Pretenţii. Sentința nr. 9059/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9059/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 9059/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9059

Ședința Publică din data de 17.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: O. D.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect pretenții formulată de reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâții N. Z. și N. D..

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 09.03.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții N. Z. și N. D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 5.500,17 lei, reprezentând cote restante de întreținere aferente perioadei mai 2014-ianuarie 2015 și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanta a arătat că pârâții nu au achitat cotele de întreținere aferente apartamentului nr.6 situat în București, .. 12, ., sector 2.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46, 50 Legea nr.230/2007.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art.50 alin.(2) din Legea nr.230/2007.

La data de 27.08.2015 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei totale în cuantum de 4.622,97 lei, compusă din suma de 3252,38 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 - iunie 2015, din suma de 1220,59 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere pe perioada decembrie 2014- iunie 2015, din suma de 110 lei cu titlu de fond de rulment pentru luna februarie 2015 și din suma de 40 lei cu titlu de fond de reparații pentru lunile mai și iunie 2015, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat disp. art.204 C.proc.civ..

În drept, a invocate disp. art. 204 alin.1 și 2 C.proc.civ..

Legali citați, pârâții nu au depus întâmpinare, dar pârâta N. Z. s-a prezentat în față instanței unde a arătat că a mai achitat o parte din debit și că recunoaște pretențiile reclamantei, însă solicită plata eșalonată a debitului restant.

În cauză a fost încuviințată și a administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâții N. Z. și N. D. sunt proprietarii apartamentului nr.6 situat în București, .. 12, ., sector 2. Aceștia au acumulat un debit la asociația de proprietari în cuantum total de 4.063,22 lei, compus din suma de 2.836,43 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 - iunie 2015, din suma de 1.076,89 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere pe perioada decembrie 2014- iunie 2015, din suma de 110 lei cu titlu de fond de rulment pentru luna februarie 2015 și din suma de 40 lei cu titlu de fond de reparații pentru lunile mai și iunie 2015, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (liste de întreținere, centralizator, procese verbale, chitanța nr.16/01.09.2015 - f.6-29, 37-40, 52-60, 64).

Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac potrivit art. 48 din același act normativ, proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. De asemenea în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Prin procesul verbal din data de 03.09.2014 s-a stabilit cuantumul penalităților de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere și strângerea unui fond de rulment și reparații (f.6-8).

Raportat la faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâții nu au probat liberarea lor de obligație, prin plată sau printr-un alt mod admis de lege, ținând seama și de poziția pârâtei, care a recunoscut debitul în fața instanței, instanța va admite cererea modificată, urmând a obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei totale în cuantum de 4.063,22 lei.

De asemenea, având în vedere solicitarea pârâților de eșalonare a debitului și faptul că aceștia au recunoscut debitul datorat reclamantei și au achitat pe parcursul procesului o parte din debit, precum și faptul că din înscrisurile de la dosar reiese că pârâții suferă de diferite afecțiuni și că au un venit redus (f.65-78), instanța raportat la prevederile art.397 alin.3 C.proc.civ., va dispune plata eșalonată a debitului.

În aceste condiții, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei totale în cuantum de 4.063,22 lei, compusă din suma de 2.836,43 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 - iunie 2015, din suma de 1.076,89 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere pe perioada decembrie 2014- iunie 2015, din suma de 110 lei cu titlu de fond de rulment pentru luna februarie 2015 și din suma de 40 lei cu titlu de fond de reparații pentru lunile mai și iunie 2015, suma totală eșalonată în 10 rate lunare, respectiv 406,322 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în sector 2, București, .. 12, . cu pârâții N. Z. și N. D. ambii cu domiciliul în București, .. 12, ., .> Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei totale în cuantum de 4.063,22 lei, compusă din suma de 2.836,43 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei decembrie 2014 - iunie 2015, din suma de 1.076,89 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere pe perioada decembrie 2014- iunie 2015, din suma de 110 lei cu titlu de fond de rulment pentru luna februarie 2015 și din suma de 40 lei cu titlu de fond de reparații pentru lunile mai și iunie 2015, suma totală eșalonată în 10 rate lunare, respectiv 406,322 lei lunar, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9059/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI