Contestaţie la executare. Sentința nr. 6555/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 05.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2014 sub nr. de dosar_, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului, fosta A.V.A.S., a formulat contestație la executare silită în contradictoriu cu creditorul D. Ș. și terțul . actelor de executare efectuate de B. D. G., L. G. și M. P., respectiv împotriva adresei de înființare a popririi din dosarul de executare nr. 2294/2010 efectuata conform art. 454 si urm Cod Procedura Civila, in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința penala nr. 423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București - Secția a-II-a Penala in dosarul nr._/3/2006, rămasa definitiva prin Decizia Penala nr. 2098/04.06.2009 a I.C.C.J, a procesului-verbal de cheltuieli de executare din data de 17.06.2014, prin care s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 8896,46 lei și a procesului-verbal pentru actualizarea creanței din data de 17.06.2014. De asemenea a arătat că solicită suspendarea executării silite, admiterea contestației la executare si anularea actelor de executare menționate, precum și întoarcerea executării in conformitate cu art. 404 indice 1 si urm. C. proc. civ.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 403 alin.(1), suspendarea executării silite se impune pana la soluționarea contestației la executare având in vedere ca executarea silita începută este nelegala si va produce un prejudiciu imediat si irecuperabil AAAS si implicit Statului R.. A mai arătat că creditorul menționat, fiind persoana fizica, solvabilitatea acestuia în viitor, in condițiile in care s-ar ajunge la admiterea contestației si întoarcerea executării silite, nu poate fi garantata, ceea ce ar îngreuna posibilitatea AAAS de recuperare a sumelor ce au constituit obiectul procedurii de executare silita.

De asemenea, contestatoarea a arătat, ca prim motiv de nelegalitate, că . poate avea calitatea de terț poprit, invocând prevederile art. 19 din OUG 51/1998, apreciind că terți popriți pot fi doar acele persoane fizice sau juridice care datorează AAAS sume de bani în temeiul unor titluri executorii valabile și pentru care nu s-a declanșat încă procedura de executare silită, activitatea de valorificare a creanțelor preluate putându-se efectua doar prin intermediul AAAS, arătând că intimatul nu se poate îndrepta împotriva debitorilor AAAS.

Contestatoarea a arătat, ca un al doilea motiv de nelegalitate, că începerea executării este nelegala fata de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013, iar în lumina dispozițiilor legale anterior menționate, rezulta ca toate actele de executare întocmite asupra debitoarei CNVM nu își mai pot produce efecte juridice fiind nule de drept, ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia. In acest context, executorii sunt obligați sa emită alte acte de executare având in vedere ca de la data intrării in vigoare a legii (26.04.2013) calitatea de debitor o are AAAS, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, în speța OG nr. 22/2002 și Codul de procedura civila.

În ceea ce privește al treilea motiv de nelegalitate, a arătat că începerea executării silite împotriva AAAS este nelegala, deoarece actul de executare - POPRIREA efectuat in dosarul de executare încalcă dispozițiile imperative ale O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările si completările ulterioare, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special si derogatoriu de la normele generale.

Pe fondul contestației le executare, a precizat că în fapt, in data de 23.06.2014, executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei adresa prin care a fost somată să consemneze suma de_,40 lei cu titlu de debit și 8896,46 lei cu titlu de cheltuieli de executare, iar actele de executare silita efectuate împotriva AAAS sunt nelegale deoarece încalcă dispozițiile imperative ale Ordonatei Guvernului nr. 22/2002.

AAAS a preluat, in baza Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata ""de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. Având in vedere ca Legea nr. 113/2013 a fost adoptata la data de 23.04.2013, termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, începe sa curgă de la data preluării drepturilor si obligațiilor CNVM de către AAAS.

A arătat că prin prevederile art.2 din O.G. nr.22/2002 a fost acordata posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plata a sumelor de bani, ce le revin, in temeiul unor titluri executorii, voluntar, într-un termen de 6 luni, de la data la care au primit somația de plata comunicata de creditor.

D. in măsura in care instituțiile publice debitoare nu își îndeplinesc obligația de plata in termenul de 6 luni, creditorul va putea trece, conform art. 3 din O.G. nr.22/2002, la executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie, ca sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute in bugetul de venituri si cheltuieli al AAAS, iar termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de gratie pentru executarea voluntara a titlurilor executorii, este perioada in care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorarii titlurilor executorii.

De asemenea, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii." După cum se poate observa, prin O.G. nr.22/2002 se instituie anumite limite ale executării silite, in sensul ca se pot efectua numai operațiuni privind plați dispuse de ordonatorii de credite, cu respectarea destinațiilor aprobate potrivit legii.

Contestatoarea a mai arătat că legiuitorul prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul AAAS, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silita de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva AAAS.

In ceea ce privește natura juridica a termenului de 6 luni, reglementat de art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege, debitorului instituție publica, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amânata pana la împlinirea termenului.

Așadar, in cauza dedusa judecații, creditoarea nu a respectat procedura obligatorie instituita de prevederile O.G. nr. 22/2002 modificata prin Legea nr. 110/2007, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, respectiv la obligarea la plata cheltuielilor de executare silita a instituției publice.

Contestatoarea a mai susținut, ca al patrulea motiv al contestației, că în cauză cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria "notificare si alte acte de procedura" adică un onorariu situat intre onorariul minimal -20 de lei si onorariu maximal - 400 lei, așa cum sunt stabilite onorariile executoriilor judecătorești prin Anexa 1 de la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006. F. de aceste prevederi legale, se poate constata ca, s-au stabilit in sarcina AAAS sume de plata foarte mari cu titlu de cheltuieli de executare, fără a lua in considerare faptul ca, in interiorul termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile speciale, plata debitului poate fi făcuta de bunăvoie.

Astfel, a arătat că înțelege sa solicite anularea acestui act de executare, ca fiind nelegal, deoarece încalcă si dispozițiile Legii nr. 188 din 1 octombrie 2000, astfel cum a fost modificata si completata, potrivit căreia la art. 39 alln.1 lit. b), care reglementează onorariile minimale si maximale ce pot fi percepute de executorii judecătorești, potrivit căruia pentru creanțele în valoare de pana la 50.000 lei, onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. În speță, raportat la cheltuielile de executare calculate ilegal de executor, acestea nu sunt mai mari de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, motiv pentru care se impune anularea actelor de executare contestate.

A mai precizat că dispoziția legala privitoare la onorariu trebuie interpretata restrictiv in sensul ca plafonul nu trebuie depășit sub nicio forma, deci nici prin adăugarea TVA-ului întrucât în caz contrar s-ar ajunge la consecințe inacceptabile, in sensul ca finalmente debitorul ar suporta un onorariu mai mare decât plafonul legal fără a avea posibilitatea deducerii sumei plătite cu titlu de TVA. Referitor la acest aspect ca atunci când a intenționat ca la onorariu maximal sa se adauge si contravaloarea taxei pe valoare adăugata, legiuitorul a stipulat-o expres in cuprinsul actului normativ.

A mai precizat ca in lege nu se specifica ca onorariul poate fi pana la 10% din "valoarea creanței ce face obiectul executării silite "cu TVA sau fără TVA" si deci potrivit "principiului "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus" nu se poate solicita un onorariu mai mare de acesta, pe considerentul ca diferența ar reprezenta TVA, precum și faptul că trebuie respectat si principiul de drept "in dubio pro debitori" respectiv nu se poate interpreta actul normativ menționat decât in favoarea debitorului respectiv ca suma datorata drept cheltuieli de executare cu tot cu TVA este de maxim 10% din valoarea creanței.

In ceea ce privește al cincilea motiv al contestației, a învederat că înțelege sa conteste valoarea despăgubirii stabilite prin poprire întrucât executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare si stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penala nr. 164 A, decizia pronunțata de Curtea de Apel, in sensul ca stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24 mai 2000, in loc de sumele efectiv investite la data achiziționării, așa cum a impus Curtea de Apel. Instanța de apel a statuat in mod clar ca valoarea despăgubirii urmează a se calcula la valoarea efectiv investita la data achiziționării, nu la data de 24 mai 2000, si aceasta valoare a sumei efectiv investite urma sa actualizeze cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000. In aceasta modalitate, valoarea despăgubirii calculate este mult mai mare decât cea care a fost investita și nu se poate verifica dacă executorul a ținut cont si de unitățile de fond care au fost răscumpărate.

Creditorul a arătat ca nu deține si alte înscrisuri doveditoare ale achiziționării unităților de fond, astfel încât întocmirea actelor de executare având la baza numai certificatul de investitor încalcă dispozițiile deciziei penale nr. 164, dispoziții in cadrul cărora se arata in mod obligatoriu care sunt criteriile de stabilire a despăgubirilor. De asemenea, aceste dispoziții fac trimitere si la Reglementările Interne privind administrarea si funcționarea FNI unde se arata, la art. 8 alin.2 ca ."deținerea de unități de fond este dovedita de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plata, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției".

In drept au fost invocate dispozițiile art. 387, art. 411, art. 399 si urm., art. 403 alin.(1) si urm. C. proc.civ., art. 404 si urm. C.proc. civ., Legea nr 116/2013, Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002/R, O.U.G. nr. 51/1998/Rsi toate celelalte dispoziții legale menționate in textul contestației la executare.

În probațiunea, contestatoarea a depus înscrisuri.

La data de 25.09.2014, intimatul D. Ș. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare silită ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că din perspectiva jurisprudenței CEDO, apărările privind OG 22/2002 sunt neîntemeiate, având în vedere că executarea unei hotărâri nu poate fi amânată de către debitor, în mod unilateral, arătând că terțul poprit . sume de bani contestatoarei, apreciind că valoarea cheltuielilor de executare este legală.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, dosarul de executare nr. 2294/2010 al B. D. Gonș, L. G. și M. P. fiind atașat la f. 84-206, vol. I.

Analizând cauza prin prisma probatoriului administrat, instanța reține:

Prin Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosar nr._/3/2006, pe latura civilă alăturată laturii penale, s-a dispus, în baza art. 14 alin. 3 lit. a raportat la art. 346 din Codul de procedură penală, art. 998 și urm. din Codul civil, obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, întra altele și Comisia Națională de Valori Mobiliare, la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.789 părți civile constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia, după cum urmează: pentru intimatul D. Ș. un număr de e 1370 de unități de fond.

Hotărârea este definitivă prin Decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, cu modificări atât în recurs cât și în apel (prin Decizia penală nr. 164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie).

Prin Decizia penală nr. 164A, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în același dosar, s-a admis apelul, iar asupra acțiunilor civile ce compun latura civilă, a dispus obligarea inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente, între care și contestatoarea, la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu indicele inflației începând cu 24.05.2000, către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței apelate. Totodată a înlăturat dispozițiile privind numărul unităților de fond și a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare.

Prin cererea adresată de intimatul P. V., la data de 22.12.2010 către B. D. Gonș, L. G. și M. P., s-a solicitat punerea în executare a titlului executoriu menționat, fiind format dosarul de executare nr. 2294/2010.

Prin încheierea din data de 10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost încuviințată executarea silită în dosarul nr._/301/2011 în contradictoriu cu debitoarea A. pentru Valorificarea Activelor Statului.

La data de 08.03.2011 a fost întocmit proces verbal de cheltuieli de executare stabilindu-se un total de cheltuieli de 6803,81 lei, iar la data de 17.06.2014 s-a emis adresa de înființare a popririi către terșul poprit .>

La datele de 17.06.2014 a fost emis un nou procese verbal de cheltuieli de executare silită, cuantumul acestora fiind stabilit la suma de 8896,46 lei, iar prin procesul-verbal din data de 17.06.2014, creanța a fost actualizată cu indicele de inflație la suma de 53.661,94 lei.

Cu privire la existența unui titlu executoriu, instanța reține că pentru intimat, Sentința penală nr. 423 pronunțată la data de 20.03.2007 de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosar nr._/3/2006, a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat împotriva soluției dată acțiunilor lor civile, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2098/04.06.2009.

În ceea ce privește calitatea de terț poprit a . apreciază că în temeiul art. 452 alin. 1 C.pr.civ., calitatea de terț poprit o deține orice persoană fizică sau juridică care datorează sau care va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, debitorului (în speță, contestatoarei), sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri imobile incorporabile urmăribile, acest text de lege neintrând în contradicție cu dispozițiile art. 19 din OUG 51/1998, invocate de contestatoare, înființarea popririi cu privire la terțul poprit . o modalitate de realizarea în mod indirect creanței pe care contestatoarea a refuzat să o execute de bună voie, nefiind incidentă subrogarea în drepturile AAAS, astfel cum s-a susținut prin cerere.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei întemeiate pe prevederile Legii nr. 113/2013, instanța constată că potrivit art. II alin 1, A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plata toate drepturile si obligațiile CNVM rezultate din actele juridice prin care CNVM a fost obligata ca parte responsabila civilmente la plata de despăgubiri către investitorii de la Fondul N. de Investiții.

Conform art. II alin 2 A. pentru Administrarea Activelor Statului se subroga de drept in toate drepturile si obligațiile procesuale ale CNVM si dobândește calitatea pe care aceasta o are la data intrării in vigoare a prezentei legii in toate cererile si procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent daca este vorba de faza judecata sau de executare silita.

Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța retine ca începând cu data intrării in vigoare a Legii nr.113/_13 - A. pentru Administrarea Activelor Statului s-a subrogat de drept inclusiv in obligațiile ce reveneau, conform titlului executoriu, CNVM in calitate de parte responsabila civilmente, dobândind astfel calitatea de debitor fata de persoanele îndreptățite la despăgubiri - precum creditorii in cauza - pentru sumele datorat cu titlu de despăgubiri de către CNVM. Pe cale de consecința, de la intrării in vigoare a dispozițiilor legale mai sus menționate, cererile de executare silita formulate de persoanele îndreptățite la despăgubiri conform titlului executoriu in discuție se exercita exclusiv împotriva Autoritarii pentru Administrarea Activelor Statului in calitatea sa de debitor.

Instanța apreciază ca nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora toate actele de executare efectuate împotriva debitoarei CNVM nu mai produc efecte juridice fiind nule de drept ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia prin efectul legii; executarea silita, in speța, a fost declanșata inițial împotriva CNVM iar actele de executare efectuare împotriva acesteia pana la data intrării in vigoare a Legii nr.113/2013 sunt valabil îndeplinite, nefiind necesara refacerea acestora in raport de noul debitor - cu excepția cazului in care nu sunt afectate de alte cauze de nulitate, unul din efectele subrogației ce a operat in virtutea legii mai sus menționate constând in faptul ca noul debitor, A. pentru Administrarea Activelor Statului, preia si procedura de executare silita in stadiul in care aceasta se afla, urmând ca noile acte de executare silita sa fie efectuate împotriva sa.

Referitor la nerespectarea prevederilor Ordonanței nr. 22/30.01.2002, cu modificările ulterioare (Legea nr. 110/2007, Legea nr. 92/2011 și Legea nr. 116/2011), amânarea și eșalonarea plăților neconstituind, în opinia contestatoarei, ingerințe în drepturile creditorilor, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind respectat.

Sub acest aspect, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.

Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).

Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).

De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".

Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. De asemenea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.

Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.

Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.

În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.

Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 (cu modificările ulterioare, astfel cum au fost precizate de contestatoare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.

Instanța mai retine că prin Deciziile nr.529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003., Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozițiile OG 22/2002 sunt constituționale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.

