Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 17760/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte – G. D.

Grefier – D. I.

Pe rol soluționarea cauzelor civile formulate de contestatoarele . . în contradictoriu cu intimații . M. A. și ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător și intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata F. SA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că s-a depus copia dosarului de executare, precum și faptul că s-a depus la dosar de către contestatoarea F. SA dovada completării timbrajului. Totodată, se învederează că s-au depus la dosar de către contestatoarea Farmexpert DCI SRL note de ședință, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu intimata F..

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că a depus la dosar note de ședință cu privire la cadrul procesual, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu numai cu meditorul . nu cu Mediplus Exim SRL. În momentul actual, Mediplus Exim SRL nu are calitate procesuală.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, învederează că în dosarul execuțional a avut calitatea de creditor și consideră că are calitate și în prezenta cauză, fiind și partea care a solicitat încetarea executării silite. Solicită amendarea contestatoarei Farmexpert DCI SRL pentru tergiversarea cauzei.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că la termenul de judecată anterior a precizat faptul că înțelege să se judece în contradictoriu cu debitorul F. SA.

Instanța aduce la cunoștința contestatoarei Farmexpert DCI SRL, prin apărător, că cererea de chemare în judecată se formulează cu respectarea dispozițiilor art. 194 NCPC, lit. f prevăzând semnătura care nu poate fi făcută în ședință publică, ci printr-o cerere scrisă pe care nu a depus-o până la termenul de judecată anterior.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că a fost o greșeală, neînțelegând să tergiverseze cauza. Mai arată că nu s-a făcut procedura prealabilă pe dosar și nu s-a remediat această eroare.

Contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, învederează că pe împuternicirea avocațială a apărătorului contestatoarei conexe nu apare denumirea debitorului.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, solicită acordarea unui termen de judecată scurt pentru citarea debitorului F. SA.

Contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței, însă contestația la executare conexă este formulată prin apărător și care nu face dovada calității de reprezentant pe dosar, apreciind că trebuie menționat și denumirea debitorului pe împuternicirea avocațială.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, lasă la aprecierea instanței.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului contestației la executare conexe.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, apreciază că are calitate de reprezentant.

Instanța, deliberând, respinge excepția lipsei calității de reprezentant pentru avocații D. C. S. și E. R. G. având în vedere că împuternicirea avocațială depusă la dosar din care rezultă că Farmexpert DCI SRL i-a împuternicit să formuleze cereri printre care și cererea de față.

Instanța, în ce privește cererea modificatoare, constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 204 C.pr.civ., partea reclamantă, respectiv contestatoarea poate să-și modifice cererea până la primul termen de judecată și aceasta numai la cadrul procesual obiectiv nu și la cel subiectiv, aceasta întrucât Codul civil nu reglementează instituția înlocuirii pârâtului cu altul în timpul judecății.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că în contestația la executare formulată nu a indicat că Mediplus Exim SRL este pârât în cauză, respectiv nu i-a indicat această calitate.

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes invocate de intimata Mediplus Exim SRL prin întâmpinare în dosarul conex.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, solicită admiterea excepțiilor și, pe cale de consecință, respingerea contestației la executare conexă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, arătând că, contestatoarea conexă nu se regăsește între părțile prevăzute la art. 644 alin. 1 NCPC, neavând calitatea de a formula contestație la executare.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, solicită respingerea excepțiilor, arătând că a formulat cerere de participare la executarea silită, depunând toate titlurile în dosarul execuțional, iar toate actele de executare i-au fost comunicate de către executor.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, învederează că în contestație contestatoarea conexă a precizat că a formulat cerere de intervenție, proiectul de distribuire fiind soluționat prin respingere.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației invocate de intimata Mediplus Exim SRL prin întâmpinare în dosarul conex.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, învederează că încheierea de încetare a executării silite a fost soluționată la data de 14.08.2015, solicitând instanței să procedeze la verificarea termenului de formulare a contestației la executare în raport de data comunicării încheierii.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că a formulat contestația la executare în termenul legal, solicitând respingerea excepției.

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și din dosarul de executare, depunând la dosar înscrisuri.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, deliberând, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 NCPC, încuviințează contestatoarelor și intimatei Mediplus Exim SRL proba cu înscrisuri, apreciind-o admisibilă și ducând la soluționarea cauzei. Constată că intimata F. SA nu a depus la dosar întâmpinare, fiind decăzută din dreptul de a propune probe sau de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Instanța, în temeiul art. 244 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzelor.

Contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, având în vedere evenimentele ulterioare încetării dosarului de executare, arată că executorul judecătoresc a reanalizat calitatea sa și apreciază că această contestație la executare nu mai are obiect.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, învederează că după data de 14.08.2015 când a fost dată încheierea de închidere a dosarului de executare, a fost depusă o cerere de continuare a executării care a fost admisă cu consecința eliberării sumelor de bani. Potrivit art. 705 NCPC, executarea se poate relua și nu continua. Depune la dosar încheierea din 29.10.2015 din care reiese că au fost distribuite sume de bani după închiderea dosarului de executare. Solicită admiterea contestației la executare, anularea încheierii de închidere a executării silite și a actelor ulterioare acesteia.

Contestatoarea F. SA, prin consilier juridic, având în vedere concluziile părții adverse pe fondul cauzei, înțelege că se modifică obiectul contestației la executare. Arată că în mod eronat executorul judecătoresc a înțeles să înceteze executarea având în vedere că avea calitatea de intervenient creditor. Fără cheltuieli de judecată.

Contestatoarea Farmexpert DCI SRL, prin apărător, raportat la art. 870 C.pr.civ., învederează că această încheiere de încetare a executării silite o prejudiciază în mod direct, precum și faptul că actele ulterioare acestei încheieri sunt neconforme cu Codul de procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.

Intimata Mediplus Exim SRL, prin apărător, cu privire la contestația la executare conexă, solicită respingerea acesteia ca tardiv formulată, precum și pentru lipsa calității procesuale active și pentru lipsa de interes. Pe fond, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare atât asupra excepțiilor, cât și asupra fondului cauzelor.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.09.2015, sub nr._, contestatoarea . formulat, în contradictoriu cu intimații . B. M. A., contestație la executare împotriva încheierii privind încetarea executării silite emisă în dosarul execuțional nr. 962/2014, solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință, să se dispună anularea încheierii comunicate contestatoarei în data de 25.08.2015 prin care B. M. A. a dispus încetarea executării silite cu privire la debitoarea . urmare a cererii creditoarei ., cu consecința continuării executării în respectivul dosar în care contestatoare deține calitatea de creditor urmăritor în vederea recuperării creanțelor pe care contestatoarea le deține împotriva ., a solicitat anularea eventualelor acte efectuate de către executorul judecătoresc ulterior emiterii încheierii.

În motivare, contestatoarea a arătat că, urmare a actelor de executare îndeplinite în dosarul execuțional nr. 962/2014 și a atragerii de sume de către executorul judecătoresc M. A., în data de 07.04.2015, a fost întocmit proiectul de distribuire a sumei de 587.090,24 lei. Prin acest proiect s-a consemnat că și-au depus titlurile contestatoarea . și alți doi creditori, respectiv Farmexpert DCI SRL și ., acesta din urmă înțelegând ulterior să renunțe la distribuirea sumei. Cu privire la societatea contestatoare, în cuprinsul proiectului, s-a consemnat că a dobândit calitatea de creditor urmăritor urmare a formulării unei cereri emisă cu nr. 2089/24.02.2015, precizată ulterior în sensul suplimentării garanțiilor, prin cererea nr. 3736/03.04.2015, ambele cereri fiind însoțite de înscrisurile care atestă existența valabilă a garanțiilor de care a înțeles să se prevaleze, respectiv a unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei, în cuantum de 3.920.000 lei, constatată prin titluri executorii.

Potrivit proiectului mai sus menționat, contestatoarea a mai arătat că se propunea distribuirea întregii sume, în cuantum de 587.090,42 lei, în favoarea creditorului Mediplus Exim SRL, motivat de faptul că acesta „are o creanță garantată cu ipoteca asupra universalității de bunuri (…) înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare cu aviz inițial nr. 2013-_-FGU la data de 19.08.2013” care, în opinia executorului, ar avea preferință înaintea celorlalți creditori urmăritori/intervenienți.

