Pretenţii. Sentința nr. 5813/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5813/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 5813/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5813

Ședința publică din data de 25.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. E. M.

GREFIER: A. M. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile – perimare formulată de către reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâții . SRL și C. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de încuviințare a executării silite și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 13.02.2013 sub nr._, reclamantul B. V. i-a chemat în judecată pe pârâții . SRL și C. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună restituirea sumei achitate potrivit chitanței nr._/04.02.2013.

Prin sentința civilă nr. 2603/_ pron. de Judecătoria Focșani în dosarul nr._, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 08.11.2013 sub nr._ .

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 10.03.2015, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantului, întrucât acesta nu a făcut dovada domiciliului pârâtului C. C. cu relații de la INEP.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constată și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B. V., cu domiciliul în Focșani, ., județul V., în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în București, . și C. C., cu domiciliul în Bacău, ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./30.06.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5813/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI