiata pe dispoztiile art 35 NCPC, considerand ca nu au la dispozitie actiunea in realizare fata de situatia de fapt.

Retine in acest sens instanta ca potrivit art. 35 C.p.civ., partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept, cererea neputand fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului.

Prin urmare, dispozitia inscrisa in art. 35 C.p.civ. nu poate fi folosita, dat fiind caracterul subsidiar stabilit, in ipoteza in care partea poate cere realizarea dreptului, dupa cum nu poate fi folosita nici pentru constatarea unei situatii de fapt.

In speta, se retine ca intre parti s-a incheiat la data de 12.11.2008 promisiunea de vanzare cumparare atestata sub nr 36/12.11.2008 de catre avocat C. Parachiv -f 222 vol 1 dosar, prin care parata, calitate de vanzator se obliga sa vanda reclamantei, in calitate de promitent cumparator, imobilul situat in Bucuresti . 3 (. E. G. nr 4E, compus din teren in suprafata de 121 mp si un corp de casa situat pe acesta avand parter cu o camera asezata pe o alta camera la demisubsol si avand drept de servitute de trecere pe terenul ce il detinea promitenta vanzatoarae in baza certificatului de mostenitor nr 446/8.03.1995 eliberat de notariatul de stat Sector 1 situat in Bucuresti . 3 in suprafata de 180 mp.

In cuprinsul acestei promisuni de vanzare cumparare, se precizeaza ca promitenta vanzatoare uirmeaza sa faca toate demersurile pentru a clarifica situatia rolului fiscal, pentru intocmirea documentatiei cadastrale si a intabularii bunului imobil in vederea incheierii contractului de vanzare cumparare in forma autentica cu cumparatoarea, pe care se obliga sa l incheie in 3 ani de la data semnarii promisiunii.

S-a mai convenit ca in cazul in care perfectarea contractului de vanzare-cumparare in forma autentica nu se poate face din culpa vanzatoarei precum si in situatia in care nu se clarifica situatia juridica a bunului imobil, vanzatoarea se obliga sa restituie cumparatoarei pretul integral plus jumatate din pret cu titlu de despagubiri precum si contravaloarea tuturor imbunatatirilor facute de cumparatoare cu administrarea si conservarea bunului imobilului dupa incheierea promisiunii cat si contravaloarea imbunatatirilor facute inainte de semnarea promisiunii.

Pretul a fost stabilit la 150.000 lei si a fost achitat in integralitate, cumparatoare intrand in posesia in fapt a acestui imobil inca din 8.12.2004.

Față de această situație instanța apreciază că cererea privind constatarea inexistentei dreptului de proprietate al paratei asupra imobilului care a facut obiectul promisiunii de vanzare-cumparare nu poate fi primită în temeiul art. 35 Cod Proc.Civ., având în vedere că reclamanta (si avand in vederea calitatea reclamantului in raport de reclamanta)are la îndemână posibilitatea formulării unei cereri pentru realizarea dreptului său de proprietate, cum ar fi o acțiune prin care să solicite ori pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare între ea si parata –din inscrisuri rezulta ca parata intabulat imobilul in cartea funciara )ori rezolutiunea acesteia(chiar promisiunea de vanzare cumpararae indica ) avand in vedere ca se invoca practic neindeplinirea obligatiilor pentru a se incheia valabil in forma autentica actul de vanzare cumparare, reclamantii, considerand practic ca parata nu are dreptul de proprietate asupra acestui bun in raport de care s-a incheiat promisiunea(asadar cerinta vizeaza situatia juridica pe care parata se obligase sa o lamureasca potrivit mentiunilor din promisiunea de vanzare-cumparare). Este asadar evidenta actiunea in realizare, avand in vedere ca reclamantii sunt, fata de inscrisurile aflate la dosar si cuprinsul promisiunii doar posesori ai imobilului, iar o solutie de constatare a lipsei dreptului de proprieatate al paratei asupra acestui imobil nu rezolva situatia juridica a partilor.

Prin urmare, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată astfel cum a fostcompletata ă este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare, în raport de această soluție fiind inutilă analizarea celorllate exceptii, acestea vizand practic capatul 2 ori acesta, asa cum a invocat chiar reclamantiii, are caracter subsidiar primului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia inadmisibilitatii .

Respinge actiunea privind pe reclamanții M. M., P. M. D. ambii cu domiciliul ales în sector 1, București, ., nr. 17, . și pe pârâta R. N. cu domiciliul ales în sector 1, București, .. 20, ., . ca inadmisibila.

Constata ramase fara obiect restul exceptiilor.

Cu apel in 30 zile de la comunicare care se depune la JS1.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 6.05.2016.

PRESEDINTEGREFIER

RED,TEHN M.T/5EX/ 06.06.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 8212/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI