Obligaţie de a face. Sentința nr. 358/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 358/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 358/2016
Acesta este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 358
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18.01.2016
INSTANȚA CONSTIUTIĂ DIN:
PREȘEDINTE: ROBERT CRISTIAN BURLACU
GREFIER: C. I. Ț.-F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. M. A., și pe pârâta S.C. R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.01.2016, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2015 sub nr._, reclamantul S. M. A. au chemat în judecată pe pârâta R. B. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.1 lit.b, 4.1 lit.b, 4.3, 4.4, 6.1, 6.2, 6.3 inserate în contractul de credit nr. RM_, să oblige pârâta la calcularea și încasarca ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit, raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului RC_4, restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, și anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare (913.28 CHF), comision de administrare, la care se vor adauga dobânzile legale aferente și restituirea sumelor încasate cu titlu de rata de dobândă excedentară percepută de către banca ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractuale și legale și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 21.06.2007, între S. M.-A., în calitate de împrumutat pe de o parte, și R. B. SA, în calitate de creditor, de altă parte, s-a încheiat convenția de credit nr. RC_4, pentru suma de_.28 CHF, credit ce urma sa fie rambursat in termen de 360 luni.
A arătat reclamantul că raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către Banca care se impun clientului fără a-i da posibilitatea de a influența conținutul acestora, fapt ce determină inegalitatea pozițiilor juridice ale părtilor contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract. Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar constituie o clauza abuzivă întrucât subsemnații, în calitate de consumatori, nu am avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrânși, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.
În apreciera echilibrului / dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, or, clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporțional.
De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat în calcul și aptitudinea acesteia de a îndepărta conținutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.
A mai învederat reclamantul că potrivit punctului 4, « Dobanda », împrumutatul datorează o dobândă curentă revizuibilă începând cu cel de-al doilea an de creditare. În primul an de creditare Rata anuală a dobânzii curente este de 3.9% p.a. începând cu cel de-al doilea an de creditare, rata dobânzii curente devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de creditare a Băncii, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua Rata a dobânzii, în modalitățile menționate în « Condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare« .
Această clauză pune problema sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar să fie înștiințat. Conform articolului 1 lit. a) din Anexa Legii 193/2000 în principiu o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Motivul întemeiat prevăzut în contract și invocat de către bancă pentru revizuirea ratei dobânzii îl constitue „în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie sa fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Motivul schimbării ratei dobânzii în funcție de „evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs ori nu. Ori schimbarea pe care persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. A arătat reclamantul că, este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, înclusiv de către instanța investită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.
A mai precizat reclamantul că această sintagmă din Covenția de mai sus nu se încadrează în exigențele articolului 1 lit. a) din Anexa Legii 193/2000, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat, determinabil. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale. Articolul 14 litera a) din Legea nr. 190/1999 republicată, la data accesării creditului, prevede că în cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare în care rata dobânzii este variabilă atunci „variația ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract’’. Așadar R. B. SA își rezervă dreptul de a modifica unilateral dobânda fixă, fără precizarea unor criterii clare, a unor indici de referită bine precizați în contract, fapt ce contravine normelor legale mai sus menționate.
Reclamantul a precizat că, dacă Banca susține că aceste „schimbări semnificative" sunt foarte greu de cuantificat și din acest motiv nu au putut fi prevăzute în contract, în primul rând trebuie precizat faptul că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi fost în imposibilitatea de a găsi un criteriu obiectiv, ar fi trebuit să își asume consecințele acestei imposibilități.
Reclamantul a învederat instanței că, în cuprinsul contractului, la art. 6.3 din Condiții Generale ale convențiilor, este definit, comisionul de administrare în sensul că “Pentru monitorizarea de către B. a utilizării / rambursării creditului, precum si a indeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta in baza contractului de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de administrarede 0,12 %, ce se calculeaza prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plata rezultata urmeaza a fi achitata la data scadentei fiecărei rate lunare."
Din lecturarea prevederi mentionate anterior, în opionia reclamantului rezultă urmatoarele:
nu este stabilit în mod clar și fără echivoc în cuprinsul contractelor ce reprezintă acest comision;
în situația în care plata acestui comision constituie o obligație, aceasta este vădit disproporționată și în defavoarea noastră în raport cu obligațiile asumate de ambele părți. D. pentru punerea la dispoziție a creditului, fără alte precizări, comisionul în acest sens, plătibil pe toată perioada creditului, este exagerat. Această clauză nu a fost negociată (în conformitate cu prevederile art.4 din Legea 193/2000), iar în raport cu drepturile și obligațiile asumate de subsemnații față de R. B. SA, se constată un dezechilibru evident și contrar bunei credințe, în defavoarea noastra, prin plata acestui comision.
A mai arătat reclamantul că acest comision este perceput lunar, însă disimulat într -un procent consistent de dobândă.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 9 pct. k), a arătat reclamantul că se instituie obligația imprumutatului - codebitorului, „sa nu instraineze, sa nu dezmembreze, precum si sa nu utilizeze imobilele ce fac obiectul garanțiilor mentionate la art. 5.1 (în cazul în care acestea se află în proprietatea sa) pentru garantarea oricăror alte obligații asumate de acesta față de alte banci sau instituții de credit, sau alte persoane fizice sau juridice, pe perioada de valabilitate a contractului; închirierea acestor imobile se poate face numai cu acceptul scris prealabil al Băncii.” a fost considerată de reclamant ca fiind, întrucât este încălcat art. 480 Vechiul Cod Civil. În situația în care proprietarul ar dori să vândă imobilul ipotecat pentru a plăti creditul, acesta ar întâmpina probleme datorita interdicției de înstrăinare, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Proprietarul imobilului este îngrădit în exercitarea dreptului de proprietate al sau, deși ipoteca este o garanție reală imobiliară care urmărește bunul în patrimoniul oricui s-ar afla.
Reclamantul a precizat că, clauza contractuală prevăzută la art. 4.3 menționează că rata dobânzii este variabilă. De asemenea nu se menționează marja băncii. Însă pornind de la faptul că în primul an de creditare dobanda este fixă, de 3.9%, și prin raportare la Libor la 3 luni, a rezultat o marja a băncii de 1.11 %. A considerat reclamantul nulă această clauză contractuala întrucât Banca este obligată să respecte valoarea marjei sale de la data încheierii convenției de credit. Valoarea marjei băncii trebuie să fie fixă, nu poate fi variabilă pe durata derulării contractului de credit.
Pentru aceleași considerente menționate anterior, reclamantul a arătat instanței că a considerat că rata dobânzii băncii trebuie calculata raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului de credit 2.4%, care se calculează raportat la dobânda de la acea data și valoarea indicelui Libor la 3 luni (2.57).
În drept reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, Art. 15 din Constituția României, art. 194 si urm Noul Cod de Procedura Civilă, Art. 480. 992 Vechiul Cod Civil, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru conform art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtă, la data de 08.12.2015, aceasta a solicitat respingerea cererii ce neîntemeiată.
A mai arătat pârâta că la data acordarii împrumutului, a fost perceput un comision de procesare a cererii de credit de 913,28 CHF, plătibil integral, o singură dată la data tragerii creditului;
Conform art. 4.3. pentru primul an de creditare se percepe clienților o dobandă fixă, în cuantum de 4,9% p.a. urmând ca, din al doilea an de creditare, dobânda să fie revizuibilă;
Prima modificare a dobânzii a intervenit la data de 22.06.2008 și a fost în cuantum de 5,9% p.a., râmânând neschimbată până la data de 30.06.2010, când banca a implementat prevederile OUG 50/2010; începând cu această dată, valoarea dobânzii a fost calculată dupa formula: Libor 6 luni (CHF) + marja băncii ;
La data de 20.09.2012 s-a realizat o restructurare a creditului și dobanda a devenit 4,40% p.a., pana la data de 20.09.2014;
Prin art. 2.2 din actul adițional de restructurare, părțile au convenit ca marja băncii sa fie 7.09 puncte procentuale, fixă pe toata perioada de derulare a contractului.
A mai arătat pârâta că, în ceea ce privește susținerile referitoare la marja de dobandă, în analiza sa, instanța nu trebuie să aibă în vedere doar interesul consumatorului, ci al ambelor parți contractante, asa cum reiese și din Comunicatul de presa al Curții Europene de Justitie nr. 77 din 14 iunie 2012 http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2012-06/cpl20077ro.pdf emis dupa pronunțarea soluției in cauza C-453/10 J. Perenicova si Vladislav Perenic:
"În ceea ce privește criteriile care permit să se aprecieze dacă un contract poate continua să existe fără clauze abuzive, trebuie relevat că atât modul de redactare al art. 6 alin. 1 din Directiva 13/1993, cât și cerințele privind securitatea juridică a activităților economice susțin o abordare obiectivă la interpretarea acestei dispoziții, astfel încât (...) situația uneia dintre părțile la contract, în speță consumatorul, nu poate fi consideratî criteriul determinant care decide soarta viitoare a contractului.
Prin urmare, art. 6 alin. 1 din Directiva 13/1993 nu poate fi interpretat în sensul că, la aprecierea aspectului dacă un contract conține una sau mai multe clauze abuzive, poate continua să existe fără clauzele menționate, instanța sesizată poate să se întemeieze numai pe caracterul posibil avantajos pentru consumator".
A precizat pârâta că, clauzele referitoare la modul de stabilire a dobânzii sunt în conformitate cu legislația în vigoare la data încheierii contractului de credit, banca putând percepe dobanda variabila. În privința dobânzii variabile, clauzele contestate nu au și nu au avut caracter abuziv pentru urmatoarele motive:
Legislația în vigoare nu interzicea perceperea unei dobânzi variabile, utilizarea sintagmei evoluția pieței financiare s-a făcut pentru o exprimare mai ușor de înțeles pentru consumator și pentru evitarea folosirii unor termeni excesiv de tehnici.
A mai arătat pârâta ca revizuirea dobânzii nu a fost întâmplătoare ci pe baza unor elemente independente de voința sa iar odată cu . OUG 50/2010 pârâta a adaptat contractul prin actul adițional acceptat tacit de către reclamant.
A precizat pârâta că atât timp cât clauzele contractuale defăimate de reclamant nu mai sunt în vigoare din 2010 solicitarea de eliminare a acestora a rămas fără obiect.
Cu privire la comisionul de procesare pârâta a arătat instanței că comisionul de procesare a fost perceput pentru procesarea cererii de credit, ceea ce presupune (cu titlu de exemplu): analizarea documentelor, scorarea veniturilor, elaborarea aprobarii și, ulterior, a contractului de credit - acțiuni de notorietate si pentru un necunoscator al domeniului, acest comision fiind reținut cu ocazia primei trageri, deci momentul de inceput al relației contractuale, fiind cu alte cuvinte un comision de analiza a dosarului ce a fost redactat într-o manieră ușor de înțeles iar comisionul este permis și de OUG 50/2010.
Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a arătat instanței că formularea acestuia este realizată de o manieră ușor de înțeles și este perceput pentru un serviciu prestat de bancă și nu se poate susține caracterul abuziv al clauzei contractuale care reglementează comisionul de administrare credit în condițiile în care legiuitorul admite existența acestui comision prin art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, act normativ care a transpus în legislația naționala Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori.
A mai arătat pârâta că a fost de bună-credință și în cauză, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000 și OUG 50/2010.
În dovedirea cererii, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt,
Între părți s-au derulat relații contractuale concretizate prin contractul de credit nr. RCO_/21.06.2007 (filele 10-15), banca acordând reclamanților suma de_ CHF pentru achiziționarea unui imobil.
Conform art.1.1 din contractul menționat suma de 913,28 CHF va fi utilizată pentru achitarea comisionului de procesare datorat în baza contractului.
Conform art. 4.1 lit.b din contract dobânda pentru cel de-al doilea an de creditare este revizuibilă iar conform art.4.3 dobânda pentru primul an de creditare este de 4.9% pe an. Începând cu al doilea an de creditare rata dobânzii curente devine revizuibilă, banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii[…].
Conform art.4.4 pentru sumele datorate și neplătite la scadență, denumite generic sume restante, împrumutatul datorează o dobândă majorată, ce se acumulează zilnic până în ziua în care se acoperă suma restantă, prin aplicarea ratei dobânzii majorate la valoarea sumei restante. Rata dobânzii majorate este Rata dobânzii curente + 7,5 puncte procentuale.
Conform art.6.1 din contract reclamantul datora băncii un comision de procesare de 1,5% din valoarea creditului care se va plăti integral la data tragerii creditului, conform art.6.2 reclamantul datorează un comision de rambursare anticipată de 3% iar conform art.6.3 împrumutatul datora și un comision de administrare în cuantum de 0,12% aplicabil la soldul creditului necesar monitorizării rambursării creditului și pentru îndeplinirea altor obligații asumate de bancă în temeiul contractului.
Potrivit graficului prezentat de pârâtă, la data de 22.06.2008 rata dobânzii a fost majorată cu un punct procentual, fiind de 5,9% iar prin adaptarea contratului la OUG 50/2010 s-a utilizat formula de calcul Libor la 6 luni plus marja băncii care s-a raportat la o valoare totală de 5,9% care prin variația indicelui Libor a fost revizuită în minus.
Ca urmare a cererii de restructurare (fila 38) s-a încheiat actul adițional din data de 21.09.2012 (filele 39-51) care prevedea la art.2.3 că până la data de 20.09.2014 reclamantul va plăti o dobândă fixă de 4,4% ulterior acestei date, rata dobânzii fiind compusă din marja fixă a băncii de 7.09 puncte procentuale plus indicele Libor la 6 luni.
Conform art.2.13 din actul adițional ulterior perioadei de restructurare comisionul de rambursare anticipată nu se mai percepe iar conform art.3 banca renunță la perceperea comisionului de administrare.
În drept,
În raport de data încheierii contractului, respectiv 21.06.2007, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864 iar în raport de art. 26 alin.1 din codul de procedură civilă puterea doveditoare a probelor este subordonată Codului civil din 1864 și celor ale Codului comercial, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 1.1 lit.b, 4.1 lit.b, 4.3, 4.4, 6.1, 6.2, 6.3, având în vedere situația de fapt menționată anterior, instanța reține că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult, alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În acest sens, condiția prevăzută de art. 4 al. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze (orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 al. 3).
Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).
Instanța mai are în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune și o altă condiție pentru existența unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Referitor la comisionul de procesare, prevăzut la art.1.1 și 6.1 instanța constată că acesta este clar formulat, este prevăzut într-un cuantum determinat, existența acestuia este justificată de prestarea unui serviciu concret constând în analizarea documentelor, scorarea veniturilor, elaborarea aprobarii și, ulterior, a contractului de credit, și deși inaplicabil contractului la data încheierii acestuia, instanța constată că OUG 50/2010 a permis în mod expres perceperea unui asemenea tip de comsion, aspect ce poate orienta instanța în aprecierea caracterului abuziv al clauzei. Ori față de exprimarea clară și ușor de înțeles a clauzei prin specificare în concret a sumei cât mai ales existența prestării unui serviciu cuantificabil de către pârâtă către reclamant, instanța va respinge capătul de cerere ce vizează caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de procesare.
În ceea ce privește comisionul de administrare, perceput între data încheierii contractului și data restructurării creditului, respectiv 20.09.2012, instanța constată că acesta are o rațiune obiectivă decurge din derularea contractului pe perioade mari de timp ce presupun costuri reale ce pot consta în plata de salarii, amortizări cu mijloacele fixe, etc.
Instanța constată că legiuitorul prin adoptarea OUG 50/2010, care nu se aplică cauzei, nu a reținut necesitatea de a exclude acest comision, aspect ce poate orienta instanța în analiza clauzei prin aplicarea prevederilor Legii 193/2000.
Astfel, cuantumul comisionului este prevăzut în mod clar și inteligibil și se calculează procentual, în fiecare lună din suma rămasă de rambursat și nu crează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile parților, cuantumul acestuia de 0,12% neavând un cuantum foarte ridicat, reprezentând 1,48% pe an raportat la soldul creditului.