Față de această situație, contestatoarea, dar și creditorul urmăritor Farmexpert DCI SRL și creditorul Mediplus Exim SRL au formulat obiecțiuni, însă, la întrunirea din data de 21.04.2015, organizată de B. M. A. cu toți creditorii și debitoarea nu s-a reușit o conciliere, motiv pentru care fiecare dintre cei trei creditori au înțeles să formuleze contestație la proiectul de distribuire.

Contestatoarea a mai arătat că, contestația sa face obiectul dosarului nr._/301/2015, contestația formulată de Farmexpert DCI SRL face obiectul dosarului nr._/301/2015, iar contestația formulată de Mediplus Exim SRL face obiectul dosarului nr._/301/2015, niciunul dintre dosare nefiind soluționate, instanța nepronunțându-se, raportat la art. 876 alin. 3 C.pr.civ. republicat, în niciunul dintre cele trei dosare, în sensul înlăturării suspendării de drept a creanțelor contestate, suspendarea de drept fiind în ființă.

Față de cele expuse, contestatoarea apreciază că executorul judecătoresc nu avea dreptul să dispună încetarea executării silite, o astfel de decizie făcând doar dovada că a acționat cu rea-credință, exclusiv în interesul creditorului urmăritor, cu nesocotirea evidentă a drepturilor legitime ale contestatoarei, respectiv cu încălcarea normelor de drept.

Contestatoarea . mai arătat că Tribunalul București a admis apelul pe care l-a declarat împotriva încheierii din data de 08.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/301/2015 și i-a fost admisă cererea de intervenție formulată în dosarul de executare nr. 262/2014 al B. M. A..

De altfel, calitatea de creditor urmăritor/intervenient pe care contestatoarea o are în dosarul execuțional este dovedită inclusiv prin faptul că executorul judecătoresc a înțeles să comunice și ei încheierea contestată prin prezenta contestație la executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 657, 702, 712 și următoarele C.pr.civ., republicat.

În dovedire, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Contestația la executare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.

La termenul de judecată din data de 12.11.2015, instanța a dispus conexarea dosarului nr._/301/2015 la prezentul dosar.

Prin cererea conexă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.09.2015, sub nr._/301/2015, contestatoarea . a formulat contestație la executare împotriva încheierii din data de 14.08.2015 pronunțată de B. M. A. în dosarul de executare nr. 962/2014, solicitând anularea acesteia cu obligarea de a continua executarea debitorului F. SA.

În motivare, contestatoarea a arătat că în dosarul de executare nr. 962/2014 deschis pe rolul B. M. A. ca urmare a cererii de executare silită formulată de către creditorul Mediplus Exim SRL a formulat o cerere de intervenție, cerere pe care B. M. a admis-o și, pe cale de consecință, contestatoarea a obținut calitatea de creditor urmăritor, calitate asumată de B. M. A. în mod manifest inclusiv prin emiterea Publicațiilor de vânzare a bunurilor debitorului.

Contestatoarea a mai arătat că în contul executorului judecătoresc există suma de 587.000 lei pe care acesta nu mai dorește să o distribuie către creditori, prejudiciindu-i în mod direct interesele, interese pe care le-a fraudat încă de la momentul proiectului de distribuire.

Contestatoarea mai arată că creditorul intervenient care și-a manifestat în mod nemijlocit intenția de a se îndestula din executarea respectivă nu poate fi obstrucționat de împrejurarea că, creditorul care a declanșat executarea mai întâi a înțeles să formuleze o cerere de încetare.

Calitatea pe care o are în dosarul de executare este înlăturată în mod nelegal și nejustificat de către executorul judecătoresc prin admiterea cererii de încetare a executării, deși nu s-au încasat toate obligațiile prevăzute în titlul executoriu, respectiv obligația contestatoarei este încă datorată de către debitor. Interesul pentru anularea acestei încheieri și continuarea executării este unul cât se poate de evident, căci numai astfel va putea intra în posesia sumelor de bani pe care executorul le mai are în cont. Vătămarea sa este și ea evidentă în condițiile în care prin această încheiere se ajunge la imposibilitatea distribuirii sumelor de bani obținute din executare, sume de bani ce reprezintă contravaloarea bunurilor afectate garanției contestatoarei și, totodată, imposibilitatea de îndestulare a Farmexpert DCI.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 NCPC.

Contestația la executare a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.

La data de 11.11.2015, intimata Mediplus Exim SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și excepția lipsei de interes în formularea contestației la executare, motivat de faptul că în dosarul execuțional nr. 962/2014 contestatoarea nu a avut calitatea de parte, singurul creditor urmăritor fiind Mediplus Exim SRL. Totodată, a invocat excepția tardivității formulării contestației, motivat de faptul că deși încheierea de încetare a executării silite în dosarul nr. 962/2014 a fost emisă la data de 14.08.2015, contestatoarea a înțeles să o conteste la data de 07.09.2015. De asemenea, a invocat excepția netimbrării contestației la executare potrivit art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.

Pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, în baza art. 720 alin. 3 NCPC, având în vedere lipsa calității de parte a contestatoarei în cadrul dosarului execuțional nr. 962/2014, precum și a lipsei vătămării suferite în condițiile în care aceasta avea la dispoziție executarea pe cale separată a debitoarei . cheltuieli de judecată.

Intimata a mai arătat că, contestatoarea nu deține nici măcar calitatea de creditor intervenient în dosarul execuțional având în vedere respingerea cererii de intervenție la data de 08.04.2015. Publicația de vânzare a bunurilor debitorului nu are rolul de a recunoaște calitatea de creditor urmăritor/intervenient în cadrul dosarului execuțional, ci aceea de a include datele necesare pentru vânzarea bunurilor identificate în patrimoniul debitorului și de a le pune la dispoziția persoanelor interesate.

Prin urmare, în considerarea calității de unic creditor în dosarul execuțional, precum și având în vedere respingerea cererii de intervenție, intimata a fost îndreptățită să solicite încetarea executării silite, executorul judecătoresc admițând în mod corect solicitarea sa și procedând la încetarea executării silite împotriva debitoarei F. SA.

În dovedire, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201, 205, 223 alin. 3, 453, 644, 645, 720 alin. 3 NCPC republicat, art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de executare înregistrată la data de 28.11.2014 la B. M. A., creditoarea Mediplus Exim S.R.L. a solicitat executarea silită împotriva debitoarei F. S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă mobiliară nr._/09.08.2013 în vederea realizării creanței în sumă de 3.197.177,92 lei. În baza acestei cereri a fost constituit dosarul de executare nr. 962/2014 în care la data de 02.12.2014, în baza art. 665 alin. 1 C.pr.civ., executorul judecătoresc a dispus încuviințarea executării silite.

Tot în data de 02.12.2014, executorul judecătoresc a emis somația mobiliară către debitoare, încheierea prin care a stabilit cheltuielile de executare în cuantum total de 48.957,16 lei, precum și adresa de înființarea popririi asupra fondului de comerț exploatat de debitoare, către terțul poprit Ministerul Sănătății - Direcția farmaceutică și dispozitive medicale. În data de 03.12.2014, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi până la concurența sumei de 3.246.438,88 debit și cheltuieli de executare și a emis adrese către terți popriți unități bancare, înștiințând debitoarea cu privire la actele de executare efectuate. Adrese privind înființarea popririi au fost efectuate către terți popriți și ulterior, în datele de 06.01.2015, 17.02.2015.

La data de 13.02.2015, executorul a distribuit sumele realizate prin poprire până la acea dată astfel: 45.540,96 lei reprezentând cheltuielile de executare către B. M. A., iar suma de 287.234,24 lei reprezentând creanță parțială către creditoarea Mediplus Exim SRL.

La data de 24.02.2015, în dosarul de executare nr. 962/2014 a fost înregistrată cererea formulată de F. S.A. prin care se solicită participarea la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor debitoarei F. S.A., învederându-se că această creditoare deține împotriva aceleiași debitoare o creanță în sumă de 3.920.000 lei, ce rezultă din bilete la ordin investite de Judecătoria Sectorului 1 cu formula executorie, garantată cu ipotecă de prim grad asupra creanțelor pe care aceasta le are de recuperat de la CJAS G. și Argeș, respectiv cu ipotecă asupra creanțelor pe care debitoarea le are de recuperat de la CASMB și Ilfov. S-a mai arătat că titlurile executorii au fost transmise B. D. G., L. G. și M. P. care a încuviințat executarea silită prin încheieri pronunțate la data de 12.01.2015 în dosarul de executare nr. 56/2015, la data de 10.02.2015 în dosarul de executare nr. 216/2015 și la data de 10.02.2015 în dosarul de executare nr. 217/2015. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 866 C.pr.civ., iar atașat au fost depuse aceste încheieri și copia contractului de vânzare-cumpărare nr. 92/25.01.2012.

În data de 27.02.2015, în același dosar de executare nr. 962/2014 înregistrat la B. M. A., a fost depusă și cererea de participare la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a debitoarei F. S.A., cerere formulată de creditoarea Farmexpert DCI S.R.L., pentru creanța în sumă de 2.045.361,76 lei deținută în baza următoarelor titluri executorii: contractul de garanție reală mobiliară nr. 2511/29.11.2013, contractul de garanție reală mobiliară nr. 623/29.04.2014, contractul de garanție reală mobiliară nr. 10/08.01.2014 și contractul de garanție reală mobiliară nr. 118/29.01.2014. Anexat, creditoarea Farmexpert DCI S.R.L. a depus în copii certificate pentru conformitate ale contractelor susmenționate.

Prin cererea de intervenție înregistrată la data de 27.02.2015 de B. M. A. în dosarul de executare nr. 962/2014, creditoarea Picara Trading S.R.L. a solicitat realizarea creanței în sumă de 97.701,97 lei deținută împotriva debitoarei F. S.A. în baza titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin . nr._, . nr._, . nr._, . nr._, . nr._ și . nr._. Ulterior, la data de 17.03.2015, această creditoare a renunțat la cererea de intervenție.

Potrivit raportului de evaluare al activelor imobilizate necorporale din patrimoniul debitoarei F. S.A., întocmit de expert evaluator T. M.-B. la data de 21.01.2015, valoarea autorizației de funcționare farmacie comunitară nr. 5457/EN9446 din 11.09.2008 a fost stabilită la suma de 479.400 lei, iar valoarea autorizației de funcționare farmacie comunitară nr. 3371/EN649 din 28.01.2014 a fost stabilită la suma de 559.300 lei.

La data de 09.03.2015, creditoarea Mediplus Exim S.R.L. a solicitat vânzarea la licitație a acestor bunuri mobile incorporale, iar potrivit procesului verbal de licitație din data de 18.03.2015, autorizația de funcționare nr. 5457/EN9446 din 11.09.2008 a fost adjudecată pentru suma de 438.712 lei cu TVA inclus, iar autorizația de funcționare nr. 3371/EN649 din 28.01.2014 a fost adjudecată pentru suma de 508.772 lei cu TVA inclus de adjudecatara Farmacia Sf. M. S.R.L. în același proces verbal s-a consemnat că suma rămasă de recuperat, ca urmare a precizării creditoarei Mediplus Exim S.R.L. era de 1.116.280 lei, dar și că până la data licitației s-a consemnat pe seama și la dispoziția organului de executare suma de 494.857,31 lei.

În vederea distribuirii sumelor realizate din executare, la data de 24.03.2015 executorul judecătoresc în condițiile art. 868 alin. 2 C.pr.civ. a stabilit termen la data de 06.04.2015 pentru depunerea titlurilor de creanță și a emis adrese către Mediplus Exim S.R.L., F. S.A., D.I.T.L. Sector 3 București, A.F.P. Sector 3, F. S.R.L. Farmexpert DCI S.R.L. și Farmacia Sf. M. S.R.L.

Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2015, creditoarea F. S.A. a menționat că-și menține cererea anterioară referitoare la creanța în sumă de 3.920.000 lei .

La data de 06.04.2015, creditoarea Farmexpert DCI S.R.L. a depus o cerere prin care, suplimentar cererii depusă anterior în dosarul de executare a înțeles să participe la distribuirea sumei realizată prin executare și pentru suma de 4.016.824,78 lei în baza altor titluri executorii.

