Grăniţuire. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 14982/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 02.11.2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. P.
Grefier: A. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect revendicare imobiliară și grănițuire, formulată de către reclamantul A. I. A. împotriva pârâtei T. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta reprezentată de avocat, și pârâta prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind probe de administrat și constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.p.c., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.p.c.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta, prin avocat, solicită să fie omologat raportul de expertiză și respingerea cererii de chemare în judecată. Arată că, reiese fără echivoc în raportul de expertiză că pârâta nu ocupă o parte din terenul reclamantei. Arată că lucrarea cadastrală a reclamantului a fost întocmită în anul 2002, și din acest motiv reclamantul a presupus că îi lipsește această suprafață de teren și că ar fi ocupată de către pârâtă.
În realitate și pârâtei îi lipsește o suprafață de 65 mp. Expertul a explicat foarte clar prin raportul de expertiză faptul că, acest teren s-a pierdut cu ocazia extinderii celor două străzi care sunt adiacente proprietăților. Totodată, solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei sectorului 3 București, la data de 01.07.2004 sub nr._, reclamantul A. I. A. a chemat în judecată pe pârâta T. T., solicitând instanței să dispună grănițuirea prin reconstituirea hotarului real între proprietatea sa și a pârâtei, întocmai cum reiese din raportul de expertiză întocmit de expert I. N.; obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafață de teren de 15 mp; și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 824/28.10.2010 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ..20, sector 3, București, în suprafață de 250 mp și construcție. Ulterior, cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare a construcției, a descoperit că sunt neclarități cu privire la suprafața în fapt a terenului.
Astfel, prin compararea documentelor cadastrale cu planul de încadrare în zonă din anul 1986 și cu actele de proprietate asupra terenului din ..20, se observă cu ușurință că suprafața imobilului proprietatea sa, situat la nr.20, este mai mică decât suprafața de 250 mp cât reiese din actul de proprietate.
În urma efectuării unei expertize extrajudiciare de către expertul tehnic judiciar dl. inginer N. I., a constatat că suprafața sa a fost diminuată cu 15 mp, această suprafață fiind ocupată în mod nelegal de către imobilul pârâtei situat la nr. 20 A.
Reclamantul a mai arătat că cu rea-credință pârâta a ridicat un gard mutând linia de hotar și acaparând în acest mod o fâșie din terenul proprietatea sa.
Potrivit dispozițiilor Codului Civil, dreptul de proprietate privată este dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Reclamantul învederează că, prin construirea gardului și mutând astfel linia de hotar, pârâta i-a încălcat dreptul de proprietate.
Reclamantul arată că a încercat să ajungă la o înțelegere cu pârâta, în acest sens a invitând-o de mai multe ori la o discuție în cadrul unui cabinet de mediatori, însă aceasta a refuzat orice comunicare, astfel că a fost nevoit să promoveze prezenta acțiune deoarece este singura cale procesuală prin care poate intra în stăpânirea de fapt și de drept a terenului.
În drept au invocat art. 194 Cod procedură civilă, art. 480 și urm. Cod civil, art. 584 Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire au solicitat probele cu înscrisuri și expertiza tehnică.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri iar pentru reclamantă și expertiză tehnică în specialitatea topografie.
A fost întocmit raportul de expertiză topografică de către expert A. I.. ( f 164-169)
La solicitarea instanței, DITL a depus istoricul de rol fiscal al imobilului situat în București, .. 20, și nr. 20A, sector 3, precum și toate actele care au stat la baza înscrierii acestor imobile.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 824/28.10.2010 de notarul public D. S. C., reclamantul A. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 20, sectorul 3, compus din teren cu suprafața de 250 mp și construcția aflată pe acesta. Potrivit aceluiași contract de vânzare-cumpărare, din măsurătorile cadastrale efectuate a rezultat suprafața terenului de 230,54 mp. ( f 6).
Prin încheierea nr._/29.10.2010 a fost intabulat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 250 mp din acte, respectiv 230,54 din măsurători, asupra imobilului în București, .. 20, sectorul 3, cu nr. cadastral 6415.( f 8-9, f 29).
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 1455/06.08.1997 de notarul public M. M., pârâta T. ( fostă C.) Tudorița a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 295 mp situat în București, .. 20, sectorul 3, teren ce a făcut parte din întreaga suprafață de 545 mp, proprietatea defunctei M. P... ( f 79).
Prin încheierea nr._/17.11.2014 a fost intabulat dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului teren în suprafață de 230 mp, situat în București, .. 20 A, sectorul 3, înscris în cartea funciară_ București, sectorul 3, cu nr. cadastral_.( f 82 - f 85).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie efectuat în cauză, rezultă că terenul proprietatea reclamant are o suprafață măsurată de 221 mp, iar terenul aflat în proprietatea pârâtei are o suprafață măsurată de 229 mp.
Potrivit aceluiași raport de expertiză, terenul pârâtei din .. 20A corespunde documentației cadastrale, toate clădirile și împrejmuirile sunt vechi și nu sunt indicii că și-ar fi modificat limitele în vreun fel. De asemenea, terenul reclamantului din .. 20 are o configurație care diferă de cea din documentația cadastrală pe latura de est ce se învecinează cu terenul pârâtei și pe latura de sud cu terenul de la nr. 51 din .> Se mai reține că potrivit concluziilor raportului de expertiză, lipsa de teren pe care ambele părți o înregistrează prin raportare la actele inițiale este cauzată de lărgirea, modernizarea străzilor R. N. și Cromului care au laturi comune. Astfel, terenul reclamantului a fost diminuat cu circa 30 mp pe latura de la stradă care are o deschidere de 10 m iar cel al pârâtei cu 65 mp pentru că are deschidere la două străzi și ambele au fost lărgite. ( f 165)
Se mai reține că în cadrul acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 563 Cod civil, proprietarul neposesor cere instanței să oblige posesorul neproprietar să-i restituie posesia și să-l recunoască în calitate de proprietar al bunului revendicat. În acțiunile în revendicare, reclamantul trebuie să facă dovada că este proprietarul bunului revendicat conform dispozițiilor art. 249 Cod procedură civilă.
In speță, deși reclamantul a pretins că pârâta ocupă o suprafață de 15 mp din terenul său, din probele administrare nu a rezultat că pârâta ar folosi vreo suprafață din terenul, situație în care se impune respingerea acțiunii având ca obiect revendicare și grănițuire, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul A. I. A., CNP:_, cu domiciliul ales în București, .. 3, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta T. T., CNP:_, cu domiciliul în București, N. R., nr. 20A, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. P. A. L.
Red. Jud. A.P.
Thred. A.L./.>
08.12.2015
← Uzufruct. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Validare poprire. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|