Obligaţie de a face. Sentința nr. 2329/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2329/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2329/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2329

Ședința publică din data de 20.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – jud. A. C. M.

Grefier – C. R.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții C. C. M., C. S. A., V. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Cod proc. Civ., judecătoriile judecă: 1.în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: j)orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Potrivit art. 95 pct. 1 Cod proc. Civ., tribunalele judecă: 1.în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, valoarea contractelor de credit bancar încheiate de părțile cauzei (care depășește 200.000 lei), precum și faptul că înșiși reclamanții au învederat în fața instanței că valoarea obiectului cererii depășește suma de 200.000 lei, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții C. C. M. – CNP_, cu domiciliul în sector 1, București, B., nr. 3B, . A. – CNP_, cu domiciliul în sector 1, București, B., nr. 3B, . – CNP_, cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 1-3, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, cu sediul în sector 3, București, .. 5, număr în registrul comerțului J_, CUI_, în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.02.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. M. C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2329/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI