Obligaţie de a face. Sentința nr. 2604/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2604/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 2604/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.2604
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. N. C.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții M. E. și M. M. N. în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta reprezentată prin avocat Ș. Giovani H. cu împuternicire avocațială la dosar, la fila 64, lipsind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 14.01.2015, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 42-88.
În ședință publică, instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, în sensul că petitele 1 și 2 sunt neevaluabile în bani și sunt de competența Tribunalului București. Completează că, în plus, din oficiu, pe considerentul că este un litigiu care privește drepturile consumatorilor.
Pârâta prin avocat arată că într-adevăr, practica este neunitară și atunci când s-a invocat doar comisionul de risc, majoritatea completurilor au respins excepția, și au considerat că sunt competente; au respins doar sub aspect valoric.
Prin urmare, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 07.11.2014, sub dosarul nr._, pe reclamanții M. E. și M. M. N. în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA au solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța:
- Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor privind comisionul de risc (redenumit ulterior comision de administrare credit) prevăzute de art.5 a) din Condițiile Speciale precum și în art.3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de Credit nr._/07.09.2007, încheiate între părți;
- Să oblige pârâta să emită un nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor constate ca fiind abuzive;
- Să oblige pârâta la restituirea sumei de_,41 EURO (_,08 RON la data de 04.11.2014, 1 EURO=4,4193 RON, curs BNR) calculată prin însumarea celor 86 de comisioane de risc/administrare achitate de reclamanți în perioada septembrie 2007 – octombrie 2014, la cursul BNR de la data efectuării plății, precum și a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data plății fiecărei rate în parte și până la data plății (restituirii) efective;
- Să oblige pârâta la plata sumelor nedatorate scadente ulterior introducerii prezentei cereri încasate cu titlu de comision de risc (administrare credit) conform graficului de rambursare, până la data pronunțării unei hotărâri definitive în prezentul dosar;
- Să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului proces.
În esență, reclamanții au arătat că sunt abuzive clauzele reclamate, fiind îndeplinite condițiile Legii nr. 193/2000 pentru a dispune în sensul arătat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4, anexa 1 alin.1 lit. b) din Legea nr.193/2000, art.223 și art.453 c.pr.civ., art.3 – art.6 din Directiva 93/13 CEE a Consiliului din 05.04.1993 modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25.11.2011.
La dosar, reclamanții au anexat un set de înscrisuri, în dovedire, filele 5-34.
Pârâta la data de 14.01.2015, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat declinarea cauzei Tribunalului București, unele dintre capetele de cerere nefiind evaluabile în bani, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune anularea clauzelor indicate și obligarea pârâtei la conduita solicitată.
La dosar, pârâta a anexat un set de înscrisuri în dovedire și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
Instanța a pus în discuție, la termenul de judecată de astăzi, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Analizând excepția necompetenței materiale, instanța reține:
Față de motivele de fapt și temeiul de drept invocate, instanța reține că acesta a formulat o acțiune în materia protejării drepturilor consumatorului, Judecătoria Sectorului 2 București nefiind așadar competentă să soluționeze acțiunea, în condițiile legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cadrul art.94 pct.1 c. proc. civ., care reglementează competența de primă instanță a judecătoriei, că aceste litigii intră în competența lor.
Astfel, este de subliniat că după . Noului Cod de procedură civilă, tribunalul a devenit instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, având competența să soluționeze orice cerere care nu este dată de lege în competența altei instanțe, nefiind așadar necesară o prevedere specială în acest sens.
Competența tribunalului rezultă din prevederile art.95 pct.1 c. proc. civ., text legal care stabilește totodată și competența sa generală, în condițiile în care legiuitorul a exclus din sfera de competență a tribunalului cererile date prin lege în ”competența altor instanțe”, fiind vorba așadar nu doar de instanțele judecătorești, ci și de orice alte organe cu activitate jurisdicțională.
Față de dispozițiile art.95 pct.1 și ale art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ., se poate observa că există două criterii în raport de care se determină competența de primă instanță a tribunalului, și anume, criteriul privind inexistența unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe și criteriul valoric.
Raportând situația din prezenta cauză la cele două criterii, instanța reține inaplicabilitatea criteriului valoric, atât în considerarea conținutului normei de la art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ. care privește orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, cât și a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 care nu prevăd în mod expres cui aparține competența de soluționare a litigiilor în materia specială a protecției drepturilor consumatorului.
În acest sens, este de subliniat că fiind vorba de un domeniu reglementat de o lege specială în cuprinsul căreia nu este prevăzută competența de primă instanță a judecătoriei, nu există nicio rațiune pentru a considera că în materia protecției drepturilor consumatorului sunt incidente dispozițiile referitoare la criteriul valoric pentru delimitarea ariei de competență a celor două instanțe.
Astfel, sintagma indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesionișt” are tocmai rolul de a evidenția caracterul de litigiu de drept comun, iar nu de litigiu specializat. În cazul în care s-ar fi urmărit prin textul art.94 pct.1 lit.j) c. proc. civ. doar o delimitare la nivel valoric a competenței, fără a se ține seama de natura litigiului, sintagma indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști nici nu ar mai fost necesară, fiind suficient să se scrie orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, inclusiv.
De altfel, dacă legiuitorul intenționa să confere judecătoriilor competența de soluționare în primă instanță a acestor litigii ar fi prevăzut în mod expres aceasta, procedând la modificarea în mod corespunzător a prevederilor Legii nr. 193/2000, date fiind particularitățile materiei și importanței litigiilor de acest fel.
Considerentele pentru care pârâta apreciază că este competent Tribunalul sunt vădit neîntemeiate, întrucât capătul 1 de cerere este cuantificabil, iar capătul 2 și 4 sunt accesorii, care atrag competența instanței care soluționează cererea principală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București. Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M. E. având CNP:_ și M. M. N. având CNP:_ ambii cu domiciliul în C., . bis, județul C. în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA cu sediul în București, ., . sector 2, înregistrată sub nr.J_, având CUI_, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
Red./tehred./A.N.C./M.C./5ex./02.04.2015
| ||||||||
| ||||||||
|
CĂTRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.2604 din data de 06.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 2 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții M. E. și M. M. N. în contradictoriu cu pârâta V. ROMÂNIA SA, în favoarea Tribunalului București, motiv pentru care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un număr de …. file, compus din 1 volum.
PREȘEDINTE GREFIER
A. N. C. M. C.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2616/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 720/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
