Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-05-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5437/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37

Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 5437

Ședința publică din data de 18.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. V.

Grefier: A. N. C.

Pe rolul se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” și privind pe petentul P. M. C., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

I. PROCEDURA

A. Cererea de chemare în judecată

1. Prin plângerea contraventională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 25.06.2014, sub nr. de dosar_, având ca obiect plângere contravențională, petentul P. M.-C., în contradictoriu cu intimata DGPMB-BRIGADA RUTIERĂ a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal . nr._/10.06.2014 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu măsura avertismentului.

2. În motivare, petentul a învederat instantei de judecată în esentă faptul că

3. În drept, au fost invocate disp. art. 5 alin. 5 și 6, art. 16 alin.1, art. 17, art. 21 alin.3, art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001, Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

4. În susținerea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată cu originalul, următoarele înscrisuri: proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2012 nr._ din data de 29.10.2014, contract prestări servicii (fil.9-14).

5. Plângerea contraventională a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, chitanta nr. 1970 din data de 19.01.2015 fiind anulată si atasată la dosarul cauzei (fil. 24). La data de 10.06.2014 ora 00.05 a condus autoturismul proprietate personală înmatriculat cu nr._ pe Calea Mosilor din directia Blvd. C. către Piata Obor, iar la intersectia cu . la stânga pentru a-si continua deplasarea pe această stradă, iar imediar după iesirea din intersectie a fost oprit de către agentul constatator V. N., la solicitarea căruia a prezentat documentele prev. de art. 35 alin. (2) din OUG nr. 195/2002. S-a mai arătat în plângerea formulată că după verificarea actelor a aflat că a efectuat manevra de virare la stânga în conditiile în care aceasta era interzisă. P. a invocat în sustinerea plângerii formulate faptul că indicatorul nu era instalat corespunzător, fiind vizibil doar pentru o scurtă perioadă si că aceste circumstante ar trebui avute în vedere. A invocat petentul prevederile referitoare la montarea si vizibilitatea indicatoarelor rutiere, dispozitii legale care se regăsesc în OUG 195/_.

6. În ceea ce priveste sanctiunea aplicată, petentul a mentionat că nu au fost avute în vedere împrejurările în care s-a săvârsit fapta.

7. În drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.

8. În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată cu originalul, următoarele înscrisuri: planse-foto (fil. 5-7). Proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor (fil. 8), copie CI (fil. 9).

9. Plângerea contraventională a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, OP din data de 24.06.2014 fiind anulată si atasată la dosarul cauzei (fil. 10).

B. Apărările formulate

6. Legal citată, intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată. În fapt s-a arătat că petentul a fost sancționată contravențional pentru faptul că la data de 10.06.2014, orele 00.05 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Mosilor din directia C. I către B. Obor, iar la intersectia cu . a respectat semnificatia indicatorului obligatoriu înainte sau la dreapta, acesta virând stânga. Intimata a precizat că procesul-verbal de contraventie a fost în mod legal si temeinic întocmit.

C. Probe administrate

7. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, instanta încuviintând această proba în sedinta din 04.05.2015 pentru ambele părti, apreciind că este utilă, pertinentă si concludentă pentru solutionarea cauzei.

II. ÎN FAPT

8. În urma analizării înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

9. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.2014, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în valoare de 340 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 109 din RAOUG nr. 195/2002, reținându-se că data de 10.06.2014, orele 00.05 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Mosilor din directia C. I către B. Obor, iar la intersectia cu . a respectat semnificatia indicatorului obligatoriu înainte sau la dreapta, acesta virând stânga.

III. ÎN D.

  1. Reglementări incidente

10. Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: „instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii”.

11. În temeiul art. 17 din OG nr. 2/2001: „lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu”.

12. Conform art. 19 din OG nr. 2/2001: „(1) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului-verbal in acest mod”.

13. Instanța se va raporta în cauza dedusă judecății și la prevederile legale în temeiul cărora a fost sancționat contestatorul, respectiv art. 109 din RAOUG nr. 195/2002 rep. Potrivit cărora dacă în apropierea unei intersectii este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obligă să se circule într-o anumită directie, vehiculele trebuie să fie conduse numai în directia sau directiile indicate.

B. Soluția adoptată de instanță

14. Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța apreciază că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge. Instanța a avut în vedere la formarea convingerii în sensul soluției pronunțate următoarele argumente:

15. Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Instanta constată că petentul nu indicat motive de nelegalitate ale procesului-verbal de contraventie, ci doar motive de netemeinicie.

16. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța, observând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, hotărârea din 21.09.2006, A. c. României), a recunoscut petentului prezumția de nevinovăție, plecând în analizarea plângerii sale de la acest principiu.

17. În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancțiunea aplicată contestatorului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții. Instanța reține că trebuie făcută distincție între procesele-verbale care cuprind constatări personale ale agentului constatator, în cazul cărora sarcina probei revine contestatorilor, aceștia fiind obligați să răstoarne prezumția de autenticitate și temeinice a procesului-verbal și procesele-verbale întocmite cu ajutorul unor mijloace tehnice, caz în care proba revine celui care a întocmit procesul-verbal respective.

18. Instanța reține că petentei îi revenea astfel sarcina probei, având în vedere că procesul-verbal de contravenție cuprinde constatări personale ale agentului constatator care l-a încheiat, având astfel forță probantă prin el însuși și constituind o probă de vinovăție până la momentul la care se face proba contrară. Astfel, instanta constată că petentul a invocat în motivarea plângerii sale în esentă faptul că nu au fost respectate dispozitiile legale referitoare la amplasarea si vizibilitatea indicatoarelor rutiere, depunând la dosarul cauzei planse foto. Instanta va retine că această sustinere este neîntemeiată, întrucât plansele foto depuse la dosarul cauzei nu sunt relevante pentru a combate prezumtia de temeinicie a procesului-verbal, instanta neputând să verifice in concreto amplasarea indicatorului rutier.

19. În ceea ce priveste sustinerile petentului privind incidenta în cauză a cazului fortuit, instanta constată că acestea sunt neîntemeiate. Cazul fortuit este o împrejurarea imprevizibilă care determină producerea unei consecințe, fără ca vreunei persoane să i se poată reține vinovăția. Cazul fortuit începe acolo unde încetează culpa și sfârșește acolo unde începe forța majoră. Cazul fortuit este o întâmplare imprevizibilă care nu poate fi stabilită decât ex post, iar nu ex ante, întrucât accidentalitatea unei împrejurări este o problemă ce se analizează in concreto. Având în vedere motivele invocate de către petent prin raportate la prevederile OG 2/2001 instanta constată că nu poate fi vorba în spetă de incidenta cazului fortuit.

20. Cu privire la înlocuirea în subsidiar a sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea “avertisment”, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G 2/2001, cât și standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce privește noțiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO. Instanța reține că, ulterior ratificării Convenției Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenție. De asemenea, interpretarea și aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi. Prin urmare statele parte la Convenție au dreptul de a impune sancțiuni pecuniare (amenzi) drept sancțiune pentru încălcarea anumitor dispoziții legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.

21. Astfel, cum rezultă din jurisprudența Curții, (spre exemplu cauza Chassagnou și alții c. Franței) ingerințele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1, alin. (2), din Protocolul adițional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim și să asigure o proporție echitabilă între scopul urmărit și mijloacele utilizate.

22. Instanța constată că în cauza de față, cu privire la pericolul social al faptei, au fost respectate condițiile impuse de jurisprudența CEDO. Astfel, fapta reținută în sarcina contestatorului, precum și sancțiunea aplicată acestuia au fost prevăzute de dispoziții legale accesibile și previzibile, dar instanța reține că față de pericolul social al faptei, sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei este proporțională cu fapta săvârșită, păstrându-se în acest fel un ust echilibru.

23. Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, apreciind că petentul nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție și că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment (față de gravitatea faptei contravenționale săvârșite, precum si fată de faptul că a fost aplicată amenda contraventională în cuantum minim prevăzut de lege), în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G 2/2001 potrivit cărora instanța este în drept să hotărască asupra legalității și temeinciei procesului-verbal de contravenție, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1.Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul P. M.-C., CNP_, cu domiciliul în Babadag, .. 4, ., . și cu domiciliul ales în București, Calea 13 Septembrie nr.123, ., ., în contradictoriu cu intimata DGPMB-BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.

2. Menține procesul-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.

3. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, conform art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 466 alin. (1) NCPC raportat la art. 468 alin. (1) NCPC.

4. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti.

5. Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. V. A. N. C.

Redactat/Tehnoredactat G.V/C.A.N. 4 ex. imprimate la data de 20.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-05-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI