Acţiune în constatare. Sentința nr. 238/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 238/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 238/2015
Dosar nr._
R.
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.238
Ședința publică din data de 09.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. N. C.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive privind pe reclamanții I. G. și I. E. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții reprezentați prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 45 și pârâta reprezentată prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 51.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 18.10.2014, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 52-87, iar la data de 12.11.2014, reclamanții au comunicat la dosar, răspunsul la întâmpinare, filele 92-107.
În ședință publică instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței și acordă cuvântul părților asupra excepției.
Pârâta prin avocat solicită instanței să aibă în vedere concluziile formulate prin întâmpinare.
Reclamanții prin avocat arată că competența în materia clauzelor abuzive este prevăzută de dispozițiile art.12 alin.1 din Legea nr.193/2000, unde legea prevede o competență diferită, în funcție de titularul acțiunii, respectiv în cazul în care acțiunea este formulată de organul de control se sesizează Tribunalul de la sediu profesionistului, per a contrario, atunci când justițiabilul va acționa în nume propriu, nu va sesiza Tribunalul, ci în funcție de valoarea obiectului cererii.
Pârâta prin avocat arată că dacă ar fi fost parte ANPC, competența ar fi aparținut Tribunalului, pentru similitudine de situație ar fi trebuit să fie tot art.12 alin. 1 din Legea nr.193/2000, dar dacă se raportează la concluzile reclamanților prin avocat, atunci se aplică codul de procedură civilă, raportat la art.94 c.pr.civ., sens în care competența aparține Tribunalului.
Reclamanții prin avocat arată că primează legea specială.
Pârâta prin avocat se apără motivând că dacă legea nu distinge, nu se poate adăuga de părți.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 22.07.2014, sub dosarul nr._, reclamanții I. G. și I. E. în contradictoriu cu pârâta . au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr._/12.02.2008 ;i actul adițional nr. 1 la convenție, respectiv: art. 3 lit. d), art. 5 pct. a din condițiile speciale și art. 3 pct. 5 lit. a) din actul adițional, art. 7 lit. b), Secțiunea 8 pct. 8.1. lit. a), c), d) Secțiunea 10 pct. 10.1. și 10.2 din condițiile Generale ale convenției, să declare nulitatea absolută a acestora, restituirea sumei de_,16 CHF, încasați cu titlu de comision de risc/administrare, emiterea unui con grafic de rambursare și plata cheltuielilor de judecată.
În esență, reclamanții au arătat că sunt abuzive clauzele reclamate, fiind îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 pentru a dispune în sensul arătat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000. La dosar, reclamanta a anexat un set de înscrisuri, în dovedire.
Pârâta la data de 08.10.2014, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune anularea clauzelor indicate și obligarea pârâtei la conduita solicitată; a mai invocat și excepția necompetenței materiale, arătând că Tribunalul este instanța competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 95 pct. 1 c. proc. civ..
La dosar, pârâta a anexat un set de înscrisuri în dovedire și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
Instanța a pus în discuție, la termenul de judecată din data de 09.01.2015, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând excepția necompetenței materiale, instanța reține:
Unele capete ale cererii de chemare în judecată sunt evaluabile în bani (cele privind anularea unor clauze contractuale evaluabile în bani – 5.1 a) partea specială din contract și cele privind obligarea pârâtei la restituirea unor sume de bani), în timp ce altele nu sunt evaluabile (cele privind anularea clauzelor de la art. 3 lit. d) din condițiile speciale și art. 7, art. 8 și 10 din condițiile generale).
Potrivit art. 94 lit. j) și h) C. proc. civ., judecătoriile judecă cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, precum și orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la_ lei inclusiv. Interpretate dispozițiile per a contrario, rezultă că judecătoria nu judecă cererile privind alte obligații decât cele de a face sau a nu face neevaluabile în bani.
Dispozițiile art. 95 alin. 1 C. proc. civ. stabilesc că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Obligația de a face presupune îndatorirea debitorului unui raport juridic da a săvârși anumite fapte, acțiuni, lucrări sau servicii, iar în cazul obligației de a nu face, debitorul are îndatorirea de a se abține de la săvârșirea unuia sau mai multor acte sau fapte determinate.
În calificarea unei obligații ca fiind de a face sau au nu face, relevante sunt și dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ. (dispoziții preluate de art. 1528 – 1529 și art. 1536 C. civ.) relative la modalitatea de executare a obligațiilor de a face sau nu face. În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația, iar în cazul obligației de a nu face creditorul poate cere instanței să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației, pe cheltuiala debitorului.
Cum pretențiile reclamanților nu se încadrează în conținutul unei obligații de a face sau a nu face, astfel cum sunt definite conceptele mai sus, cum hotărârea judecătorească prin care instanța se va pronunța asupra clauzelor abuzive are caracter constitutiv – trăsătură specifică a unor acte juridice prin efectul cărora se creează noi drepturi subiective –, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății privind anularea clauzelor reclamate din contract nu se încadrează la dispozițiile art. 94 lit. j) și h) C. proc. civ..
Potrivit art. 99 alin. 2 C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Având în vedere cele reținute mai sus, respectiv faptul că o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani, fapt ce atrage competența Tribunalului în condițiile art. 94 lit. h) și j), că, potrivit art. 99 alin. 2 C. proc. civ., capetele principale de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun, fapt ce duce la determinarea competenței în funcție de instanța de grad mai înalt, având în vedere că art. 94 C. proc. civ. nu prevede competența judecătoriei pentru soluționarea lor, în temeiul art. 95 alin. 1 C. proc. civ. competența aparține tribunalului.
Pentru motivele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În același sens este și practica instanței sesizate cu soluționarea conflictelor negative de competență – Curtea de Apel București, secția a VI-a Comercială, sentința comercială nr. 48/10.05.2012 pronunțată în dosarul nr._ și aceeași instanță dosarul nr._, sentința civilă nr. 74/ 13.11.2014
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I. G. având CNP:_ și I. E. având CNP:_, ambii cu domiciliul ales la C.. Av. I. Falub C. în București, ..4, ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta V. R. SA cu sediul în București, ., ., înregistrată sub nr.J_, având CUI_, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./5ex./04.02.2015
| ||||||||
| ||||||||
|
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.238 din data de 09.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 2 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive privind pe reclamanții I. G. și I. E. în contradictoriu cu pârâta ., în favoarea Tribunalului București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de …. file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 73/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 128/2015. Judecătoria... → |
|---|
