Acţiune în constatare. Sentința nr. 2893/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2893/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 2893/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2893/2016
Ședința publică de la 18.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - CARLA ALEXANDRA ANGHELESCU
GREFIER - D. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. C. A. și pe pârât O. F. SOLUTIONS BV, pârât O. B. ROMÂNIA SA, pârât O. B. ROMÂNIA SA- SUCURSALA PITEȘTI, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
La apelul nominal făcut în ședința publică, la amânări fără discuții, a răspuns pârâtul O. B. ROMÂNIA SA, reprezentat de consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 16.02.2016, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus note scrise la dosarul cauzei; iar la data de 17.02.2016, pârâtul a depus cerere de amânare, după care,
Apărătorul pârâtului O. B. ROMÂNIA SA, având cuvântul, solicită acordarea unui termen pentru a se soluționa litigiul pe cale amiabilă.
Instanța lasă cauza la ordine pentru a-i acorda posibilitatea apărătorului reclamantului să se prezinte și întrucât cauza presupune mai multe discuții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și acordă cuvântul apărătorului reclamantului asupra acestei excepții.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București, solicită respingerea excepției. Arată că nu i se pare normal să vină să se judece la București întrucât reclamantul a încheiat contractul la sucursala Pitești, are domiciliul în Pitești, iar JUDECĂTORIA PITEȘTI este competentă cf. art.113 C..
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 09.02.2015 sub nr. unic de dosar_, reclamantul D. C. A. în contradictoriu cu pârâta O. F. SOLUTIONS BV, pârât O. B. ROMÂNIA SA, pârât O. B. ROMÂNIA SA- SUCURSALA PITEȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea unor clauze contractuale, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. C_ /2008 având ca obiect un credit în cuantum de_ CHF, pe o durată de 360 luni, contract în cuprinsul căruia au fost inserate o . clauze pe care reclamantul nu a avut posibilitatea de a le negocia sau modifica în vreun fel.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale O.G. nr. 50/2010 și ale Directivei nr._ .
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și interogatoriul pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată și înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la data de 05.05.2015, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, excepția netimbrării cererii introductive de instanță, a solicitat constatarea inadmisibilității cererii prin raportare la procedura specială prevăzută de Legea nr. 193/2000 și prescripția dreptului de a solicita înlăturarea clauzelor abuzive și restituirea sumelor datorate, iar, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale, susținând că instanța competentă este Judecătoria Pitești.
La primul termen de judecată, din data de 19.11.2015, când procedura de citare a fost legal îndeplinită cu părțile, în raport de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă și față de excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă în întâmpinare, instanța a pus în discuția părților problema competenței și a rămas în pronunțare asupra excepției.
Prin sentința nr. 8482/19.11.2015 instanța a constatat necompetența teritorială a Judecătoriei Pitești și a dispus declinarea cauzei spre soluționare către Judecătoria Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2016 sub nr._ .
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale în raport de actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În soluționarea excepției, instanța are în vedere hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., precum și Directiva nr. 93/13/CEE .
Principii desprinse din hotărârea Curții:
În cauza menționată, prin intermediul întrebării adresate Curții, instanța de trimitere urmărește să determine responsabilitățile care îi revin, în temeiul dispozițiilor directivei, începând din momentul în care se ridică problema de a stabili eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă.
Instanța națională întreabă în special dacă, într‑o astfel de situație, are obligația de a efectua o cercetare judecătorească din oficiu în vederea stabilirii elementelor de fapt și de drept necesare pentru aprecierea existenței unei astfel de clauze, în cazul în care dreptul național nu prevede o astfel de cercetare decât la solicitarea uneia dintre părți.
Răspunzând acestei întrebări, Curtea a reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.
Curtea a statuat de asemenea că, având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator.
Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
Pentru a asigura protecția urmărită de directivă, Curtea a subliniat că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr‑o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract.
Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește prima fază a examinării ce trebuie efectuată de instanța națională, rezultă din dispozițiile coroborate ale articolelor 1 și 3 din directivă că aceasta se aplică oricărei clauze prin care se stabilește competența jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator și nu a făcut obiectul unei negocieri individuale.
Pentru a garanta eficacitatea protecției consumatorilor urmărită de legiuitorul Uniunii, instanța națională trebuie, prin urmare, în toate cazurile și indiferent de normele de drept intern, să determine dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, citată anterior, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Trebuie să se arate că clauza la care se referă întrebarea instanței naționale în acțiunea principală, la fel ca și o clauză care are ca obiect conferirea competenței, pentru toate litigiile care decurg din contract, instanței în raza căreia se află sediul vânzătorului sau al furnizorului, creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia.
În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă.
În plus, o astfel de clauză de stabilire a competenței jurisdicționale exclusive permite vânzătorului sau furnizorului gruparea tuturor litigiilor aferente activității sale profesionale în fața unei singure instanțe, care nu este cea în raza căreia are reședința consumatorul, ceea ce facilitează în același timp organizarea prezentării vânzătorului sau a furnizorului menționat în instanță și o face mai puțin oneroasă.
Concluzia Curții sub acest aspect a fost în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Aplicarea principiilor în cauza dedusă judecății:
Analizând contractul de credit nr. C_ /2008 strict prin prisma competenței teritoriale, instanța observă că în art. 16.2 din clauzele contractuale a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu prezentul contract care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București.
Prin urmare, a fost stabilită astfel o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul furnizorului de servicii, profesionist, care în speță are calitatea de pârâtă.
Având în vedere că actul juridic a cărui nulitate parțială se solicită a fi constatată a fost încheiat înainte de . Noului Cod de procedură civilă, nu poate fi aplicabilă sancțiunea considerării clauzei privind alegerea de competență ca nescrisă.
Cu toate acestea, este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (C. vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
Prin urmare, având în vedere jurisprudența CJUE anterior menționată, instanța de judecată este obligată din oficiu să procedeze la analizarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind alegerea de competență exclusiv la sediul băncii.
Astfel, instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul profesionistului poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Astfel, din înscrisurile depuse rezultă că domiciliul reclamanților se află în G., la o distanță vădit considerabilă de instanța stabilită ca fiind competentă.
De altfel, contractul supus analizei instanței nici nu s-a încheiat în localitatea în care se află sediul central al prestatorului de servicii, respectiv București, ci în localitatea de domiciliu a reclamantților, printr-o reprezentanță a pârâtei, la SUCURSALA Pitești, astfel cum a fost consemnat în contract (fila 21 din dosarul Judecătoriei Pitești).
Prin urmare, la data încheierii contractului, operațiune avantajoasă din punct de vedere economic pentru ambele părți, prestatorul de servicii a înțeles să ofere clientului său posibilitatea de a contracta chiar în localitatea sa de domiciliu, în schimb, pentru situația unui litigiu, ce ar presupune costuri pentru ambele părți, a fost aleasă competența unor instanțe din București.
Dată fiind distanța mare dintre localitatea de domiciliu a reclamanților și instanța apreciată ca fiind competentă teritorial se creează o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.
Mai mult decât atât, noua reglementare din codul de procedură civilă a preluat principiile ce s-au conturat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește competența teritorială în materia consumatorilor, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 126 alin. (2) Cod procedură civilă care stipulează în mod expres ineficacitatea unei clauze atributive de competență prevăzute anterior nașterii dreptului la acțiune, acest text de lege constituind preluarea în dreptul intern chiar a interpretării date de Curte dispozițiilor Directivei.
În consecință, nu se putea da eficacitate unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 interpretat în sensul hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., este abuzivă făcând parte din categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă, sancțiunea considerării ca abuzivă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care trebuie invocată de instanță din oficiu, cu atât mai mult cu cât consumatorul a învederat caracterul abuziv al clauzei prin răspunsul la întâmpinare.
Astfel, clauza atributivă de competență este considerată abuzivă și nu produce niciun efect, Judecătoria Sectorului 1 București neputându-și astfel întemeia competența pe această clauză desființată atâta timp cât voința reclamantului a fost să sesizeze instanța de la domiciliul acestuiaa, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă era competentă în temeiul art. 109 Cod procedură civilă deoarece pârâta are dezmembrăminte în localitatea Pitești.
În acest sens, se mai reține că din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.
În speță, opțiunea reclamantului-consumator a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Pitești, la care a introdus inițial cererea de chemare în judecată, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art.116 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Având în vedere dispozițiile art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța reține că atât Judecătoria Pitești, cât și Judecătoria Sectorului 1 București, s-au declarat necompetente de a judeca această pricină, motiv pentru care va constata ivit conflictul negativ de competență și, pe cale de consecință, va dispune ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.
În temeiul art. 134 Cod procedură civilă, instanța va suspenda judecarea cererii până la soluționarea conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Pitești.
Suspendă cauza privind pe reclamant D. C. A., cu domiciliul în P., .. 2, ., ., și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în sector 1, București, .-68, pârât O. B. ROMÂNIA SA- SUCURSALA PITEȘTI, cu sediul în PITEȘTI, CALEA CRAIOVEI, nr. 38, J. ARGEȘ, și înaintează dosarul Inaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
Red. C.A.A./ tehnored. C.A.A. + D.M . 04.03 .2016 / 4 ex.
JUDECATORIA SECTORULUI 1 BUCURESTI
București, .. 2 - 4, sector 4, Tel. :_,
Fax :_, e-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr. 4909
Dosar nr._ |
Către,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Sediu - ., sector 2, București, cod poștal_
Potrivit dispozițiilor instanței luate prin sentința civilă nr. 2893/2016, alăturat vă înaintăm dosarul nr. nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București – Secția Civilă
( ……. file, ……… volume), în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cauza civilă privește pe reclamant D. C. A., cu domiciliul în P., .. 2, ., ., și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul în sector 1, București, .-68, pârât O. B. ROMÂNIA SA- SUCURSALA PITEȘTI, cu sediul în PITEȘTI, CALEA CRAIOVEI, nr. 38, J. ARGEȘ, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. A. D. M.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3629/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2418/2016. Judecătoria... → |
|---|
