Contestaţie la executare. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 3/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3
Ședința publică din data de 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. E. M.
GREFIER: A. M. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendarea executării silite – perimare privind pe contestatoarea D. E. în contradictoriu cu intimatul M. București – Consiliul Local Sector 2 – Direcția Venituri Buget Local Sector 2.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire al procedurii de citare.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 23.04.2012 sub nr._, contestatoarea D. E. a formulat, în contradictoriu cu intimatul M. București – Consiliul Local Sector 2 – Direcția Venituri Buget Local Sector 2, contestație la executare împotriva titlului executoriu ce a stat la baza executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr._/28.03.2008 și a tuturor actelor de executare efectuate, precum și a anunțului privind vânzarea pentru bunuri imobile nr._/30.08.2011, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației și anularea tuturor actelor de executare și a executării silite înseși.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 07.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 alin. 1 C.proc.civ. având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina contestatorului, întrucât acesta nu a indicat, în concret, cu nr. și dată, care sunt celelalte acte de executare – dacă este cazul – din cadrul dosarului de executare nr._/28.03.2008 pe care înțelege să le conteste.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constată și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea D. E., cu domiciliul în B., . și cu domiciliul ales în București, Piața A. I. nr. 4, ., etaj 6, . în contradictoriu cu intimatul M. București – Consiliul Local Sector 2 – Direcția Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în București, .. 7, ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. E. SerenaVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./04.02.2015/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 13/2015.... → |
|---|








