Contestaţie la executare. Sentința nr. 6763/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6763/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 6763/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6763
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare suspendare executare, privind pe contestatorul C. D. în contradictoriu cu intimata V. R. SA.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru datele de 02.06.2015, 09.06.2015 și 15.06.2015, când
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 16.10.2012 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._, contestatorul C. D. a formulat, in contradictoriu cu intimata S.C. V. R. S.A., contestatie la executare in cadrul dosarului de executare nr. 1752/2012 al B.E.J.A. D. Gont, L. Gont si M. P., pentru ca instanta, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna anularea somatiei din data de 24.09.2012 referitoare la imobilul din ., sector 2 si recalcularea debitului, urmare a inlaturarii clauzelor abuzive din conventia de credit nr._/DR din 14.02.2008, cu suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare.
In fapt, contestatorul a aratat ca, in esenta, ca somatia imobiliara este nelegala, deoarece intimata are deja garantata plata datoriei prin contractul de ipoteca de rangul I constituita asupra imobilului din .. 19, corp 1, sector 1, asupra caruia au inceput deja formalitatile de executare silita.
Referitor la raportul juridic de fond, contestatorul afirma ca s-a calculat eronat dobanda si odata cu aceasta, toate celelalte datorii acumulate. Comisionul de risc a fost perceput ilegal, iar toate cresterile de costuri au fost suportate de contestator conform Sectiunii nr. 10, pct. 10.1 si 10.2 din conditiile generale. De asemenea, contestorul solicita si inlaturarea ca fiind abuzive, comisionului de rezerva minima obligatorie (art. 3.12 din conditiile generale), comisionul de monitorizare si comisionul de aranjament.
In drept, contestatorul a invocat dispozitiile 399 alin. 3 C.proc.civ., Ordonanta nr. 21/21.08.1992, Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 296/2004, art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ..
In sustinerea cererii au fost depuse inscrisuri in copie.
La data 15.04.2013, intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ca neintemeiat a capatului de cerere privind suspendarea executarii silite si, pe fond, respingerea contestatiei ca neintemeiata, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, intimata a invocat dispozitiile art. 115 si urm. C.proc.civ., precum si celelalte dispozitii legale la care s-a facut referire in intampinare.
Prin Incheierea de sedinta din data de 15.04.2013, instanta a suspendat judecata cauzei in temeiul art. 155 ind. 1 C.proc.civ.
La data de 16.05.2013, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
La termenul de judecata din data de 21.10.2013, instanta a dispus repunerea pe rol a cauzei si a luat act de renuntarea contestatorului la capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.
La data de 02.12.2013, instanta a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri si a ramas in pronuntare asupra fondului cauzei.
Prin Incheiere de sedinta din data de 09.12.2013, instanta a dispus repunerea pe ol a cauzei pentru lamuriri suplimentare.
La data de 17.01.2014, s-a comunicat dosarul de executare nr. 1752/2012 al B.E.J.A. D. Gont, L. Gont si M. P..
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si proba cu expertiza contabila.
Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:
In fapt
In data de 14.02.2008, contestatorul, in calitate de imprumutat, a incheiat cu parata conventia de credit nr._, avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 160.000 CHF, cu obligatia rambursarii in 252 de luni de la data incheierii, pentru o dobanda curenta de 3,99% p.a..
Prin Incheierea de Camera de Consiliu din data de 14.08.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, a fost incuviintata executarea silita, la cererea creditoarei – intimate, impotriva debitorului – contestator, in baza titlului executoriu reprezentat de conventia de credit nr._/14.02.2008 pana la concurenta sumei inscrisa in acesta.
La data de 16.08.2012, executorul judecatoresc a emis adrese de infiintare poprire catre institutiile bancare, precum si instiintare catre debitor cu privire la infiintarea popririi pentru suma de 172.382,63 CHF, reprezentand debit, precum si pentru suma de 15.812,46 lei, reprezentand onorariu executor si cheltuieli de executare, comunicata acestuia la data de 18.09.2012.
La data de 24.09.2012, executorul judecatoresc a incheiat procesul verbal de situatie cu privire la imobilul din Bucuresti, .-33, sector 2. Si a emis somatie imobiliara catre debitor, comunicata acestuia la data de 01.10.2012.
In drept
Codul de procedura civila 1865
Art. 399 C.proc.civ.: (1) Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281^1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu (…)
(2) Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.
Art. 404 C.proc.civ.: (1) Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Legea nr. 193/2010
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, reclamantii avand calitatea de consumatori in sensul art. 2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice parti la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar parata avand calitatea de comerciant in sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
Aprecierea instantei asupra calcularii dobanzii si penalitatilor de intarziere
Instanta retine ca, prin cererea de chemare in judecata, contestatorul nu a motivat de ce considera ca s-a calculat eronat dobanda si, pe cale de consecinta, penalitatile de intarziere.
Aceasta afirmatie este contrazisa de concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza, conform caruia intimata a calculat corect rata dobanzii.
In consecinta, instanta apreciaza ca neintemeiate aceste motive.
Aprecierea instantei asupra constatarii caracterului abuziv al clauzelor
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta va avea in vedere Legea nr. 193/2000 in forma republicata in Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei).
De asemenea, instanta retine caracterul derogator, special al dispozitiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedura civila. Astfel, la solutionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor incheiate intre comercianti si consumatori trebuie avuta in vedere cu prioritate Legea nr.193/2000, indiferent daca persoana pretins prejudiciata s-a adresat direct instantei de judecata, potrivit art. 14 din Lege sau a sesizat Autoritatea N. pentru Protectia Consumatorilor, potrivit art. 8-14 din Lege.
Aceasta concluzie rezulta din textul art. 14, conform caruia consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila: contractele incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi sunt contractele in care au fost stipulate clauze abuzive; dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila devin aplicabile in conditiile principiului ”legea speciala se completeaza cu legea generala”.
Directiva nr. 93/13/CEE
Ca regula generala, directiva nu este direct aplicabila in dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare sa o transpuna printr-o lege nationala. Pentru ca o directiva sa beneficieze totusi de efect direct (inteles ca posibilitatea invocarii unei norme de drept comunitar . pe rolul instantelor nationale), in situatia in care nu a fost implementata sau a fost implementata incorect, trebuie sa fie intrunite trei cerinte: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei sa fi expirat, iar statul sa nu fi transpus directiva sau sa o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocata sa fie clara, precisa, neconditionata de adoptarea unor masuri de implementare; 3) partea impotriva careia este invocata este o autoritate statala, astfel cum a aceasta a fost definita in cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinte au fost stabilite de Curtea Europeana de Justitie in mai multe cauze: C – 41/74 V. Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. In prezenta cauza insa, niciuna dintre parti nu are calitatea de autoritate statala, astfel ca parata nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr. 93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanta va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale si prin prisma art. 4 alin.(2) din Directiva anterior identificata, potrivit principiului interpretarii dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar si prin prisma unei directive necorespunzator transpuse la momentul incheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg in cauza C-106/89 Marleasing.
Potrivit art. 4 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, ”o clauza contractuala fiind considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Astfel cum stabileste art. 4 alin.(3) din Lege, faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. (1) din Legea nr.193/2000 prevede ca ”orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
Potrivit art .4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Din normele legale anterior mentionate reiese ca o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste trei conditii: nu a fost negociata direct cu consumatorul; creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte; nu se refera la obiectul sau la pretul contractului, atunci cand acestea sunt clar si inteligibil exprimate.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanta retine ca din prima categorie fac parte conventiile ale caror prevederi sunt rezultatul vointelor concordante ale ambelor/tuturor partilor contractante, respectiv rezultatul propunerilor si contrapunerilor sau chiar al concesiilor partilor, in timp ce din a doua categorie fac parte conventiile ale caror clauze nu au fost negociate sau discutate de parti, incheierea contractului avand loc numai ca urmare a adeziunii unei parti la oferta celeilalte. Trasaturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte; existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor contractanti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate . de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante.
Conventia de credit incheiate intre parti are caracterul unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, intrunind trasaturile generale ale unui contract de adeziune, anterior mentionate: intre contestator, parte contractanta aflata in nevoia obtinerii unei sume de bani, si intimata, partea contractanta detinand resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, exista o evidenta pozitie de inegalitate economica; clauzele contractuale reprezinta in fapt conditiile contractuale generale, amanuntite, stabilite de banca pentru perioada respectiva si anterior incheierii conventiei, pentru toti potentialii clienti aflati in aceeasi situatie cu contestatorul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti contractante, respectiv a bancii, imprumutatul doar manifestandu-si vointa de a incheia conventia.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteza, destinatarul isi poate exprima oricand punctul de vedere cu privire la conditiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), si nici nu se limiteaza la ocazia oferita potentialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi conditiile contractuale oferite de banca, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influenta efectiv continutul si numarul clauzelor. Intimata nu a facut insa dovada schimbarii/modificarii vreunei clauze din initiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului ca reclamantul a avut si alte optiuni decat cele de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot in integralitate, desi sarcina acestei probe ii revenea, potrivit art. 4 alin. (2) din Lege.
Instanta considera ca nici in eventualitatea existentei unor diferente intre contractele incheiate de banca nu se poate concluziona ca s-a probat negocierea purtata intre consumatori si comerciant, ci doar concretizarea ”ofertelor” facuta de aceasta catre diferite categorii de potentiali clienti.
Nu exista identitate intre caracterul special al conditiilor conventiilor de credit si caracterul negociat al acestora. Conditiile au fost calificate drept ”speciale” doar ca urmare a faptului ca acestea cuprind elementele care diferentiaza acest contract de altele din aceeasi categorie (numele imprumutatului, suma acordata de banca, durata creditului, cuantumul dobanzilor si al comisioanelor etc.). Faptul ca debitorul a acceptat sa semneze conventia de credit in conditiile impuse de parata nu inseamna ca intre parti a avut loc o negociere a conditiilor contractuale.
In baza argumentelor expuse anterior, instanta retine ca, in speta, sunt indeplinite conditiile de constatare a caracterului de adeziune al conventiilor de credit incheiat intre parti si deci, caracterul nenegociat al clauzelor contestate.
Referitor la dezechilibrul semnificativ
Cu privire la comisionul de risc
Potrivit art. 5.1 lit.a, banca are dreptul de a percepe un comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit.
Potrivit art. 3.5, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale.
Instanta retine ca atat legea nationala, cat si Directiva 93/13/CEE, exclud din sfera controlului caracterului abuziv elementele obiectului principal al contractului, justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, insa cu conditia ca aceste clauze sa fie clare, neechivoce si exprimate .
Din modul de redactare a clauzelor anterior enuntate rezulta ca banca a perceput comisionul de risc pentru punerea la dispozitie a creditului, situatia fiind aceeasi cu cea reglementata la art. 3.1 din conventie, care prevede perceperea dobanzii curente, fapt care induce ideea ca, pentru acelasi serviciu al bancii – pentru acordarea (punerea la dispozitie) a creditului, se percep doua costuri, fara ca distinctia dintre acestea sa fie exprimata clar si inteligibil. In plus, scindarea pretului in aceste componente duce la concluzia ca s-au avut in vedere ratiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeasi prestatie, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut de consumator la momentul perfectarii conventiei de credit.
Asadar, in contextul inexistentei unei reglementari clare si neechivoce a clauzei in discutie, a unui mod de exprimare clar si neechivoc, instantele anterioare au apreciat in mod just – raportat si la textele legale incidente – ca instantei ii este permisa analiza clauzei din perspectiva caracterului sau abuziv.
Avand in vedere ca functia si destinatia comisionului de risc nu au fost evidentiate in convenie in mod distinct, orice consumator ar fi fost . fata de banca si . de a negocia acest comision.
In acelasi timp, instanta considera ca banca nu a facut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligatie ce-i revenea in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereusind sa rastoarne prezumtia relativa instituita in favoarea consumatorului prin acest text de lege.
De asemenea, instanta mentioneaza ca potrivit Rezolutiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, profesionistul are obligatia de a-l informa pe consumator in mod corect si echidistant, iar faptul ca nu s-au solicitat lamuriri suplimentare de consumator cu privire la acest comision nu este de natura a complini aceasta obligatie a bancii si nici de a imprima clauzei un caracter clar si inteligibil.
Instanta constata ca riscul asigurat prin perceperea acestui comision nu este definit prin conventie, singura mentionare referindu-se la valoare si perioada pentru care este datorat, fara ca reclamantii sa aiba posibilitatea de a cunoaste motivele care determina perceperea acestuia.
In plus, tinand cont de faptul ca rata dobanzii curente reprezinta tot un procent aplicat la soldul creditului pe toata perioada de creditare, rezulta ca acest comision de risc are ca finalitate mascata perceperea unei rate a dobanzii mai mare decat aceea stipulata in conventie si agreata de parti.
Pornind de la similitudinea dintre comisionul de risc si rata dobanzii curente, daca banca isi prefigura ca scop la incheierea contractului si obtinerea acestui venit, avea posibilitatea de a stabili o rata a dobanzii mai mare. Or, in situatia actuala, instanta este de parere ca intentia bancii a fost de a ascunde acest cost, desi in mod evident prezenta o importanta majora in luarea de catre imprumutat a deciziei de a semna contractul.
Perceperea comisionului de risc creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul imprumutatului - consumator, acesta fiind obligat la plata unei importante sume de bani, asa cum a mentionat instanta anterior.
Exigentele bunei – credinte in raporturile contractuale impun ca partile sa poata cunoaste inca de la incheierea actului juridic intinderea obligatiilor pe care trebuie sa le execute, si ca o parte sa nu isi creasca semnificativ profitul prin impovararea in mod nejustificat a partii cocontractante
Instanta considera ca prevederea contractuala care stabileste comisionul de risc contravine bunei-credinte, fapt dovedit chiar de modul in care parata a inteles sa formuleze clauza privind comisionul de risc, comerciantul profitand de nevoia consumatorilor pentru a le impune acest comision de risc, consecinta fiind crearea unui dezechilibru semnificativ intre prestatiile reciproce ale partilor.
In consecinta, instanta apreciaza ca art. 5 lit. a din Conditiile speciale si art. 3.5 din Conditiile Generale ale conventiei privind comisionul de risc reprezinta clauze abuzive, in sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la costurile suplimentare
Instanta considera ca si clauzele din conventia partilor inscrise la punctele 10.1 „Costuri suplimentare” si 10.2 din Conditiile Generale ce privesc perceperea de costuri suplimentare de catre banca au caracter abuziv, avand in vedere ca aceste costuri suplimentare, prin prisma ratiunii pentru care sunt prevazute si a termenului de plata, in cadrul prestatiilor reciproce generate de conventia incheiata, nu au legatura cu conduita imprumutatului, ci cu activitatea de creditare desfasurata de intimata. Se instituie astfel, costuri suplimentare nedeterminate la momentul incheierii conventiei de credit in ce priveste cuantumul sau termenul de plata si care nu implica o anume prestatie din partea bancii, context in care impunerea acestor costuri este de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere ca este inadmisibil ca riscurile de administrare ale activitatii bancare sa fie suportate de clienti.
Cu privire la comisionul de rezerva minima obligatorie, comisionul de monitorizare si comisionul de aranjament
Instanta retine ca, prin art. 5 lit. e) din conditiile speciale si art. 3.12 din conditiile generale, se prevede un comision de rezerva minima obligatorie; prin art. 5 lit. f) din conditiile speciale si art. 3.9. din conditiile generale, un comision de monitorizare de 0 CHF; prin art. 3.4. din conditiile generale, un comision de aranjament.
Aceste comisioane sunt stabilite in cuantum de 0% sau 0 CHF (comisionul de rezerva minima obligatorie si monitorizare polita de asigurare), respectiv nu este prevazut in cazul comisionului de aranjament, stabilind astfel o obligatie de plata care nu conduce la crearea unui dezechilibru intre prestatiile contractuale ale partilor.
Dezechilibrul care determina aprecierea ca abuziva a unei clauze nu se refera la faptul ca partea cocontractanta isi cuantifica financiar activitatile precontractuale, ci la egalitatea prestatiilor contractuale.
In plus, aceste comisioane sunt in prezent prevazute si de art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel ca instanta considera ca aceste clauze nu au caracter abuziv in sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.
Aprecierea instantei asupra constatarii nulitatii absolute a clauzelor
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sanctiunea, constand in lipsirea actului juridic, total sau partial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, este nulitatea.
Dupa cum se observa, Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora in raport cu consumatorul, insa, regimul juridic al acestei sanctiuni este practic identic cu al nulitatii absolute, acest lucru decurgand din practica Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile Directivei nr. 93/13/CEE (transpusa in plan national de Legea nr. 193/2000) sunt de ordine publica (cauza Mostaza Claro). Tot in acest sens, in cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, in considerentul nr.50 s-a precizat ca „data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigura consumatorilor, art.6 din acesta trebuie sa fie considerat ca o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii interne, rangul de ordine publica.
De asemenea, in cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” aratand totodata ca aceasta putere „se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele”.
In concluzie, potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care, potrivit dispozitiilor constitutionale si ale Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instantele romanesti, exista un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, sa nu-si produca efectele, recunoscand judecatorului national puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Asadar, avand in vedere retinerea caracterului abuziv al clauzelor, instanta constata ca a intervenit nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 5 lit. a) din conditiile speciale, respectiv art. 3.5., art. 10.1 si art. 10.2. din conditiile generale.
In ceea ce priveste compatibilitatea anularii clauzelor constatate ca avand caracter abuziv cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului si cu libertatea economica, instanta considera ca notiunea de ”bun” definita de art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de jurisprudenta C.E.D.O. este conditionata de existenta unei baze legale interne a creantei pretinse, iar speranta de realizare a unei creante trebuie sa fie legitima. Or, o clauza abuziva, contrara normelor legale, nu poate constitui o baza legitima pentru a solicita protectia juridica a creantei pretinse in baza respectivei prevederi contractuale.
Aprecierea instantei asupra recalcularii debitului
Conventia de credit este un act juridic bilateral, sinalagmatic, cu executare uno ictu, astfel ca, in aplicarea principiului retroactivitatii (nulitatea produce efecte atat pentru viitor, cat si pentru trecut, din chiar momentul incheierii actului juridic) si a principiului restabilirii situatiei anteriore(ceea ce s-a executat in baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanta constata ca nu mai exista temei legal pentru obligarea contestatorului la plata sumei de 16.819,24 CHF.
De asemenea, fata de respingerea motivelor invocate de contestator cu privire la calculul eronat al dobanzii si al penalitatilor de intarziere, instanta apreciaza ca neintemeiata cererea de recaldulare a debitului executat. Operatiunea de recalculare reprezinta un aspect de fapt care a fost indeplinit in cauza prin insasi efectuarea raportului de expertiza, nefiind o problema de drept pentru a carei rezolvare sa fie necesar ca instanta sa se pronunte prin dispozitiv. In acelasi timp, recalcularea ca urmare a anularii partiale a actelor de executare inseamna punerea in executare a hotararii judecatoresti.
Retinand astfel lipsa caracterului cert al unei parti a debitului ce formeaza obiectul executarii silite in dosarul de executare nr. 1752/2012 al B.E.J.A. D. Gont, L. Gont si M. P., in temeiul art. 404 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 379 C.proc.civ., instanta va admite in parte contestatia si va anula partial actele de executare efectuate in dosarul de executare mentionat, respectiv pentru suma de 16.819,24 CHF.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea privind pe contestatorul C. D., cu domiciliul în sector 1, București, .. 19 în contradictoriu cu intimata V. R. SA cu sediul în sector 1, București, . nr. 31.
Anuleaza partial actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 1752/2012 de B.E.J.A. D. Gont, Luian Gont si M. P., respectiv in ceea ce priveste suma de 16.819,24 CHF.
Respinge ca neintemeiata cererea de recalculare a debitului.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la data comunicarii.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. DumaIrina M. T.
Red. Jud. R.M.D/Th.red.I.T.M.
13.10.2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria SECTORUL 2... | Pretenţii. Sentința nr. 9059/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