D. în situația în care ar fi fost calculat și perceput la valoarea inițiala a creditului, și nu la soldul acestuia, s-ar fi putut considera că disimulează un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor corecte fața de celelalte bănci.
Pentru aceste considerente instanța va respinge cererea reclamantului de a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 din contractul de credit RCO_/21.06.2007.
Instanța constată că deși este menționată în petitul cererii și clauza prevăzută la art. 6.2 din contract, reclamanta nu aduce niciun argument în favoarea constatării caracterului abuziv al acesteia astfel că instanța nu poate cerceta acestă clauză.
În ceea ce privește clauza referitoare la dobândă, instanța reține următoarele:
De la data încheierii contractului, respectiv 21.06.2007 și până la data de 22.06.2008 reclamanții au plătit o dobândă fixă de 4,9%, pentru acest interval instanța nu constată să fie incidente dispozițiile Legii 193/2000 întrucât nu a existat posibilitatea contractuală a pârâtei de a modifica rata dobânzii.
După data încheierii actului adițional din 2010 și până la data de 20.09.2012 rata dobânzii a fost revizuită în minus prin corelarea scăderii indicelui Libor, banca neoperând modificări unilaterale, prin urmare clauza ce permitea băncii modificarea marjei acesteia nu a produs niciun efect.
În perioada 20.09.2012 și 20.09.2014 s-a aplicat o dobândă fixă de 4,4% fiind expresia negocierii părților și în avantajul consumatorului astfel că nu există temeiuri pentru a verifica incidența Legii 193/2000 iar ulterior acestei perioade părțile au convenit aplicarea unei dobânzi compuse dintr-o marjă fixă plus indicele Libor astfel că nu a mai existat posibilitatea influențării ratei dobânzii de către banca pârâtă.
Conform art.37 alin.1 din OUG 50/2010 În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;
În raport de dispozițiile precitate, instanța constată clauza privitoare la dobândă ca fiind în deplină conformitate cu dispozițiile OUG 50/2010 astfel, conform art.3 alin.2 din Legea 193/2000 Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi.
Astfel instanța constată că nu poate analiza caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii 193/2000.
În cauza dedusă judecătii singura analiză pe care o poate face instanța cu privire la clauza referitoare la dobândă, ce a produs în concret modificarea ratei dobânzii în mod unilateral de către pârâtă este cea referitoare la majorarea ratei dobânzii de la 4,9% la 5,9%, pentru celelalte perioade, așa cum instanța a arătat ori nu a existat un efect al modificării unilaterale a dobânzii de către bancă (22.06._12) ori există o conformitate cu prevederile OUG 50/2010 ceea ce exclude aplicarea dispozițiilor Legii 193/2000.
Cum clauza prevăzută la art.4.3 din contract a fost modificată, pentru a determina caracterul abuziv al acesteia, instanța are a analiza dacă efectul concret produs de clauza existentă în contract.
Pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților iar față de situația că aceste drepturi și obligații au fost modificate prin voința părților instanța va analiza în concret dacă majorarea ratei dobânzii cu un punct procentual este de natură a produce un asemenea dezechilibru.
Instanța reține ca fapt de notorietate generală că în anul 2008 a apărut o criză financiară la nivel global ce a determinat prăbușirea pieței imobiliare din România și diminuarea generalizată a veniturilor realizate de cetățeni. În acest context majorarea ratei dobânzii cu un punct procentual nu a produs un dezechilibru semnificativ în sensul că nu a produs o atingere suficient de gravă situației juridice în care se găsea consumatorul astfel că, în concret, clauza prevăzută în art.4.3 din contract nu a avut caracter abuziv.
Pentru toate considerentele anterior expuse, instanța va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. M. A., cu domiciliul în București, sector 5, Calea Rahovei, nr. 266-268, corp 60, ., Electormagnetica Business Park, CNP_, în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., cu sediul în București, sector 1, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, rn. 246 C, J_, CUI_, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. C. B. C. I. Ț.-F.
Red. RB/ Teh. CȚ
4ex / 2 .
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 473/2016. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 118/2016. Judecătoria... → |
|---|