Prin proiectul de distribuire a sumelor realizate prin executarea silită din data de 07.04.2015, executorul judecătoresc a propus distribuirea sumei de 587.090,24 lei către creditoarea Mediplus Exim S.R.L. reținând că aceasta are o creanță garantată cu ipotecă asupra universalității de bunuri mobile, corporale sau necorporale, prezente și viitoare înregistrată la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare cu aviz inițial nr. 2013-_-FGU la data de 19.08.2013. Potrivit procesului verbal din data de 21.04.2015, încheiat de executorul judecătoresc, creditoarele Mediplus Exim S.R.L., F. S.A, Farmexpert DCI și AFP Sector 3 nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la distribuirea sumei rezultată din urmărirea silită împotriva debitoarei F. S.A., iar ulterior au fost formulate contestații la executare împotriva proiectului de distribuire a sumelor realizate, fiind înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București dosarele nr. nr._/301/2015, nr._/301/2015 și nr._/301/2015, primele două fiind soluționate prin admiterea excepției tardivității, iar cel de-al treilea prin admiterea excepției de netimbrare, aceste soluții nefiind definitive.

La data de 17.07.2015, în dosarul de executare nr. 962/2014 a fost înregistrată cererea creditoarei Mediplus Exim S.A. prin care aceasta a renunțat la executarea silită asupra acțiunilor deținute de cei doi acționari Picara Trading SRL și Semilax TLD în F. S.A. și a solicitat continuarea executării silite prin celelalte modalități prevăzute de lege, iar la data de 14.08.2015, aceeași creditoare a depus în același dosar de executare cerere de încetare a executării silite și de închidere a dosarului de executare.

Prin încheierea din data de 14.08.2015, executorul judecătoresc a admis această cerere și a dispus încetarea executării silite pornită la cererea creditoarei Mediplus Exim S.R.L. împotriva debitoarei F. S.A., ca urmare a renunțării creditoarei la executare.

Mai trebuie menționat că în dosarul nr._/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3, prin încheierea pronunțată la data de 08.04.2015 au fost respinse cererile de intervenție în executarea silită pornită de creditoarea Mediplus Exim S.R.L., cereri formulate de terții creditori F. S.A., Farmexpert DCI SRL și Piacara Trading SRL, executorul judecătoresc înaintând instanței de executare cererile formulate de acești creditori de participare la distribuirea sumelor. Prin decizia nr. 2327/30.06.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2015 a fost admis apelul formulat de creditoarea F. S.A. și a fost schimbată în parte încheierea susmenționată în sensul că a fost admisă cererea de intervenție a acestei creditoare în dosarul de executare nr. 962/2014 al B. M. A., menținându-se celelalte dispoziții ale încheierii apelate.

D. urmare, la data de 25.08.2015, creditoarea intervenientă F. S.A. a depus la executorul judecătoresc o cerere prin care a arătat că, față de decizia nr. 2327/30.06.2015, înțelege să stăruiască în executarea debitoarei F. S.A. în cadrul acestui dosar de executare, iar prin încheierea din data de 02.10.2015, executorul judecătoresc a dispus continuarea executării silite la cererea creditoarei interveniente împotriva debitoarei.

În conformitate cu prevederile art. 711 C.pr.civ împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

În ce privește contestația la executare formulată de contestatoarea F. S.A și înregistrată sub nr._ prin care se solicita instanței anularea încheierii emisă de executorul judecătoresc în data de 14.08.2015 cu consecința continuării executării silite, având în vedere că, ulterior înregistrării contestației executorul judecătoresc, la cererea acestei creditoare interveniente, a continuat executarea silită, contestația este rămasă fără obiect.

În ce privește contestația conexată și înregistrată inițial sub nr._/301/2015, în condițiile art. 248 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și tardivității invocate de intimata conexă Mediplus S.R.L.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, se reține că, în conformitate cu art. 711 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare poate fi promovată „de către cei interesați sau vătămați prin executare”. Astfel, pentru a avea calitate procesuală activă, într-o contestație la executare, contestatorul nu trebuie să fie, cum susține intimata, parte în raportul execuțional, ci o persoană care justifică un interes sau care este vătămată ca urmare a măsurilor de executare silită.

În prezenta cauză, contestatoarea Farmexpert DCI are calitate procesuală deoarece la datele de 27.02.2015 și 06.04.2015 a depus în dosarul de executare nr. 962/2014 cereri de participare la distribuirea sumelor realizate pe calea executării silite demarată împotriva debitoarei sale F. S.A.

Prin urmare, ambele excepții referitoare la lipsa calității procesuale active și lipsa interesului sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare de instanță.

În ce privește excepția tardivității acestei contestații, se are în vedere că, în conformitate cu art. 714 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., termenul de 15 zile în care poate fi formulată contestația este de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

Acest termen curge de la data de 25.08.2015, când, potrivit dovezii de înmânare, a fost comunicată încheierea contestată către contestatoare, și se împlinește la data de 10.09.2015. Cum contestația a fost depusă la poștă la data de 04.09.2015, rezultă că aceasta este formulată în termenul legal, iar excepția tardivității este neîntemeiată.

Pe fondul contestației conexe, instanța reține că creditoarea Farmexpert DCI nu poate pretinde realizarea creanțelor sale în cadrul dosarului de executare nr. 962/2014 al B. M. A.. Toate înscrisurile invocate ca fiind titlurile executorii din care rezultă creanțele sale nu sunt investite cu formula executorie, iar în privința acestora instanța nu a admis o cerere de intervenție a creditoarei Farmexpert DCI în executarea ce se efectuează în dosarul nr. 962/2014.

În conformitate cu art. 6401 (devenit 641 după republicare) C.pr.civ., titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. Norma este imperativă, în sensul că nu se poate trece la executare, în ipoteza în care titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, nu au fost investite cu formula executorie prevăzută de art. 641 C.pr.civ. Or, investirea este tocmai calea prin care un titlu de creanță devine titlu executoriu și poate fi pus în executare.

De asemenea, se are în vedere că cererile de participare la distribuirea sumelor au fost formulate și depuse la dosarul de executare, după cum și întreaga executare a fost pornită după modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014 care a introdus cerința investirii cu formulă executorie.

Pe de altă parte, instanța are în vedere că modalitatea prin care un terț poate interveni în executarea începută împotriva aceluiași debitor de un alt creditor este numai cererea de intervenție în executare, formulată în condițiile art. 690 (fost 689) C.pr.civ., conform căruia orice creditor poate interveni în cursul executării silite pornite de un alt creditor, însă numai în condițiile și limitele prevăzute în alin. 2.

Și această normă are tot caracter imperativ, acest aspect rezultând din formularea imperativă a normei juridice prin folosirea expresiei „numai în condițiile și limitele prevăzute”. Prin urmare, o cerere de participare la distribuirea sumelor realizate din executarea începută de un creditor urmăritor trebuie însoțită și de o cerere de intervenție, care trebuie soluționată de instanța de executare, acest aspect rezultând și din dispozițiile art. 695 (fost 694) C.pr.civ.

În cauză, se constată că executorul judecătoresc a înaintat instanței de executare cererea acestei creditoare, însă prin încheierea pronunțată la data de 08.04.2015 în dosarul nr._/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3, aceasta a fost respinsă, iar împotriva soluției nu a fost promovată calea de atac a apelului.

Prin urmare, instanța apreciază contestația formulată de contestatoarea Farmexpert DCI ca fiind neîntemeiată, astfel că o va respinge ca atare.

Pentru motivele expuse, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și tardivității invocate de intimata conexă, ca neîntemeiate, va respinge contestația înregistrată sub nr._, formulată de contestatoarea F. S.A. ca rămasă fără obiect și va respinge contestația conexată înregistrată inițial sub nr._/301/2015 formulată de contestatoarea Farmexpert DCI S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și tardivității invocate de intimata conexă, ca neîntemeiate.

Respinge contestația înregistrată sub nr._ formulată de contestatoarea F. SA, cu sediul în București, .. 14, ., sector 1, CUI RO335278, înregistrată la ORC sub nr. J_ și cu sediul ales la punctul de lucru din ., .. 4, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimații F. SA, cu sediul în București, ., indicativul 5.1 și 5.3, în incinta Centrului de Afaceri D Center, etaj 5, sector 3, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_ și B. M. A., cu sediul în București, sector 5, Splaiul Independenței nr. 1, ., ., C. RO_, ca rămasă fără obiect.

Respinge contestația conexată înregistrată inițial sub nr._/301/2015 formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, . nr. 7, sector 6, CUI R8955860, înregistrată la ORC sub nr. J_ în contradictoriu cu intimata MEDIPLUS EXIM SRL, C. RO_, înregistrată la ORC sub nr. J_, cu sediul ales la SCP R. și Asociații din București, ., Corp III, ., ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.12.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. DuncaDoina I.

Red. și tehnodact. G.D./D.I.

8 ex./20.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI