Curatelă. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 12281/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 13 Noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte R. M. D.

Grefier I. M. T.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie, având ca obiect curatelă, privind pe reclamanta E. A. M. în contradictoriu cu pârâta E. E..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.11.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru datele de 13.11.2015, când

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 31.07.2014pe rolul Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, sub nr._, reclamanta E. A. M., in contradictoriu cu parata E. E., a solicitat instantei de judecata instituirea curatelei in ceea ce priveste parata si numirea sa in calitate de curator.

In fapt, reclamanta a aratat ca parata este mama sa si ca aceasta fiind incadrata in grad 1 de handicap, nerevizuibil, astfel ca nu isi poate administra bunurile si nu isi poate apara interesele.

In drept, cererea nu a fost motivata.

In dovedire, au fost depuse inscrisuri in copie.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

La data de 21.10.2015, instanta a procedat la audierea paratei.

Analizand lucrarile din dosar, instanta retine urmatoarele:

Curatela este o masura cu caracter vremelnic, creata in scopul ocrotirii unei persoane capabile care, din diferite motive, nu isi poate ingriji interesele.

Referitor la persoana cu privire la care se solicita instituirea curatela

Potrivit art. 178 alin. 1 lit. a) C.civ.: Instanta de tutela poate institui curatela daca din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate personal sa isi administreze bunurile si sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare si din motive temeinice nu isi poate numi un reprezentant sau un administrator.

Din continutul acestei norme se desprind conditiile cumulative a caror existetenta trebuie intrunita de catre persoana cu privire la care se solicita instituirea curatela:

  1. sa fie o persoana capabila
  2. sa fie in imposibilitate de a-si administra bunurile sau sa isi apere interesele
  3. imposibilitatea sa fie cauzata de batranete, boala sau infirmitate fizica.

Potrivit certificatului de incadrare in grad de handicap nr. 3372/23.09.2014 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consililului Local Sector 2 Bucuresti, doamna E. E., nascuta la data de 09.02.1926, este incadrata in grad de handicap grav, nerevizuibil, cod boala I63; G83, cu deficienta functionala grava.

Potrivit Clasificarii Internationale S. a Bolilor si Problemelor de Sanatate Inrudite Revizia 10, cod boala I63 semnifica „.” si cod boala G83 semnifica „.”.

Instanta retine ca afectiunile cu care a fost diagnosticata parata nu sunt de natura sa influenteze capacitatea psihica de a intelege continutul si consecintele actelor sale, efectele acestor boli fiind imposibilitatea locomotorie si starea de slabiciune.

Prin urmare, astfel cum a constatat instanta si cu ocazia audiereii doamnei E. E., aceasta este perfect lucida, capabila sa inteleaga mesajul informational transmis, precum si sa formuleze rationamente logice.

Asadar, conditiile stipulate de art. 173 lit. a) C.civ. sunt indeplinite in speta de fata: doamna E. E. este o persoana capabila, care se afla in imposibilitate fizica de a isi administra patrimoniul si de a se ingriji de interesele sale din cauza batranetii si handicapului locomotor.

Referitor la curator

Potrivit art. 180 C. civ., persoana care poate fi numita curator este orice persoana fizica care are capacitate deplina de exercitiu si este in masura sa indeplineasca ca sarcina ingrijirea bolnavei, precum si ridicarea si administrarea veniturilor si bunurilor acesteia.

Potrivit art. 182 alin. 2 C.civ., curatela nu se poate institui decat cu consimtamantul celui reprezentat, in afara de cazurile in care consimtamantul nu poate fi dat.

Potrivit art. 183 alin. 1 C.civ, in cazurile in care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat.

Potrivit certificatului de nastere . nr._ eliberat de Starea Civila Tunarii Vechi, judetul D., doamna E. A. M. este fiica numitei E. E..

Potrivti afirmatiei doamnei E. E. data in fata instantei, aceasta este de acord ca fiica sa, respectiv reclamanta, sa ii administreze bunurile si sa ii apere interesele.

Avand in vedere ca reclamanta este fiica paratei si a solicitat numirea sa in calitate de curator, instanta, constatand ca aceasta indeplineste conditiile prevazute de dispozitiile legale, o va numi in calitate de curator pentru parata.

Instanta precizeaza ca doamna E. E. isi pastreaza capacitatea deplina de exercitiu pe toata durata exercitarii curatelei, astfel cum prevede in mod expres art. 181 C.civ. – Efectele curatelei – in sensul ca poate incheia acte juridice civile si il poate revoca pe curator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamanta E. A. M., cu domiciliul în sector 2, București, .. 3, ., . cu pârâta E. E., în sector 2, București, .. 3, ., .> In temeiul art. 178 lit. a) C.civ., numeste reclamanta in calitate de curator al paratei, cu drept de administrare a patrimoniului acesteia si de reprezentare in toate relatiile cu tertii.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la data comunicarii.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronuntata, astazi, 13.11.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. D. I. M. T.

Red. Jud. R.M.D./Th.red.I.M.T.

03.12.2015/ 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI