Contestaţie la executare. Sentința nr. 9393/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9393/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 24-05-2016 în dosarul nr. 9393/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA Nr. 9393
Ședința publică de la 24 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
GREFIER A. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator S. R. DE T. și pe debitor F. G., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE NR. 3/2016
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns intimata prin aparator
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care
Nefiind cereri de formulat si exceptii de invocat, instanta acorda cuvantul asupra propunerii de probe.
Intimata prin aparator solicita incuviintarea probei cu inscrisuri.
Instanta apreciind proba cu inscrisuri ca fiind utila pertinenta si cocnludenta pentru justa solutionare a cauzei in baza art 255-258 C. o incuviinteaza .
Nefiind cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei .
Intimata prin aparator solicita respingerea contestatiei, arata ca au executat silit dupa ce a trecut sase luni, arata ca Decia 85/_ nu este aplicabila, arata ca toate sustinerile din dosarul 3/2014 trebuie inlaturate intrucat nu au fundament, sumele sunt calculate corect, contestatoarea trebuia sa faca cerere pentru refacerea raportului de expertiza contabila, aceasta a fost realizat de un expert autorizat, calculul ramane in vigoare, onorariu de aparator este justificat, cu cheltuieli de judecata.
Instanta retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23.02.2016 sub nr._, contestatoarea S. Română de T. a chemat în judecată pe intimata F. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actelor de executare silită efectuate de B.E.J.A. B. și B. în dosarul de executare nr. 3/2016, respectiv a încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că executarea silită este nelegală, întrucât a fost stabilită o sumă mai mare decât cea efectiv datorată, iar cheltuielile de executare au fost stabilite în mod abuziv.
În dovedirea contestației, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, acte din dosarul de executare și alte înscrisuri.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței, B.E.J.A. B. și B. a comunicat, în copie certificată, înscrisurile din dosarul de executare având numărul 3/2016.
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în soluționarea contestației la executare, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6268/15.06.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2014, defintivă, a fost obligată contestatoarea la plata către intimată a unor diferențe salariale, ce urmau a fi actualizate și la majorarea salariului de bază al acesteia.
Pentru executarea creanței menționate în acest titlu executoriu, intimata a sesizat executorul judecătoresc, care a deschis dosarul de executare având numărul 3/2016. Prin încheierea din data de 03.02.2016, executorul judecătoresc a stabilit, pentru creanța pusă în executare, cuantumul cheltuielilor de executare compuse din onorariul executorului judecătoresc, onorariu de avocat și cheltuielile necesare executării, în cuantum de 1264 lei.
Contestatoarea a formulat, în termen, contestație la executare împotriva actelor de executare, criticând onorariul pretins excesiv al avocatului și celelalte cheltuieli de executare, precum și faptul că debitul ar fi fost mai mic decât cel stabilit în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară.
Este neîntemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia ar fi fost încălcate deciziile Curții Constituționale nr. 458/31.03.2009 și cea pronunțată la data de 17.12.2015, întrucât prima dintre ele a vizat un articol din codul de procedură civilă din 1864, neaplicabil în cauză având în vedere data demarării executării silite, iar cea de a doua nu putea produce efecte juridice pentru dosarul de executare deschis în cauză anterior publicării deciziei menționate.
Susținerea contestatoarei în sensul că debitul ar fi fost diferit de cel real datorat nu poate fi primită de către instanță, în condițiile în care simpla susținere a contestatoarei în sensul că debitul ar fi fost calculat cu nerespectarea prevederilor legale nu poate fi coroborată cu probe certe care să susțină o astfel de concluzie.
Astfel, temeiul acestei susțineri e constituit de faptul că expertul contabil nu putea actualiza debitul cu indicele de inflație, or chiar titlul executoriu impune o astfel de actualizare, iar practica judiciară este constantă în sensul că debitul trebuie actualizat cu indicele de inflație.
În plus, nu poate fi primită susținerea contestatoarei conform căreia semnarea actului adițional de către intimată ulterior datei de 07.04.2012 ar lipsi de fundament juridic obligarea la plata indexărilor, în condițiile în care în sentința ce constituie titlu executoriu nu se face o astfel de precizare, iar Tribunalul București a analizat în cadrul litigiului inclusiv această susținere a contestatoarei, obligând-o la plata indexărilor ulterioare datei menționate.
Apoi, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia expertul contabil extrajudiciar nu ar fi ținut cont de funcția ocupată de intimată, întrucât din înscrisurile din dosarul cauzei rezultă că acesta a avut în vedere chiar înscrisuri comunicate în acest scop de către chiar contestatoarea din prezenta cauză.
Expertul menționat nu avea obligația convocării contestatoarei la întocmirea raportului de expertiză, întrucât prevederile art. 335 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, care impun convocarea părților, sunt aplicabile exclusiv expertizei judiciare, nu și celei extrajudiciare, iar această convocare se impune doar în situația efectuării unei lucrări la fața locului, ceea ce nu era cazul în speță.
