Contestaţie la executare. Sentința nr. 6523/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6523/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 6523/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6523

Ședința publică din data de 10.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G.

GREFIER: L. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul M. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚA V. BUGET LOCAL SECTOR 2.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 19.02.2015, contestatorul M. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚA V. BUGET LOCAL SECTOR 2 a formulat contestație la executarea silită pornită în baza titlului executoriu nr.638/18.11.2011 și împotriva Adresei de înființare a popririi nr._/14.01.2015, solicitând anularea titlului executoriu precum și restituirea sumei poprite în valoare de 3636 lei.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că procesele verbale au fost emise înainte de 18.11.2011, intervenind prescripția prevăzută de art.131 C.pr.fiscală.

La data de 23.03.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare pentru următoarele considerente: La data de 18.11.2011 a fost emisă somația și titlul executoriu nr.638 însoțite de procesul verbal privind cheltuielile de executare. Comunicarea nefiind posibilă prin intermediul serviciilor poștale s-a recurs la comunicarea prin publicitate prin anunțul colectiv nr._/08.12.2011. Potrivit art. 44 din OG nr.92/2003, actele se consideră comunicate în 15 zile de la efectuarea procedurilor privind afișarea acestora.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Analizând excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța reține următoarele :

Potrivit Art. 715. - (1) C.pr.civ. Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit.

Totodată, potrivit art.44 alin (1) C.pr.fiscală Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/ împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare. (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (5) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorității publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

Observând că somația nr.638/18.11.2011, titlul executoriu nr.638/18.11.2011 precum și procesul verbal privind cheltuielile de executare au fost aduse la cunoștința contestatorului prin publicitate ( anunțul colectiv din 08.12.2011 ( fila 24) afișat la sediul intimatei și pe pagina de internet conform procesului verbal nr._/08.12.2011, respectând astfel exigențele impuse de art.44 alin (1) C.pr.fiscală având în vedere că nu s-a putut efectua comunicarea prin serviciul poștal

Observând totodată că de la momentul de la care s-a considerat comunicat actul administrativ fiscal până la momentul formulării prezentei contestații au trecut mai mult de 15 zile conform art.715 C.pr.civ., instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimată și va respinge contestația la executare ca tardiv formulată.

Față de modalitatea de soluționare a contestației la executare, instanța va respinge capătul de cerere referitor la întoarcerea executării ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de către intimată.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, cu sediul în București, ..14, sector 2, ca tardiv formulată.

Respinge capătul de cerere referitor la întoarcerea executării ca neîntemeiat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. L. C.

Red/Tehn/CG/LC/4ex/10.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6523/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI