Pretenţii. Sentința nr. 6476/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6476/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 6476/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ Sentința civilă nr. 6476
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. I. F.
Grefier: M. N.
Pe rol s-a aflat judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâta C. V..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrie, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 11 mai 2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 decembrie 2014 sub nr._, reclamantul M. București prin Primar General a chemat in judecata pe pârâta C. V., solicitând obligarea pârâtei obligarea pârâtei la plata sumei de 574,44 lei reprezentând taxa de concesionare aferentă perioadei 2009 – 2010 și majorări de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin contractul de asociere nr. 1681/1992, încheiat între CLMB și Compania de Turism pentru Tineret SA, s-a stabilit ca obiect al acestui contract terminarea execuției lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului 38 situat în București sector 3.
Astfel, in temeiul art. IX lit. b din contractul amintit, Compania de Turism pentru Tineret SA se obliga să achite taxa anuală de concesionare a terenului construit, în valoare de 600.000 lei/an iar potrivit art. 13 din contract, penalitățile pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate se calculează pentru fiecare zi de întârziere de 1% în primele 30 de zile și 2% pe perioada ce depășește 30 de zile.
Apartamentul nr. 7 situat în București, Calea Călărașilor nr. 165, ., a fost înstrăinat pârâtei prin contract de vânzare-cumpărare, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei de concesiune.
Reclamantul a mai arătat ca potrivit art. 40 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 republicată, o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește si o cota din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, iar potrivit art. 41 din Legea 50/1991, care prevede ca odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului, aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1166, 1167, 1270 din Codul civil; Legea nr. 50/1991.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 6-18).
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, constând în actele existente în copie la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Prin contractul de asociere nr. 1681/1992 încheiat între CLMB și Compania de Turism pentru Tineret SA s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului 38 din ansamblul Călărași, sector 3.
În art. IX lit. b s-a stabilit că Compania de Turism pentru Tineret SA „B.” se obligă să achite anual taxa de concesionare a terenului aferent construcției în valoare de 600.000 lei (ROL) /an.
Potrivit listei de impozitare, pârâta deține prin cumpărare apartamentul nr. 7 situat în București, Calea Călărașilor nr. 165, ., dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1013/03.05.2004 (filele 11-15).
Față de data nașterii raporturilor juridice analizate, cauzei de față în se vor aplica dispozițiile Codului civil din 1864 și dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 03.05.2004, față de dispozițiile art. 6 din Codul civil în vigoare de la 01.10.2011.
Reclamanta a susținut, în esență, că, întrucât pârâta a cumpărat apartamentul menționat, odată cu dreptul de proprietate, a dobândit și obligația de a achita taxa de concesiune asupra terenului.
Instanța apreciază că această susținere este lipsită de temei legal, deoarece legislația română nu permite transmiterea de datorie decât în formele strict prevăzute de lege, forme care nu s-au respectat în speță.
Obligația de plată a taxei de concesiune este o obligație civilă obișnuită al cărei regim juridic este guvernat de dreptul comun reprezentat de Codul civil din 1864în materia obligațiilor. Potrivit regulilor comune în materie, de obligația asumată nu poate fi ținut decât cel care s-a obligat, nu o altă persoană, atâta vreme cât nu a intervenit transmiterea acesteia. Însă transmiterea obligațiilor obișnuite, potrivit Codului civil din 1864, nu poate avea loc decât în condițiile expres prevăzute de lege. Mijloacele prevăzute de acest act normativ, prin care se poate realiza transmiterea obligațiilor, sunt delegația perfectă sau imperfectă sau novația prin schimbare de debitor. Aceste mijloace juridice presupun acordul creditorului la transmiterea obligațiilor civile obișnuite, acord presupus de caracterul personal al raportului juridic obligațional.
În cauză, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că un raport juridic obligațional în conținutul căruia a intrat obligația de plată a unei taxe denumite de părți de concesiune cu privire la terenul pe care se află blocul 38 s-a născut între CLMB și Compania de Turism pentru Tineret SA. Aceleași înscrisuri însă nu dovedesc și transmiterea acestei obligații către pârâta din prezenta cauză prin încheierea unei delegații sau novații cu schimbarea de debitor.
Nici introducerea prezentei acțiuni de către reclamantă nu poate conduce la reținerea încheierii unei novații prin schimbare de debitor sau a unei delegații. Într-adevăr, chiar dacă formularea prezentei cereri ar putea fi interpretată ca un acord al creditorului, totuși novația respectiv delegația rămân convenții care nu se pot încheia în lipsa acordului noului debitor.
Transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune odată cu transmiterea dreptului de concesiune, susținere formulată de reclamantă nu poate fi reținută pentru motivele expuse mai sus.
Dispozițiile art. 40 alin. 2 și art. 41 din Legea nr. 50/1991, invocate de reclamantă în susținerea cererii sale nu conduc la altă concluzie. Textele menționate nu se referă la transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, ci la transmiterea dreptului de concesiune. Soluția din Legea nr. 50/1991 este firească și constituie o aplicare particulară a principiului accesorium sequitur principale. Însă acest text nu poate constitui temei și pentru transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, pentru că transmiterea unui drept care intră în conținutul unui raport juridic nu presupune în mod necesar și transmiterea obligației corelative. Obligațiile civile se transmit numai prin delegație sau novație, acte juridice care presupun în mod obligatoriu acordul de voință al creditorului, în speță al reclamantei.
Obligația de plată a taxei de concesiune s-ar transmite odată cu cea de a dreptului de proprietate asupra apartamentului, în cauza de față, doar dacă această obligație ar fi o obligație scriptae in rem sau propter rem. Caracteristica obligațiilor scriptae in rem este că sunt atât de legate de posesia bunului încât creditorul nu poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al bunului va fi obligat să respecte aceste drept. Or, în cauză, obligația de plată a taxei de concesiune nu prezintă o asemenea caracteristică, executarea dreptului corelativ obligației de plată a taxei de concesiune putând fi realizată de creditor față de debitorul inițial fără concursul subdobânditorului imobilului.
De asemenea, obligația nu este propter rem a căror caracteristică este aceea că apar ca un accesoriu al unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului unui drept real privitor la bunul respectiv. Obligația de plată a taxei de concesiune nu este accesorie dreptului real de proprietate, dreptul de concesiune are această caracteristică.
Pentru motivele expuse și având în vedere dispozițiile legale deja enunțate, instanța, reținând că în cauză nu există un raport juridic obligațional între reclamantă și pârâtă, va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu pârâta C. V., cu domiciliul în Calea Călărașilor nr. 165, ., sector 3 București, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 mai 2015.
Președinte, Grefier,
V.-I. F. M. N.
Red./Tehnored. jud. F.V.I.
4 ex/03.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6388/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6428/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