Referitor la legalitatea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține prevederile art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere ce constituie titlu executoriu.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheiere au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 Cod procedură civilă.
Instanța reține că la stabilirea cuantumului cheltuielilor de executare executorul judecătoresc a respectat prevederile legale, în sensul că a avut în vedere faptul că debitoarea a fost obligată la plata unor sume de bani, ceea ce presupunea stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare efortului depus și răspunderii pe care și-o asuma. În plus, toate cheltuielile de executare stabilite aveau temei legal, putând fi percepute în raport cu activitățile depuse de executor, încadrându-se în dispozițiile art. 669 alin. 3 pct. 1, 2, 3, 5 și 7 din noul Cod de procedură civilă.
Faptul că în speță contestatoarea a refuzat punerea în executare a dispozițiilor titlului executoriu determină instanța să constate că stabilirea cheltuielilor de executare a fost o consecință firească, pe parcursul căreia nu s-au încălcat prevederile legale, a refuzului contestatoarei de a executa de bunăvoie hotărârea.
Astfel, pretinsa disproporție dintre suma urmărită silit și cuantumul cheltuielilor de executare nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, în condițiile în care din înscrisurile din dosarul de executare rezultă că acestea au fost efectuate și au fost necesare pentru realizarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
În plus, a constata existența unui motiv de nelegalitate constând în disproporția dintre debit și cheltuielile de executare ar constitui un impediment pentru executarea silită a datoriilor mici ce rezultă din titlurile executorii, care nu este prevăzut de lege și prin care nu se poate restrânge dreptul de a obține executarea silită.
În același sens, instanța reține că varietatea cheltuielilor provocate de executarea silită trebuie să se reflecte în stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare diferitelor tipuri de activități necesare realizării executării silite.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său din fiecare dosar de executare dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului M.J. nr. 2550/2006, acestea fiind necesare pentru derularea executării silite.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că onorariul nu poate include și TVA, instanța reține că aceasta este o taxă indirectă care se avansează de furnizorul serviciului, dar se suportă de beneficiar, iar contestatoarea are obligația de a suporta cheltuielile de executare, deci și TVA-ul, în actele normative ce reglementează activitatea executorilor judecătorești nefăcându-se vreo precizare legată de absolvirea debitorilor de plata TVA, sau de lipsa dreptului acestora de a percepe TVA.
În privința onorariului de avocat, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită. Prin aplicarea acestor dispoziții, instanța nu intervine în relația dintre avocat și client și nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistență juridică; însă are posibilitatea de a micșora cuantumul cheltuielilor pe care și le recuperează creditorul cu acest titlu, în situația în care sunt nepotrivit de mari față de valoarea creanței sau de munca îndeplinită de avocat.
Cu privire la onorariul de avocat înscris în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța reține că acesta este justificat de împuternicirea avocațială și de chitanța eliberate de Cabinetul de avocat F. N. I.. Având în vedere că avocatul are împuternicire avocațială în dosarul de executare și că el este cel care a formulat, în numele intimatului, cererea de începere a executării, instanța stabilește că s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.
Însă, susținerile debitoarei în sensul că onorariul perceput de avocat este disproporționat de mare nu sunt întemeiate. Executarea creanței a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în studierea înscrisurilor, consultații acordate creditorilor, formularea cererii de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. De asemenea, la momentul stabilirii onorariului de avocat, creditorul nu putea cunoaște forma în care se va realiza executarea. Totodată, față de valoarea creanței care este de 7,5 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul avocatului nu apare ca fiind disproporționat, dată fiind și suma de 1000 lei, percepută ca onorariu și care nu poate fi considerată exagerată.
În ceea ce privește abuzul de drept, nu s-a făcut dovada exercitării cu rea-credință a dreptului creditorului de a solicita recuperarea acestor cheltuieli de executare. Creditorii au dreptul de a beneficia de asistența juridică a unui specialist în drept și în faza de executare, precum și de a-și recupera cheltuielile efectuate în acest scop. În speță, onorariul de avocat a fost plătit exclusiv în vederea realizării creanței, dreptul fiind exercitat potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut, cu respectarea art. 12 Cod procedură civilă.
Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv intemeiat pentru care contestatoarea să refuze a da curs executării silite declanșate impotriva sa.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, care include și capătul de cerere vizând întoarcerea executării, care în mod implicit este neîntemeiat.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că contestatoarea a pierdut procesul, instanța urmează să o oblige la plata cătrei intimată a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulata de contestator S. R. DE T. cu sediul in sector 1, București, CALEA DOROBANTILOR, nr. 191 in contradictoriu cu debitor F. G. cu domiciliul in sector 1, București, .. 4, .. 1, ., ca neîntemeiată.
Obligă pe contestatoare la plata către intimată a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.05.2016.
P. GREFIER
← Pretenţii. Sentința nr. 9779/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 9150/2016. Judecătoria... → |
---|