Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4319/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4319/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 4319/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
BIROUL DE executare SILITĂ
SENTINTA CIVILA nr.4319
Ședința din Camera de Consiliu de la 30.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: R. C.
Pe rol se afla solutionarea cererii de investire cu formula executorie formulata de petentul-creditor B. T. SA-Sucursala Unirii.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a instantei si retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fată, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.03.2015, petentul B. T. SA - Sucursala Unirii, a solicitat investirea cu formula executorie a Contractului de Credit nr.43/2489/24.09.2008.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.
Analizand cauza prin prisma exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 640¹ alin. 2 Cod procedură civilă cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.
În cauza însă niciuna dintre părti nu are sediul în circumscriptia Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, ci se constată că sediul social al petentei-creditoare este in Municipiul Cluj-N., iar domiciliul debitorului este in C., judetul D..
Faptul că sediul secundar al sucursalei creditoarei indicat în contracte și în cererea de învestire se află în sector 3 București (sucursala fiind un sediu secundar conform art. 43 din Legea 31/1990), nu are relevanță, întrucât art. 640¹ alin. 2 Cod procedură civilă face trimitere numai la sediu, nu și la sedii secundare și, spre deosebire de cazul persoanelor fizice, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să acorde sediilor secundare ale persoanelor juridice aceeași valoarea cu cea recunoscută sediului principal al persoanei juridice a făcut-o în mod expres. De exemplu, în art. 108 Cod procedură civilă, în cazul pârâtului, legiuitorul a făcut referire expresă la sediu și, distinct, referire la reprezentanță, stabilind că numai în cazul în care sediul pârâtului persoană juridică nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanța de la reprezentanța acestuia. Art. 109 Cod procedură civilă stabilește, de asemenea, o excepție de la regula privind luarea în considerare a sediului principal al persoanei juridice, respectiv posibilitatea introducerii unei cereri și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică pentru obligațiile care urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului sau din fapte săvârșite de acesta.
Totodată, așa cum rezultă și din textele de mai sus, toate aceste articole vizează numai situația pârâtului și niciunul din celelalte articolele de la competența teritorială de drept comun (art. 107, 110-121 Cod procedură civilă, nici chiar art. 113 Cod procedură civilă) nu reglementează cazul în care reclamantul persoană juridică are și un sediu și un sediu secundar/o reprezentanță/un punct de lucru/un alt dezmembrământ fără personalitate juridică.
De asemenea, art. 155 Cod procedură civilă conform căruia persoanele juridice de drept privat pot fi citate și la sediul dezmembrământului se aplică strict la domeniul la care se refera in mod expres și anume la citare, nu și la competența.
Pentru aceste motive, având în vedere că art. 640¹ Cod procedură civilă stabilește competența de soluționare a cererii de investire în favoarea instanței de la sediul creditorului, că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, prin sediul creditorului se înțelege, în materie de competență, numai sediul principal, că dispozițiile art. 155 Cod procedură civilă se aplică numai în materie de citare, nu și de competență și că, potrivit art. 116 Cod procedură civilă, reclamantul are alegerea numai între mai multe instanțe deopotrivă de competente, în timp ce prezenta instanță nu este competentă să judece prezenta cauză, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, invocată de instanta din oficiu.
Declină competenta de solutionare a cauzei formulata de petentul B. T. SA - Sucursala Unirii cu sediul in Bucuresti, . nr.2, ./II, sector 3, in favoarea Judecatoriei Cluj-N..
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 30.03.2015.
P., Grefier,
G. D. R. C.
Red. și tehnodact. G.D./R.C.
3 ex./07.04.2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
., sector 5 București
Telefon/fax:_/_
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr._ și_.
CĂTRE,
JUDECATORIA CLUJ-N.,
Vă facem cunoscut că prin Sentinta Civila nr.4319/30.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._ , privind pe petentul B. T. SA – Sucursala Unirii, având ca obiect investire cu formula executorie, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N., sens în care vă înaintam alăturat dosarul nostru (conținînd titlurile executorii in original, filele 5-10) cusut și numerotat, compus din 1 volum – conținând file.
Vă mulțumim,
Președinte, Grefier,
G. D. R. C.
← Uzucapiune. Sentința nr. 4327/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3245/2015.... → |
---|