Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 497/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 497/2015
Dosar nr._
Romania
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
SENTINȚA CIVILĂ NR. 497
Sedința publică din data de 21.01.2015
Instanta constituită din:
Președinte: G. C.
Grefier: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulata de reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâtul P. S. D. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect “ordonanță președințială”.
La apelul nominal facut în ședință publică, a răspuns reclamanta reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul și Autoritatea Tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa timbrajului și lipsa raportului de anchetă psihosocială dispus a se efectua de către ATS3 iar prin serviciul Registratură la data de 19.012.105 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS4, iar la data de 29.01.2015 a fost depusă la dosar adresa emisă de către ATS3, după care,
Reclamanta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 40 lei și precizează că obiectul cererii de chemare în judecată este suspendare provizorie a pensiei de întreținere, respectiv sistare pensie de întreținere pana la solutionarea dosarului de fond nr._/301/2014.
Instanța restituie reclamantei, prin apărător, timbrajul depus la dosar și ia act că obiectul cererii de chemare în judecată este doar sistare pensie de întreținere.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc.civ., pune în discuție stabilirea competenței de soluționare a cauzei.
Reclamanta, prin avocat, arată că Judecătoria S. 3 București este competentă să soluționeze acțiunea.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc. Civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. 3 București față de disp. art. 94 alin. alin. 1 lit. a Cod proc.civ., coroborat cu art. 997 Cod proc.civ., având în vedere că dosarul de fond se află pe rolul Judecătoriei S. 3 București.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamanta, prin avocat, solicită în susținere proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 coroborat cu art. 255 Cod proc.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii, fiind îndeplinite condițiile sistării pensiei de întreținere, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 București, la data de 05.12.2014, sub nr._, reclamanta C. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul P. S. D. si cu Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, să dispună, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea provizorie a obligației de plată a pensiei de întreținere stabilită în sarcina acesteia prin sentința civilă nr. 8887/07.06.2013 în cotă de ¼ din veniturile nete permanente realizate lunar, începând cu data de 17.11.2014 și până la soluționarea acțiunii principale formulată separat.
În fapt, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 8887/07.06.2013, locuința minorului P. E. F. a fost stabilită la domiciliul tatălui începând cu data de 07.06.2013, modificând astfel sentința civilă nr. 1821/02.03.2011 prin care a fost pronunțat divorțul și prin care inițial, copilul rezultat în urma căsătoriei cu pârâtul având locuința la domiciliul mamei.
A mai arătat reclamanta că prin sentința mai sus menționată, a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile nete realizate începând cu data pronunțării.
Deși a făcut eforturi considerabile să întrețină o bună relație cu fostul său soț, în interesul superior al copilului, a observat că deși aparent evoluția sa era una pozitivă, în realitate, pe fondul așteptării unui al patrulea copil în locuința tatălui, gradul de preocupare al tatălui pentru minor a început să se diminueze.
Văzând toate acestea, a încercat să discute cu copilul, să găsească soluții pentru a repara relația sa cu tatăl însă i-a fost imposibil, copilul refuzând categoric să revină la domiciliul tatălui, amenințând chiar că va fugi din nou de acasă.
Reclamanta a aratat ca sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii de ordonanță președințială si anume urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
In ceea ce priveste urgenta, reclamanta a aratat ca se impune admiterea cererii ca urmare a nevoii imediate si stringente de a fi respectat interesul superior al copilului. Reclamanta a aratat ca nu are venituri foarte mari si ca revenirea copilului la domiciliul sau a determinat cresterea cheltuielilor cu ingrijirea, cu pregatirea scolara, alimentatia, dar si cu intretinerea locuintei, cu nevoile generale ale casei.
Obligatiile de plata a tuturor facturilor furnizorilor de bunuri si servicii in scopul asigurarii unei vieti normale familiei sale si copilului, nu pot fi neglijate si nici amanate pana cand fostul sau sot se va indura sa-i restituie sumele de bani virate in contul sau dupa data de 17.11.2014, data de la care copilul nu mai locuieste la domiciliul sau si nici nu mai primeste intretinere de la tatal sau.
D. urmare poprirea instituita pe salariul sau in baza sentintei civile nr. 8887 din 07.06.2013, potrivit careia i se retin si se vireaza in contul fostului sau sot, ¼ din veniturile nete lunare realizate, nu se mai impune si solicita instantei sa dispuna suspendarea provizorie a acesteia pana la solutionarea cererii principale de schimbare a locuintei.
In plus, ar fi inechitabil ca sotul sau sa primeasca bani din salariul sau pentru cresterea copilului lor, in conditiile in care acesta locuieste cu ea incepand cu data 17.11.2014, data de la care pana in prezent tatal nu a contribuit cu nimic la cresterea si educarea copilului, mai mult a retinut in mod nemeritat sumele de bani virate din salariul sau cu titlu de pensie de intretinere si dupa data de 17.11.2014.
In ceea ce priveste vremelnicia, reclamanta a aratat ca este respectata si aceasta conditie avand in vedere caracterul provizoriu al cererii formulate, respectiv suspendarea numai pana la solutionarea cererii principale ce formeaza obiectul dosarului nr._/301/2014.
De asemenea, este respectata si conditia neprejudecarii fondului, in conditiile in care nu se judecata aspecte referitoare la fondul cauzei.
În drept au fost invocate disp. art. 403, 401, art. 497, art. 499 cod civil și art. 996 și urm. Cod proc.civ.
În dovedire, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu înscrisuri.
În susținere au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, si anume: cartea de identitate a paratului, certificatul de nastere al minorului, cartea de identitate a minorului, cartea de identitate a reclamantei, sentinta civila nr. 1821 din 02.03.2011 si sentinta civila nr. 8887 din 07.06.2013.
La data de 14.01.2015 a fost depus la dosar raportul de ancheta psihosociala efectuat in cauza de catre Autoritatea Tutelara S. 4 efectuat la domiciliul reclamantei.
La data de 20.01.2015 a fost depusa la dosar adresa emisa de catre Autoritatea Tutelara S. 3.
La termenul de astăzi, 21.01.2015 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că prin cererea formulată, se solicită sistare pensie de întreținere si a depus la dosar adeverinta emisa de catre Asociatia de proprietari ., . si adeverinta de venituri a reclamantei.
În cauză a fost incuviintata si administrată pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Paratul, legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus la dosar intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din căsătoria partilor a rezultat minorul P. E. F., născut la data de 16.06.2000 (astfel cum rezulta din certificatul de naștere al minorului (f 10 in dosar).
Instanta a retinut ca partile s-au casatorit la data de 24.08.1996 si au divortat prin sentinta civila nr. 1821 din 02.03.2011, minorul fiind incredintat initial spre crestere si educare mamei.
Prin sentinta civila nr. 8887 din 07.06.2013 au fost modificate masurile dispuse prin sentinta civila nr. 1821 din 02.03.2011, a fost stabilita locuinta minorului la tata si obligata mama la plata unei pensii de intretinere catre tata in favoarea minorului in cota de ¼ din veniturile nete permanente realizate lunar, incepand cu data pronuntarii hotararii si pana la majoratul minorului, sistandu-se pensia de intretinere stabilita in sarcina tatalui.
In prezent, partile se afla in proces de modificare masuri privind minorul in dosarul nr._/301/2014 in conditiile in care minorul locuieste cu mama.
Din raportul de ancheta psihosociala efectuat in cauza de catre Autoritatea Tutelara S. 4 la domiciliul reclamantei si din adeverinta emisa de catre Asociatia de Proprietari Bl. 17 din ., . rezulta ca, in prezent, reclamanta si minorul locuiesc in Bucuresti, Bl. 17, din ., ., proprietatea bunicilor materni.
Această situație derivă din faptul ca minorul nu s-a mai inteles cu tatal si s-a mutat la mama, fugind de la domiciliul tatalui in data de 17.11.2014, moment in care tatal nu s-a mai interesat de minor.
În conformitate cu prevederile art. 996 C.proc.civ. prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii, vremelnice, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Prin urmare, textul stabilește trei condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială care trebuie întrunite în mod cumulativ: urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.
Față de capatul de cerere privind sistarea pensiei de intretinere, instanța reține că este îndeplinită condiția urgenței, demersul mamei fiind in interesul superior al minorului, mama urmarind ca prin acest demers sa fie ridicata poprirea pusa pe salariul sau si asta pentru a putea sa ii asigure minorului cele necesare traiului.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”.
În ceea ce privește vremelnicia, instanța constată că sistarea pensiei de intretinere prin ordonanță președințială și-ar produce efectele până la data soluționarea dosarului de fond având ca obiect modificare masuri privind minor aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București.
Neprejudecarea fondului este o condiție care este, de asemenea îndeplinită în condițiile în care administrarea probelor pentru a se decide pe fondul cauzei cu privire la pensia de intretinere a minorului se vor face în dosarul nr._/301/2014 aflat pe rol la Judecătoria Sectorului 3 București.
Astfel ca instanta retinand ca in conformitate cu prevederile art. 499 al.4 din C.civ., conform cărora în lipsa înțelegerii dintre părinți, instanța de tutelă stabilește intinderea obligatiei de intretinere, felul si modalitatile executarii, precum si contributia fiecaruia dintre parinti.
Sistarea pensiei de intretinere pe calea ordonanței președințiale îndeplinește condițiile urgenței, vremelniciei și al neprejudecării fondului.
Condiția vremelniciei este, de asemenea îndeplinită, sistarea pensiei de intretinere a minorului prin ordonanță președințială urmând să-și producă efectele până la soluționarea Dosarului nr._/301/2014, având ca obiect modificare masuri privind minorul. Având în vedere faptul că sistarea pensiei de intretinere se face de către instanță în baza unui probatoriu sumar, este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului.
Astfel, din conținutul probatoriului examinat rezultă că reclamanta este cea care se ocupa in prezent de minor si o face in mod corespunzator, fiind ajutata si de bunica materna.
Din raportul de ancheta psihosociala efectuat in cauza la domiciliul reclamantei, instanta a retinut ca aceasta locuieste impreuna cu minorul . din 3 camere si dependinte, proprietatea bunicilor materni, care locuiesc la adresa.
De asemenea, instanta a retinut ca minorul merge la Scoala Generala nr. 81, care se afla in apropierea domiciliului tatalui, iar la data efectuarii anchetei psihosociale la domiciliul reclamantei minorul a fost gasit acolo, fiind bine dezvoltat fizic si intelectual, fara probleme de sanatate.
Minorul a afirmat ca se simte mult mai bine alaturi de mama si de bunicii materni, mai ale pentru ca are mai mult spatiu, beneficiaza de propria camera, mobilata corespunzator studiului, relaxarii si odihnei.
Minorul este supravegheat in perioada in care mama se afla la serviciu de catre bunicii materni, care locuiesc in acelasi apartament.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că este în interesul superior al minorului sistarea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 8887 din 07.06.2013, pana la solutionarea in mod definitiv a dosarului de fond nr._/301/2014. Conform art. 453 alin. 1 Cod pr.civ. instanța va lua act că reclamanta nu intelege sa solicite cheltuieli de judecată.
Conform art. 996 alin. 2 Cod pr.civ. ordonanta este executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE;
Admite cererea formulata de reclamanta C. A., CNP_, domiciliată în București, sector 4, ., ., . ales la C.. Av. Șapera C. situat în București, .. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. S. D., CNP_, domiciliat în București, sector 3, ., . Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-4, sector 3.
Sisteaza pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 8887 din 07.06.2013, pana la solutionarea in mod definitiv a dosarului de fond nr._/301/2014.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, cu depunerea cererii de apel la aceeasi instanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2015.
P., GREFIER,
G. C. C. B.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6555/2015. Judecătoria... | Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 501/2015.... → |
---|