Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 08-12-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 17551/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 08.12.2015
Instanța constituita din :
Președinte - N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta S. L. LABORATOR SRL în contradictoriu cu pârâții A. G. C. R. și A. G. ELENY M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință din Camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București raportat la art. 121 și art. 126 alin.2 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2015, reclamanta . SRL in contradictoriu cu paratii A. G. C. R. și A. G. ELENY M. a solicitat instanței să dispună obligarea acestora la plata sumei de 3780 lei reprezentând prețul aferent serviciilor de testare și analiza a sângelui colectat din cordonul ombilical al copilului și a sângelui periferic al mamei, servicii de testare și analiza a țesutului ombilical al copilului (gelatin Wharton), precum și serviciile de izolare celulalară din țesutul cordonului ombilical în vederea stocării celulelor stem potrivit contractului încheiat de prestări servicii 2855 B A/19.03.2013 privind activitatea de realizare a analizelor medicale în vederea stocării în condiții de criogenie a celulelor stem și facturii nr.829/25.03.2013; cu penalitati de intarziere de 0,1% pe zi de intarziere, incepand cu 20.11.2013, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, la data de 25.03.2013 a fost încheiat între reclamanta și parati contractul de prestări servicii nr.2855 BA privind activitatea de realizare a analizelor medicale în vederea stocării în condiții de criogenie a celulelor stem, vizand servicii de transport,procesare, testare și analiza a sângelui colectat din cordonul ombilical al copilului și a sângelui periferic al mamei și servicii de testare și analiza a tesutului ombilical al copilului (gelatin Wharton), precum și servicii de izolare celulară din tesutul cordonului ombilical în vederea stocarii celulelor stem mezenchimale.
S-a mai arătat că, potrivit art. 5.2. din contractul încheiat, prețul contractului constând în operațiunile descrise mai sus este de 3780 lei iar până la data formulării cererii debitorii nu au achitat nici o sumă deși creditoarea a prestat serviciile prevăzute în sarcina sa așa cum rezultă și din scrisoarea de stocare emisa de . si adresată mamei în data de 27.03.2013, în urma recoltării sângelui la naștere și din formularele de procesare anexate, pentru care se va emite o singura facture pentru intreaga suma si va fi achitat in 12 rate lunar in mod egal in decurs de 12 luni de la date emiterii scrisorii.
Deși potrivit art. 5.5 din contract este îndreptățită a solicita și penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, din suma datorată, și-a limitat cererea doar la debitul principal.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 C. civil, art.1470 C.civ. si art.1516 C.civ. si a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
A fost anexată cererii dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 de lei.
In probatiune a depus inscrisuri(f.11-28).
Legal citati, paratii nu au formulat intampinare.
La termenul de judecată din data de 08.12.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 245 NCPC excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
În conformitate cu dispozițiile art.248 alin. 1 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, excepția este de ordine publică conform art. 129 alin. 1 pct. 3 în cazul incălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenta unei alte instanțe de același grad si părțile nu o pot înlătura.
Din perspectiva competenței teritoriale este aplicabil art.121 NCPC conform căruia cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, creditoarea este o societate comercială deci un profesionist iar debitorii sunt persoane fizice care au incheiat contractul de prestări servicii nr. 2855 B B/25.03.2013 în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, având astfel calitatea de consumatori conform art. 2 Legea nr. 193/2000.
Instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 12 din contractul incheiat intre părți potrivit cărora in cazul in care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor adresa instanțelor competente de la sediul . SRL.
Pentru a decide astfel instanța are in vedere că potrivit art. 126 alin. 2 raportat la art. 121 NCPC, in litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor precum și in alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente in condițiile prevăzute la alin. 1 numai după nasterea dreptului la despăgubire. Orice conventie contrară este considerată nescrisă.
In speță, clauza prevăzută la art. 12 a fost inserată in cuprinsul contractului încheiat intre părți deci înainte de nașterea dreptului la despăgubire, astfel incât instanța apreciază această clauză ca fiind nescrisă și față de faptul că domiciliul debitorilor –consumatori este in Tulcea, aflat in circumscripția Judecătoriei Tulcea, in temeiul art. 132 alin. 3 raportat la art. 121 NCPC, va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București si va declina competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S. L. LABORATOR SRL, J_, CUI RO_, cu sediul ales în București, .. 46, sector 5, în contradictoriu cu pârâții A. G. C. R., CNP_ și A. G. ELENY M., CNP_, ambii cu domiciliul în Tulcea, .. 176, ., în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2015.
Președinte Grefier
N. C. N. D.
C.N./D.N.
4EX./11.01.2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
., sector 5 București
Telefon/fax:_/_
DOSAR NR._
Emisa la: 05.12.2015
Operator de date cu caracter personal nr._ și_.
CĂTRE,
JUDECĂTORIA TULCEA
Tulcea, ., județul Tulcea
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr._ din data de 08.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta S. L. LABORATOR SRL, în contradictoriu cu pârâții A. G. C. R. și A. G. ELENY M., având ca obiect cerere de valoare redusă, în favoarea Judecătoriei Tulcea, motiv pentru care vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus, conținând …….. file, compus din 1 volum.
Vă mulțumim,
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. C. N. Debreteni
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|