Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9158/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9158/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-05-2016 în dosarul nr. 9158/2016
document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 9158/2016
Ședința din camera de consiliu de la 20 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE MIHAELA TUDOSE
Grefier M. S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A. și pe pârâtul B. V., având ca obiect cerere de valoare redusă
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art.1028 rap.la art.107 C.p.c.. De asemenea, în temeiul art.258 rap.la art.255 NCPC încuviințează pentru reclamantă și intervenient proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și concludentă, și respinge pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtului ca neutilă soluționarii cauzei ,reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2016 sub nr._, reclamanta S.C. A. N. București S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligat pârâtul pe calea cererii de valoare redusă la plata sumei de 2354,56 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate și a sumei de 384,96lei cu titlu de penalități de întârziere calculate la data de 11.02.2016, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. ANB1130802/27.03.2013, iar pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin acest contract.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 969,1073,1082,1088,1164, 1166, 1170 din Codul civil, ale Legii nr. 51/2006, și ale art. 1025-1032 din noul Cod de procedură civilă.
In susținerea cererii s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatorului instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat la data de 27.03.2013contractul de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare nr. ANB1130802/27.03.2013, având ca obiect furnizarea de către reclamantă pentru pârât a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.
Potrivit art. 15 din contractul menționat, pârâtul avea obligația de a achita facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, iar în caz de întârziere în plata acestora datorează penalități de întârziere în cuantumul precizat în contract.
Potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă, pârâtul datorează în temeiul contractului menționat suma de 2354,56 lei, reprezentând contravaloare apă furnizată și servicii de canalizare neachitate, pârâtul acceptând prin însușirea contractului și a anexelor sale obligația de plată în cuantumul stabilit de comun acord,redat in cuprinsul factrurilor și suma de 384,96 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente calculate până la data de 11.02.2016.
Astfel, se retine ca in cazul in care obiectul litigiului in constituie o obligatie de a da, cum este si obligatia de a plati o suma de bani, creditorul are obligatia sa dovedeasca existenta obligatiei. Opereaza astfel in sarcina debitorului o prezumtie de vinovatie, iar daca acesta nu dovedeste indeplinirea obligatiei, se prezuma ca nerespectarea acesteia provine din vina debitorului, care va fi obligat la plata de despagubiri catre creditor.
Creditorul a facut dovada existentei obligatiei debitorului de a plati suma pretinsa, iar acesta nu a facut dovada platii acestei sume.
Creanta este certa, lichida si exigibila, in înțelesul prevederilor art. 662NCPC.
Creanța este certa întrucât existenta sa rezulta din cuprinsul facturilor fiscale depuse la dosar, coroborate cu contractul insusit de parat. Totodata, instanta retine și caracterul lichid al creanței creditoarei reclamante (cuantumul acesteia fiind expres determinat astfel cum a aratat mai sus instanta ), aceasta fiind si exigibilă, conform art. 662alin 4NCPC, termenul stabilit pentru plata facturilor implinindu-se .
Conform disp. art.1270CC, aplicabil fata de dis part 6 Ncc, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, si trebuie executate cu bună credință.
Examinând aceste dispoziții legale în raport de situația de fapt reținută mai sus, reținând și atitudinea debitorului care nu a furnizat vreun raspuns in raport d esolicitarea reclamantului, avand in vedere si disp . art 1030 alin 2 teza finala,în conformitate cu art. 249 C. civ., a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 2354,56 lei asupra patrimoniului debitorului constatată printr-un înscris, respectiv prin contractul nr. contractul de furnizare si prin facturile fiscale depuse la dosar.
Instanța constată că reclamanta – creditoare a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și în ceea ce privește pretențiile accesorii, care se referă la obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 384,96 lei (calculate potrivit disp art 42 alin 10 din Legea 51/2006 si art 31 din Legea 241/2006 de la data scadentei fiecarei facturi si pana la 11.02.2016(modul de calcul detaliat depus de reclamanta-fila 6).
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța urmează să admită cererea și să dispună obligarea paratului la plata către reclamanta a sumelor de 2354,56 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și 384,96 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate la data de 11.02.2016.
Față de faptul că pârâtul a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța urmează să îl oblige pe pârât să plătească reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamanta S.C. A. N. BUCUREȘTI S.A.cu sediul în sector 1, București, .. 2 și pe pârâtul B. V., cu domiciliul în sector 1, București, .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 2354,56 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și 384,96lei cu titlu de penalități de întârziere calculate la data de 11.02.2016.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 200lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se depune la JS1 Executorie.
Pronunțată în ședință publică, astăzi ,20.05.2016.
PRESEDINTEGREFIER
RED,TEHN M.T/4EX/ 27. 05.2016
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7996/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8814/2016. Judecătoria... → |
---|