Contestaţie la executare. Sentința nr. 8836/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8836/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 8836/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR. 8836
Ședința publica din data de 18.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. GALAȚANU
Grefier: E. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul A. C. - E. și pe intimatul M. B. DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 04.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06. 2015 când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul instantei la data de 09.12.2014 sub nr._ contestatorul A. C. – E. a solicitat in contradictoriu cu intimatul M. B. DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3 anularea somatiei nr._/03.11.2014 si a titlului executoriu nr._/03.11.2014.
In motivare, contestatorul a aratat ca la data de 11.09.2014 a formulat pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 B. o plangere impotriva procesului verbal . nr._, ce face obiectul dosarului nr._/301/2014, cu termen de judecata la data de 11.12.2014.
La data de 11.11.2013 a formulat pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 B. o plangere impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._/07.11.2013, ce face obiectul dosarului nr._/299/2013 solutionat in prima instanta prin sentinta civila nr._/2014 din data de 19.09.2014.
Intrucat titlurile executorii sunt contestate in instanta, in conformitate cu dispozitiile art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001, punerea in executare a acestora este suspendata pana la solutionarea contestatiei.
In drept, s-au invocat prevederile art. 172-173 Cod procedura fiscala, OG nr. 2/2001.
S-a anexat un set de inscrisuri (f. 6-9).
Contestatia a fost legal timbrata cu suma de 73 de lei reprezentand taxa judiciara de timbru.
La data de 27.02.2015 intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.
In motivare, s-a aratat ca in urma verificarilor efectuate s-a constatat ca amenda stabilita prin procesul verbal nr._/07.11.2013 a fost achitata la data de 04.02.2015, nemaifiind evidentiata ca debit pe rolul fiscal al contestatorului.
A mai aratat intimata ca la momentul emiterii somatiei si a titlului executoriu nu avea cunostinta ca procesul verbal de contraventie nr._/07.11.2013 a fost contestat. P. la finalizarea dosarelor avand ca obiect plangere contraventionala nu exista temei juridic de anulare a actelor de executare emise in baza unor titluri executorii valide atat la mementul respectiv, cat si in prezent.
In drept, s-au invocat prevederile art. 205 Cod procedura civila.
La data de 03.03.2015 contestatorul a formulat raspuns la intampinare (f. 21-22).
Sub aspectul probatoriului s-a incuviintat si administrat de catre instanta proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
La data de 03.11.2014 intimata a emis titlul executoriu nr._ si somatia nr._ prin care s-a stabilit in sarcina contestatorului obligatia de plata a sumei de 970 de lei reprezentand amenzi aplicate prin procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/01.09.2014 si . nr._/07.11.2013 (f. 6, 7).
Din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca la data de 11.11.2013 contestatorul a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/07.11.2013 (f. 9) iar la data de 11.09.2014 a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/01.09.2014 (f. 8), aspecte necontestate de reclamanta.
Potrivit art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, plangerea contraventionala suspenda executare.
Potrivit art. 145 alin. 1 din OG nr. 92/2003, executarea silita incepe prin comunicarea somatiei.
Instanta constata ca somatia si titlul executoriu contestate au fost emise de intimata dupa contestarea proceselor verbale de contraventie si pana la pronuntarea unei hotarari definitive in dosarele care au ca obiect aceste plangeri, cu alte cuvinte in perioada in care executarea acestor procese verbale era de drept suspendata.
In consecinta, actele de executare contestate sunt lovite de nulitate.
Faptul ca contestatorul a achitat una dintre amenzi la data de 04.02.2015 nu este de natura a conduce la o alta concluzie, legalitatea emiterii unui act de executare analizandu-se prin raportare momentul intocmirii acestuia.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta va admite contestatia la executare si va anula somatia nr._/03.11.2014 si titlul executoriu nr._/03.11.2014 emise de intimat.
In baza art. 45 alin. 1 lit. f din OG nr. 80/2013, instanta va dispune restituirea catre contestator a taxei judiciare de timbru de 73 de lei la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
In baza art. 453 Cod procedura civila, intrucat intimata a cazut in pretentiile contestatorului, instanta o va obliga la plata catre acesta a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestatia la executare formulată de contestatorul A. C. – E., CNP_, cu domiciliul in .. 39, ., ., sector 3, cu domiciliul ales in București, CALEA VICTORIEI, nr. 2, ., . Basgan si Asociatii, in contradictoriu cu intimatul M. B. DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 3, cu sediul in sector 3, București, .. 32.
Anuleaza somatia nr._/03.11.2014 si titlul executoriu nr._/03.11.2014 emise de intimat.
Dispune restituirea taxei judiciare de timbru de 73 lei la ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
Obliga intimata sa plateasca contestatorului suma de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la data comunicarii; cererea de apel se va depune la Judecatoria Sectorului 3 B..
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. GALAȚANU E. Ș.
GN/SE/4ex/08.09.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8828/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8518/2015.... → |
---|