Pretenţii. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 6742/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 6742
Ședința publică din data de 15.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. V.
Grefier: A. N. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect “pretenții” și privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ și pe pârâta P. Laurenția.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că prezenta cauză a fost depusă pe rol în vederea discutării excepției de perimare, după care:
Instanța, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Instanța, analizând înscrisurile de la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor referitoare la instituția perimării, invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și, în temeiul art. 395 NCPC, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
I. PROCEDURA
A. Încheierea de suspendare
Prin încheierea de ședință din 17.11.2014 (f. 111), în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 NCPC, instanța a suspendat judecarea cauzei.
B. Rezoluția judecătorului
La data de 30.04.2015 (f. 114), în temeiul art. 420 alin. (1) teza a II-a NCPC, s-a dispus citarea părților pentru termenul de judecată din data de 15.06.2015, în vederea discutării excepției de perimare.
II. ÎN D.
A. Reglementări incidente
Instanța va reține pentru soluționarea prezentei cauze dispozițiile legale incidente din NCPC. Astfel, potrivit art. 420 alin. (1) NCPC: „Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Judecătorul va cita de urgență părțile și va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea. (2) Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție în camera de consiliu sau în ședință publică. (3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel”.
De asemenea, în ceea ce privește hotărârea de perimare potrivit art. 421 alin. (1) NCPC Dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului. (2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.
Instanța va reține și dispozițiile art. 416 alin. (1) NCPC pentru a vedea dacă termenul de perimare este împlinit în prezenta cauză Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
B. Soluția instanței
Făcând aplicarea dispozițiilor legale de mai sus, observând că în dosarul de față s-a împlinit termenul de 6 luni de la ultimul act de procedură efectuat (17.11.2014), în temeiul art. 421 alin. (2) NCPC raportat la art. 416 NCPC, instanța urmează să admită excepția perimării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1.Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.
2.Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ , cu sediul ales la C.. Av. B. G., din București, Splaiul Indepenenței nr. 2K, ., . și pe pârâta P. LAURENȚIA, cu domiciliul în București, .. 10, ., sector 2.
3.Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare art. 421 alin. (2) NCPC.
4.Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
5. Hotărârea se va comunica părților în copie, potrivit dispozițiilor art. 427 alin. (1) NCPC.
6. Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. V. A. N. C.
Red./Teh. G.V/C.A.N.
4 ex. /17.06.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8276/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8356/2015. Judecătoria... → |
|---|








