Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr.
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI - SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr. 1/S
Sedinta din Camera de Consiliu din data de 16.01.2015
Instanta constituită din:
Președinte – I. A.
Grefier – V. SCORȚA
Ministerul Public a fost reprezentat de d-na procuror P. M..
Pe rol soluționarea cererii de modificare acte constitutive, formulata de petentul S. C. DIN CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal, a răspuns reprezentantul petentului.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, dupa care reprezentantul petentului depune la dosar proces verbal al Adunării Generale, listă cu membrii Biroului executiv, certificat de cazier judiciar pentru noul membru D. V. și copie Ci a acestia.
Instanța, constatand că nu mai sunt alte cereri de formulat sau acte de depus, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvantul asupra fondului.
Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv să se ia act de modificarea privind schimbarea componenței Biroului Executiv.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale.
I N S T A N T A,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 3 Bucuresti la data de_ sub nr._, petentul S. DIN CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin reprezentant, a solicitat sa ia act de modificarea privind schimbarea componenței Biroului Executiv, conform procesului verbal din data de_ .
La cerere s-au anexat in copie procesul verbal al Adunarii Extraodrinare a membrilor sindicatului din data de_, lista membrilor de sindicat care și-au exprimat acordul pentru alegerea noului comitet executiv, tabel nominal cu membrii noului Birou Executiv și certificatele de cazier judiciar ale noilor membri, sentința civilă nr.10/S/07.04.2006 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, în dosar nr._ .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14-20 ale Legii 62/2011.
Analizând actele din dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 din legea nr.62/2011 și ca urmare va admite cererea a petentului, va lua act de schimbarea componentei Biroului Executiv format din presedinte – Bondocea S., vicepresedinte – Gladun C. N., secretar – C. A. M., membri – C. L., Istarate C. I., casier – D. V., conform procesului verbal al Adunarii Generale din data de 08.10.2014 și va dispune înscrierea modificărilor in Registrul special ținut la grefa Judecătoriei Sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea formulata de petentul S. C. DIN C. CASEI DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr.7, și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 5, . nr.3, ..
Ia act de schimbarea componentei Biroului Executiv format din presedinte – Bondocea S., vicepresedinte – Gladun C. N., secretar – C. A. M., membri – C. L., Istarate C. I., casier – D. V., conform procesului verbal al Adunarii Generale din data de 08.10.2014.
Dispune inscrierea modificarilor in Registrul special tinut la grefa Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Cu apel in 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la sediul Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 16.01.2015.
P. Grefier
Red.: IA/VS//23.01.2015/ 4 ex.
.., 1 ex. MP/ 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 348/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1866/2015. Judecătoria... → |
---|