Contestaţie la executare. Sentința nr. 6446/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6446/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 6446/2015
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
SENTINTA CIVILA NR. 6446
Sedinta publica de la 11.05.2015
Instanta compusa din:
P.: I. DARZEANU
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE in contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 04.05.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 11.05.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de către contestatoare, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimata, . SRL, s-a solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunțată să se dispună anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 73/2014 al B. C. R. M., precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin adresa din 4.09.2012 a fost înștiințată că are de achitat creditoarei suma de 8.005,89 lei, reprezentând debit restant și cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă 2823/21.05.2013 a Tribunalului București.
Contestatoarea a menționat că, în speță, creanța nu poate fi valorificată potrivit dreptului comun, fiind instituită o procedură specială de valorificare instituită potrivit articolului 117 din Codul de procedură fiscală și reglementată amănunțit în cadrul OMFP 1899/2004, în esență, acest din urmă act normativ prevăzând obligativitatea depunerii unei cereri la organul fiscal care are obligația restituirii sumelor în termen de 45 de zile.
În drept, contestatoarea a invocat Codul de Procedură Civilă, Codul de procedură fiscală și OMFP 1899/2004.
Contestatoarea a depus înscrisuri în dovedirea cererii.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare.
În motivare, s-a indicat că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun privind executarea silită pentru că anterior introducerii cererii soluționate prin pronunțarea sentinței civile reprezentând titlul executoriu a fost depusă o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, încercându-se o soluționare amiabilă a litigiului.
În drept, a invocat Codul de procedură civilă, Codul de procedură fiscală, Codul fiscal și OMFP 1899/2004.
La data de 28.01.2015 s-a depus dosarul de executare 73/2014 al B. C. R. M..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin sentința civilă 2823/21.05.2013 a Tribunalului București, contestatoarea a fost obligată să achite intimatului suma de 6.039 lei restituire taxă de poluare, suma reprezentând dobânda prevăzută de articolul 124 din Codul de procedură fiscală și 79,3 lei cheltuieli de judecată.
Prin cerere adresată B. C. R. M., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu menționat, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 la data de 17.06.2014.
Cererea de executare a fost formulată la data de 13.05.2014. Anterior, la data de 14.01.2014 intimata a formulat cerere în baza procedurii instituite de OMFP 1899/2004 către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 pentru restituirea sumelor indicate în titlul executoriu.
Astfel, între 14.01.2014, data notificării AFP Sector 3 și 13.05.2014, data depunerii cererii de executare, au trecut mai mult de 45 de zile, apărările contestatoarei întemeiate pe eludarea procedurii prealabile urmând a fi înlăturate ca neîntemeiate întrucât creditoarea a parcurs etapele prevăzute de OMFP 1899/2004 fără însă a avea succes.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, instanța constată că a rămas fără obiect și o va respinge în consecință.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala în prezentul dosar de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu și că neexecutarea îi este imputabilă, iar celelalte motive de invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestație ca neîntemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de prevederile articolului 453 alineatul (1) potrivit căruia se acordă numai la cerere, împotriva părții care a pierdut procesul, instanța va lua act că în prezentul dosar nu există nicio solicitare în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare formulata de contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 3 A FINANTELOR PUBLICE - sector 2, București, SPERANTEI, nr. 40 in contradictoriu cu intimata . SRL - sector 3, București, LUCRETIU PATRASCANU, nr. 1, ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.
În temeiul articolului 716 alineatul (2) din codul de procedură civilă din 2010 obligă contestatoarea la plata către B. C. R. M. a sumei de 34,72 lei, contravaloarea fotocopiere dosar de executare.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2015.
PRESEDINTEGREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6392/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Pretenţii. Sentința nr. 6429/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