Însă, aceste dispoziții trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constituționale, ci si la cele ale Convenției europene, având in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.

Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”

De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, nu satisfac cerința termenului rezonabil.

Între aplicarea OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.

În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr.22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.

Pe de altă parte, instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”. În speță, contestatoarea nu a comunicat și nici nu a dovedit executorului în dosarul de executare menționat aspectele învederate. Totodată, de la data la care s-a născut obligația de plată în sarcina contestatoarei au trecut mai multe de 6 luni, ori contestatoarea nu și-a îndeplinit voluntar obligațiile, prin cererea de față arătând chiar că, datorită numărului mare de creditori, nu poate satisface creanțele, deși acest argument nu este în măsură să atragă anularea executării silite.

În ceea ce privește contestarea proceselor verbale de cheltuieli de executare silită și actualizarea creanță din 17.06.2014, nefondate sunt si susținerile contestatorului potrivit cărora cheltuielile de executare ar fi trebuit calculate pentru categoria „notificare si alte acte de procedura” potrivit anexei 1 la OMJ nr.2550/2006, adică un onorariu situat intre un onorariu minimal 20 lei si onorariu maximal de-400 lei. Sub acest aspect, instanța retine ca in cauza nu sunt incidente dispozițiile din Anexa la OMJ nr.2550, dat fiind faptul ca, in speța, se desfășoară o procedura de executare silita a unei creanțe având ca obiect plata unei sume de bani (incidenta având disp. legii 188/2000, sub aspectul onorariului); aceasta procedura nu poate fi asimilata transmiterii unei notificări (act singular pentru emiterea căruia se percepe onorariul arătat de petenta, ceea ce nu este cazul in speța).

De asemenea, în ceea ce privește includerea TVA în onorariul executorului judecătorești, prin adăugarea acestuia la onorariul perceput de către executor, instanța constată că acest procedeu este legal, TVA-ul reprezentând un impozit indirect, suportat întotdeauna de consumatorul final, instanța constatând, față de cuantumul creanței ce face obiectul executării silite, că onorariul executorului judecătoresc se încadrează în limitele prevăzute de lege, precum și faptul că toate celelalte cheltuieli de judecată sunt justificate și percepute în mod întemeiat, inclusiv onorariul de avocat.

Referitor la valoarea despăgubirilor solicitate de intimat, contestatoarea a apreciat că executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164A. Totodată a arătat că intimatul a depus la dosarul de executare numai certificatul de investitor, fără a depune și înscrisurile doveditoare ale achiziționării unităților de fond.

Contrar susținerilor contestatoarei, astfel cum rezultă din Decizia nr. 164A pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a dispus ca despăgubirile cuvenite părților civile să se acorde conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare. Din textul menționat rezultând că despăgubirile se acordă pe baza unuia sau a altuia dintre înscrisurile enumerate de decizie, fără a fi limitativ. Astfel, „despăgubirile se acordă „conform numărului unităților de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor (...) altor acte doveditoare”, de unde rezultă în mod clar că este vorba despre o enumerare de acte pe baza cărora se acordă despăgubiri și nu numai pe baza carnetelor de investitor. Cum intimatul a depus carnetele de învestitor rezultă că executarea respectă întocmai titlul contestat, cuantumul despăgubirilor fiind calculat întocmai cu dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești menționate anterior, nefiind necesară depunerea unor documente suplimentare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, dat fiind că măsura suspendării executării are efect numai până la pronunțarea asupra fondului contestației, ori soluția urmează a se pronunța astfel cum s-a reținut anterior, instanța constată că a rămas fără obiect cererea de suspendare a executării și o va respinge în consecință.

Cererea având ca obiect întoarcere executare silita va fi respinsa ca neîntemeiată față de soluția nedesființării actelor de executare.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS, sector 1, București, CPT AV A. S., nr. 50 în contradictoriu cu intimatul D. S., sector 3, București, TRAPEZULUI, nr. 3, ., . și terțul poprit .> sector 3, București, ., ca neîntemeiată.