Contestaţie la executare. Sentința nr. 4337/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4337/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 4337/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr. 4337

Ședința publica de la 31 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. D.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR și pe intimat B. I., având ca obiect „contestație la executare +SUSP.EXEC.”

Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 02.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015 și 31.03.2015, când în aceeași componență a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 02.06.2014 pe rolul Judecatoriei Sector 3 Bucuresti sub nr._ contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietatilor a solicitat in contradictoriu cu intimatul B. I., suspendarea executarii silite dispusa prin dosarul nr. 372/2014 al B. D. si D., in temeiul art. 700 alin (1) si (3) Cod proc. Civ. pana la solutionarea prezentei cauze; suspendarea tuturor actelor de executare silita dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publica a Municipiului Bucuresti, anularea Incheierii din data de 23.05.2014 intocmita de B. D. si D.; anularea executarii silite dispusa prin dosarul nr. 372/2014; anularea incheierii de incuviintare pronuntate de Judecatoria Sector 3 in dosarul de executare nr. 372/2014.

In motivare, contestatoarea a aratat ca prin somatia emisa in dosarul nr. 372/2014 B.E.J D. si D. a instiintat ANRP ca are de achitat creditorului suma de_,28 lei si 7790,56 lei cheltuieli de executare, titlul executoriu invocat fiind Hotararea nr. 4501/2013 emisa de Comisia Municipiului București.

Procedura executarii silite s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 9/1998, republicata, coroborate cu dispozitiile art. 35/1 alin. 2 din H.G. nr. 753/1998 modificata si completata prin H.G. nr. 1277/2007.

In speta, prin Hotararea nr. 4501/2013 emisa de Comisia Municipiului București s-a aprobat cererea formulata de creditori si s-au calculat compensatii pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar. Aceasta hotarare nu a fost validata de catre ANRP. Prin hotararea nr. 4501/11.03.2013 s-a facut o propunere privind cuantumul compensatiilor, acestea devenind certe, lichide si exigibile din momentul validarii lor. In aceste conditii, incuviintarea executarii silite se poate face numai in baza deciziei emise de ANRP, decizie care reprezinta titlu executoriu.

Situatia in care se afla creditorii este reglementata de Legea nr. 554/204 care asimileaza refuzului nejustificat de a solutiona o cerere, nepunerea in executare a actului administrative emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile.

A invederat contestatoarea ca la data de 12.03.2014 a fost publicata OUG nr. 10/2014 privind unele masuri temporare in vederea consolidarii cadrului normativ necesar aplicarii unor dispozitii din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la 07.09.1940, precum si din Legea nr. 290/2003. Potrivit art. 2 din acest act normativ, incepand cu data intrarii in vigoare a acestei ordonante de urgenta se suspenda pe o perioada de 6 luni plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a Muncipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nbr. 290/2003, prin ordinele emise de seful Cancelariei Primului Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998 si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2003.

Mai mentioneaza că, potrivit art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și dispozițiilor art. 7 din Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru si a cauțiunii.

În drept, au fost invocate disp. art. 650 alin. 1 si 2, art. 700, art. 711 si urmatoarele C. Proc.civ, Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, O.G nr. 22/2002, O.U.G nr. 80/2013, art. 175 alin. 3 teza a II-a Cod procedura civila.

În dovedire, au fost depuse inscrisuri (filele 7-15).

La data de 11.08.2014 intimatul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata.

In motivare, acesta a aratat că Hotararea 4501/2013 este titlu executoriu chiar in lipsa unor prevederi exprese in Legea 9/1998. Prin incheierea de admitere a cererii de incuvințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sector 3 București in dosarul_/301/2014, instanța a recunoscut caracterul administrativ cu titlu individual al hotarârii susmenționate, care in virtutea Legii 554/2004 este executorie de drept putând fi pusă in executare fără vreo formalitate prealabilă potrivit procedurii executării silite de către persoana indreptățită. Chiar și fără o prevedere expresă din Legea 9/1998 și legea 290/2003, cu privire la caracterul de titlu executoriu al hotărârilor și deciziilor emise, in aplicarea acestora se aplică regula generală, respectiv cea potrivit căreia actul administrativ este executoriu. Mai arată că prin hotararea susmenționată s-a recunoscut dreptul intimatului la despăgubiri in lumina jurisprudenței CEDO, intimatul având un bun in sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convețnie și a se pretinde să urmeze o nouă procedura judiciară pentru valorificarea aceluiași drept constituie o sarcina excesivă impusă titularului dreptului menționat și implicit o incălcare a dreptului de acces la justiție, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție. Intimatul a mai arătat că nu se aplică in situația de față prevederile art. 2 din OUG 10/2014, care se referă la plățile voluntare efectuate de ANRP, care reprezintă regula generală și nu la executările silite la care este supus debitorul, care reprezintă excepțiile. Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, intimatul arată că suma de_,36 lei reprezentând 60% din debitul total datorat de ANRP este scadentă, dat fiind faptul că de la emiterea hotarârii și până in prezent a trecut mai mult de 1 an. De asemenea sumele reprezentând actualizările debitului principal datorat de către ANRP, sunt de asemenea certe lichide și exigibile.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 205 si urmatoarele Cod procedura Civila.

La data de 19.01.2015 s-a depus la dosar dosarul de executare silita nr. 372/2014 instrumentat de B. D. si D. (filele 42-68).

În cauză s-a administrat de catre instanta proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 21.03.2014 intimatul a formulat cerere de executare silita impotriva contestatoarei in baza titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 4501/11.03.2013 emisa de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr.290/2003 și a Legii nr. 393/2006.

Cererea a fost inregistrata pe rolul B. D. si D., formandu-se dosarul de executare nr. 372/2014, în care Judecatoria Sector 3 Bucuresti a incuviintat executarea silita.

Analizand motivele de nelegalitate invocate de contestatoare instanta reține ca acestea nu sunt intemeiate.

Contrar susținerilor contestatoarei, atâta timp cât creanța este determinată, hotărârile Comisiilor pentru aplicarea Legii 9/1998 sunt titluri executorii, indiferent de validarea ulterioară prin decizie ANRP în baza principiului de drept conform căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine în justificarea neîndeplinirii unei obligații legale – contestatoarea nu își poate invoca propria culpă rezultată din neparcurgerea procedurii legale și neluarea niciunei măsuri pentru validarea deciziei invocate de creditor.

Creditorul nu avea obligația să demareze în prealabil procedura contestației administrative pentru a obține obligarea ANRP la emiterea deciziei de validare.

Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în momentul emiterii titlului executoriu reprezentat de Decizia Comisiei, contestatorul, ca instituție publică, avea obligația de a executa voluntar obligațiile sale, de a proceda la validare, creditorului neputându-i-se pretinde nici măcar recurgerea la procedura executării silite.

Referitor la aplicabilitatea O.U.G. nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 și din Legea nr. 290/2003, instanța reține că, în conținutul actului normativ este indicat faptul că, începând cu data intrării în vigoare, se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, emiterea hotărârilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 și de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, precum și emiterea de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a deciziilor de validare sau invalidare a hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, și plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, fiind vorba despre plata voluntară a despăgubirilor.

Or, în cauza de față, a fost demarată executarea silită împotriva contestatoarei, astfel că nu se poate discuta despre executarea voluntară a obligației de plată.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.

Referitor la cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedura civila, „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Față de faptul că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestator A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul in sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, CUI_, in contradictoriu cu intimat B. I. cu domiciliul in sector 1, București, .. 65, ., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. D. E. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4337/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI