Pensie întreţinere. Sentința nr. 6127/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6127/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6127/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6127
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte R. M. D.
Grefier I. M. T.
Pe rol judecarea cauzei de minori și familie având ca obiect pensie întreținere. privind pe reclamantele V. L. C. și V. I. M. în contradictoriu cu pârâtul V. M..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta încheiere, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amâna pronunțarea pentru data de 02.06.2015, când
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 15.09.2014 pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 sub nr._, reclamanta V. L. - C., in contradictoriu cu paratul V. M., a solicitat instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna majorarea pensiei de intretinere la care a fost obligat paratul prin sentinta civila nr. 2362/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 in dosarul nr._/300/2009.
In fapt, reclamanta a aratat ca, prin hotararea mentionata, paratul a fost obligat sa plateasca catre aceasta suma de 200 lei lunar, cu titlu de pensie de intretinere. De asemenea, paratul a fost obligat si la plata aceleiasi sume catre sora reclamantei, care a implinit varsta de 26 ani si si-a finalizat studiile, astfel ca pensia de intretinere in favoarea acesteia urmeaza a fi sistata.
S-a aratat ca aceasta situatie s-a schimbat, nevoile reclamantei au crescut, intretinerea zilnica si cumpararea cursurilor de specialitate necesitand suma mari. Reclamanta considera ca si veniturile lunare ale tatalui sau au crescut.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 525 coroborat cu art. 531 C.civ..
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
In sustinerea cererii, reclamanta a depus inscrisuri, in copie.
La data de 26.09.2014, paratul a depus intampinare, prin care a solicitat sistarea pensiei de intretinere catre V. I. M. si stabilirea unei pensii de intretinere catre reclamanta conform hotararii instantei.
In sustinerea cererii, paratul a depus inscrisuri, in copie.
La termenul de judecata din data de 30.03.2015, instanta a calificat ca fiind cerere reconventionala cererea de sistare a pensiei de intretinere pentru numita V. I. M..
La data de 22.04.2015, parata V. I. M. a depus intampinare, prin care a confirmat finalizarea studiilor in anul 2014, in prezent efectuand studii de masterat, insa, la data de 06.07.2014 a implinit varsta de 26 ani.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In speta, sunt incidente dispozitiile Codului civil intrata in vigoarea la data de 01.10.2011 potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care prevede ca „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiație, adopție si obligația legala de intreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situații juridice subzista dupa . Codului civil.”
Asupra cererii reconventionale
Prin sentinta civila nr. 2361/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 in dosarul nr._/300/2009, paratul a fost obligat la plata catre reclamanta a unei pensii de intretinere, in cuantum de 200 lei lunar, incepand cu data inregistrarii cererii si pana la finalizarea studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 ani.
La data de 06.07.2014, parata V. I. M. a implinit varsta de 26 ani, fiind nascuta in anul 1988 conform certificat de nastere nr. 1830/12.08.1992 eliberat de Orasul Corabia.
In consecinta, instanta urmeaza sa admita cererea si sa constate incetata obligatia de plata a pensiei de intretinere catre numita V. I. M. stabilita in sarcina paratului – reclamant reconvenient prin sentinta civila nr. 2361/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._/300/2009.
Asupra cererii principale
Potrivit art. 531 C.civ., daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei.
Referitor la existenta obligatia de intretinere
Potrivit art. 499 C.civ., tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.
Reclamanta este fiica paratului, nascuta la data de 23.03.1990, din casatoria acestuia cu V. E., conform certificat de nastere nr. 428/02.03.1990 emis de Orasul Corabia.
Referitor la schimbarea imprejurarilor
Prin sentinta civila nr. 2362/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 in dosarul nr._/300/2009, paratul a fost obligat la plata catre reclamanta a unei pensii de intretinere, in cuantum de 200 lei lunar, incepand cu data inregistrarii cererii si pana la finalizarea studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 ani.
La data pronuntarii sentintei civile mentionate, reclamanta era studenta in anul I la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii „C. D.” Bucuresti, in prezent fiind studenta in anul V la aceeasi institutie de invatamant superior.
La data pronuntarii sentintei civile mentionate, paratul era angajat la Compania N. a Huilei S.A., detinand si in prezent calitatea de angajat al acestei societati.
In ceea ce priveste nevoile reclamantei, instanta retine ca aceasta este inca studenta, cuantumul cheltuielilor marindu-se raportat la varsta si necesarul pentru studii, astfel ca instanta retine ca suma de 200 lei stabilita cu titlu de pensie de intretinere este insuficienta pentru nevoile curente ale acesteia.
In ceea ce priveste majorarea veniturilor paratului, aplicand procentul de 1/ 3 la suma ce a fost stabilita prin hotararile judecatoresti din anul 2010, respectiv 200 lei pentru fiecare fiica, rezulta ca paratul avea un venit net lunar de aproximativ 1200 lei. Asadar, in prezent, acesta obtine cu aproximativ 400 lei mai mult decat la momentul respectiv, venitul lunar net al acestuia fiind in medie de 1.600 lei pe ultimele 6 luni (octombrie 2014 – martie 2015).
De asemenea, instanta va lua in considerare majorarea veniturilor paratului ca urmare a solutiei ce urmeaza a se pronunta in cererea reconventionala, respectiv sistarea platii pensiei de intretinere in cuantum de 200 lei catre cealalta fiica.
Referitor la cuantumul pensiei de intretinere
Potrivit art. 529 C.civ., prevede ca intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati si ca, atunci cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Potrivit art. 530 C.civ., pensia de intretinere se stabileste fie in natura, fie prin stabilirea unei sume fixe sau. din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere.
Potrivit art. 527 alin.2 C.civ., la stabilirea mijloacelor celui care datoreaza intretinerea se tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitatile de realizare a acestora si, de asemenea, vor fi avute in vedere celelalte obligatii ale sale.
In acest sens se retine ca paratul nu a depus dovada cheltuielilor pe care le efectueaza lunar pentru ca instanta sa poata lua in considerare si cuantumul acestora.
Referitor la data nasterii prezentei obligatii de plata
Potrivit art. 532 C.civ., pensia de intretinere se datoreaza de la data cererii de chemare in judecata, iar pensia de intretinere poate fi acordata si pentru o perioada anterioara daca introducerea cererii de chemare in judecata a fost intarziata din culpa debitorului.
Instanta retine ca reclamanta a formulat cererea de chemare in judecata la data de 15.09.2014.
In consecinta, instanta, constatand ca exista o schimbare in ce priveste mijloacele paratului si avand in vedere nevoile crescute ale reclamantei, va dispune majorarea cuantumului pensiei de intretinere stabilit in sarcina paratului prin sentinta civila nr. 2362/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._/300/2009 de la 200 lei la 1/ 4 din venitul lunar net al acestuia. Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei reprezentand 1/ 4 din venitul lunar net al acestuia, cu titlu de pensie de intretinere, incepand cu data introducerii actiunii (15.09.2014) si pana la data terminarii studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 ani.
In temeiul art. 453 C.proc.civ., instanta va obliga paratul la plata catre reclamanta a onorariului de avocat (300 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reconventionala.
Constata incetata obligatia de plata a pensiei de intretinere catre numita V. I. M. stabilita in sarcina paratului – reclamant reconvenient prin sentinta civila nr. 2361/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._/300/2009.
Admite cererea principala privind pe reclamantele V. L. C., cu domiciliul în sector 2, București, .. 13D, . și V. I. M., cu domiciliul în sector 2, București, .. 13D, . în contradictoriu cu pârâtul V. M., cu domicliul în Petrosani, ., ., ..
Dispune majorarea cuantumului pensiei de intretinere stabilit in sarcina paratului prin sentinta civila nr. 2361/04.03.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti in dosarul nr._/300/2009 de la 200 lei la 1/ 4 din venitul lunar net al acestuia.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei reprezentand 1/ 4 din venitul lunar net al acestuia, cu titlu de pensie de intretinere, incepand cu data introducerii actiunii (15.09.2014) si pana la data terminarii studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 ani.
Obliga paratul la plata catre reclamanta a onorariului de avocat (300 lei).
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la data comunicarii.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronuntata, astazi, 02.06.2015, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
Pentru judecător aflat in C.O., GREFIER,
semnează Vicepreședintele Instanței, I. M. T.
Judecător G. V.
Red. Jud. R.M.D./Th.red.I.M.T.
06.07.2015/ 5 ex.
| ← Pensie întreţinere. Încheierea nr. 22/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 6131/2015. Judecătoria... → |
|---|








