Pretenţii. Sentința nr. 9579/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9579/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 9579/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9579
Ședința publică din data de 29.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. A. C.
GREFIER: P. S. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect „pretenții” privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâți L. V., L. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta L. C. M., personal, lipsă fiind reclamanta și celălalt pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța a procedat la legitimarea pârâtei, care a prezentat CI, datele de stare civilă ale acesteia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Pârâta, personal, arată că a achitat întregul debit și depune la dosar concluzii scrise.
Instanța invocă din oficiu excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, excepție pe care o reține spre soluționare.
După reținerea cauzei în pronunțare se prezintă apărătorul ales al reclamantei care depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 20.03.2015 sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari . în judecată pe pârâții L. V. și L. Cezaria, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 2045,51 lei reprezentând cote restante la întreținere pentru perioada mai-decembrie 2014.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții, proprietari ai apartamentului nr. 275 nu au achitat cotele de întreținere astfel că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea achitării sumelor datorate către furnizori.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art. 223 alin.3 C.proc.civ.
În drept au fost invocate disport. 31 din anexa 2 la Legea 114/1996
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform disp. art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind cotele de întreținere.
În dovedire au fost anexate înscrisuri.
Pârâtul L. C. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arâtând că a achitat mai multe sume de bani cu titlu de penalități și cote de întreținere, ultima plată în sumă de 1500 lei reprezentând restanță 2015 și 6 lei boxa.
La data depunerii întâmpinării mai datorează asociației suma de 990 lei care vor fi achitați la data de 11.06.2015.
În susținere a depus chitanțe care atestă plata sumelor de bani către reclamant în perioada 17.06._15, în sumă totală de 5031 lei. Prin ultima chitanță nr._ din 12.05.2015 a fost achitată suam de 1500 lei reprezentând parțial restanță 2015.
Analizând excepția râmânerii fără obiect a acțiunii instanța reține:
La termenul de judecată din 29.09.2015 reclamantul a depus chitanțe care atestă plata restanțelor la cotele de întreținere aferente anului 2015.
Totodată, prin concluziile scrise pârâtul O. C. M. (fostă L.) a arătat că a achitat toate debitele către reclamant fiind la zi cu plata întreținerii. Suținerile pârâtului sunt confirmate de conținutul chitanțelor depuse la dosar care atestă plata tuturor restanțelor aferente anului 2014.
În aceste condiții instanța va reține că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect ca urmare a achitări debitului de către pârât astfel că va admite excepția rămânerii fără obiect și va respinge acțiunea în consecință.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, reclamantul nu a realizat o modificare a cererii de chemare în judecată în sensul de a formula un capăt accesoriu prin care să solicite obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Solicitarea cheltuielilor de judecată cu ocazia formulării concluziilor orale asupra fondului cauzei și fără acordul părților pentru modificarea cererii nu poate determina soluția admiterii acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția rămânerii fără obiect a acțiunii.
Respinge acțiunea privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . în sector 2, București, ., în contradictoriu cu pârâți L. V., O. (fostă L.) C. M., ambii cu dom. în sector 2, București, șoseaua P., nr. 225, ., ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de a se formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi 29.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. P. S. R.
Red. O.A.C./ Tehn. P.S.R.
5 ex./02.11.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 9598/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9581/2015.... → |
|---|








