Pensie întreţinere. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 02/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 17142/2015

Dosar nr._

Romania

Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti

Sentinta civilă nr._

Sedința publică din data de 02.12.2015

Instanta constituită din:

Președinte: G. C.

Grefier: C. B.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulata de reclamantul-pârât G. C., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G. R.-M. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect “majorare pensie”.

La apelul nominal facut în ședință publică, au răspuns reclamantul-pârât reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta-reclamantă reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind Autoritatea Tutelară S. 3.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa originalului chitanței iar prin serviciul Registratură la data de 27.11.2015 au fost depuse relațiile privind veniturile reclamantului-pârât, după care,

Reclamantul-pârât, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Pârâta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar înscrisuri și arată că este de acord cu stabilirea pensiei de întreținere.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul-pârât, prin avocat, solicită admiterea cererii formulate, majorarea pensiei de întreținere la 25% din veniturile realizate calculată de la data introducerii cererii.

Pârâta-reclamantă, prin avocat, arată că mama a avut legături strânse cu minorul și a existat o contribuție a acesteia. Solicită stabilirea contribuției pentru ambii părinți, în ceea ce o privește pe pârâtă solicită stabilirea pensiei în funcție de veniturile realizate pe ultimele 6 luni, în natură, cu informarea acesteia legat de sănătatea copilului și stabilirea programului de vizitare solicitat. Solicită admiterea în parte a cererii introductive cu privire la cuantum, nu și cu privire la modalitatea de acordare.

Reclamantul-pârât, prin avocat, arată că nu se opune în ceea ce privește dreptul la informare, astfel că solicită admiterea în parte a cererii reconvenționale.

Pârâta-reclamantă, prin avocat, arată că există o regulă instituită de Codul civil cu privire la modalitatea de stabilire în natură.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei S. 3 București, la data de 18.05.2015, sub nr._, reclamantul G. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta G. R.-M. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, să dispună modificarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului G. T., în sensul majorării acesteia raportat la veniturile realizate de către pârâtă, calculată de la data introducerii cererii.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că prin convenția încheiată la data de 06.05.2014, exercitarea autorității părintești asupra minorului G. T. a fost stabilită să se facă în comun, de către ambii părinți, cu stabilirea locuinței minorului la tată și obligarea mamei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 100 lei.

A mai menționat reclamantul ca părinții, s-au înțeles, tacit, ca în afară de cei 100 lei lunar, mama să contribuie în natură cu alimente, îmbrăcăminte și jucării, ceea ce s-a și întâmplat, însă sporadic.

Având în vedere că de la începtul anului 2015 pârâta realizează venituri mult mai mari, se impune admiterea cererii.

În drept au fost invocate disp. art. 531 alin. 1 și art. 532 alin. 1 Cod civil

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În susținere au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, și anume: convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, autentificată sub numărul 829 din 06.05.2014, adeverința emisă de Asociația Speranța pentru Mâine și cartea de identitate a reclamantului.

La data de 23.06.2015 pârâta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată și stabilirea cuantumului întreținerii minorului G. T. născut la data de 09.11.2011, datorată de către ambii părinți acestia, proporțional cu mijloacele fiecăruia,, cu obligația de întreținere, datorată de ambii părinți pentru minor, în natură, cu obligarea reclamantului de a respecta, pe viitor dreptul la informare reciprocă între părinții ce exercită custodia comună a copilului, cu stabilirea în mod concret a modalității de exercitare a drepturilor mamei de a avea legături personale cu minorul.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta-reclamantă a arătat că aceasta nu realizează alte venituri, decât cel din salariul lunar de la actualul loc de muncă, având și o obligație lunară de plata a sumei de 470 lei pentru o perioadă de 5 ani la Banca Unicredit.

A mai menționat că aceasta petrece, în funcție de programul de lucru, 2 sau 3 zile, în timpul săptămânii, cu fiul său și 2 weekend-uri pe lună, revenindu-i o parte din cheltuielile privind îngrijirea acestuia, mâncarea, obiecte de uz personal, medicamente, hainuțe, jucării, activități recreative, etc. În executarea în natură a obligației sale de întreținere față de minor, a depășit adesea sume lunare ce ar reprezenta cota de ¼ din veniturile sale.

În drept au fost invocate disp. art. 205 Cod proc.civ.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și anchetă psihosocială.

În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că atât aceasta, cât și reclamantul sunt obligați la acordarea întreținerii către fiul lor minor, dorind ca pensia de întreținere să fie executată în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

În drept au fost invocate disp. art. 486 și urm., art. 506, art. 521, art. 527 și urm. Cod proc.civ.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și anchetă psihosocială.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, și anume: certificatul de divorț nr. 5299 din 06.05.2014, convenția încheiată în procedura divorțului, adeverința de venit a paratei, certificatul de naștere al minorului și contractele de credit.

La data de 25.09.2015 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS3.

La termenul din data de 21.10.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

La data de 22.11.2015 au fost depuse la dosar relațiile solicitate unității angajatoare a reclamantului.

Analizând cererile de chemare în judecată, principală și reconvențională, prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se constată că părțile s-au căsătorit la data de 11.07.2002 și au divorțat prin acord la data de 06.05.2014, conform certificatului de divorț nr. 5299, aflat la fila 27 în dosar.

Din căsătoria părților a rezultat minorul G. T., născut la data de 09.11.2011.

In procedura divorțului cu copii, pe cale notarială, părțile au încheiat convenția nr. 829 din 06.05.2014.

Prin această convenție părțile s-au ințeles ca împreună să exercite autoritatea părintească cu privire la minorul G. T., născut la data de 09.11.2011, locuința minorului să fie stabilită la tata, obligata mama la plata unei pensii de întretinere lunară în cuantum de 100 lei, plătibilă în data de 09. a fiecărei luni, cu păstrarea legăturilor dintre mama și copil, ori de câte ori o va solicita părintele separat de copil.

Din actele aflate la dosar rezulta că pârâta reclamantă a lucrat până la data de 20.11.2015 la . SRL de unde realiza un venit net lunar de 1218 lei.

În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța reține că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională în condițiile art. 499 alin. 1 C.civ., iar potrivit art. 531 alin. 1 C. civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

În prezenta cauză instanța constată că s-a ivit o schimbare în ceea ce privește mijloacele pârâtei reclamante. Schimbarea constă în faptul că pârâta debitoare, spre deosebire de momentul încheierii convenției în procedura divorțului, realizeaza venituri mai mari in medie de 1218 lei astfel cum rezulta din adeverința de venituri aflată la fila 31 in dosar.

Instanța nu va avea în vedere decizia de încetare a contractului de muncă începand cu data de 20.11.2015, prin acordul părților, aceasta înțelegere dintre pârâtă și angajatorul său fiind făcută pro cauza.

Obligația de întreținere se va stabili, în ceea ce privește cuantumul, în raport cu nevoia celui care o solicită și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, așa cum rezultă din art. 529 alin. 1 C. civ..

Instanța va stabili pensia de întreținere în lei și nu în natură reținând că o pensie de întreținere stabilită în natură ar fi greu de executat în concret, părintele la care locuiește minorul asigurând minorului întreținerea în natură.

În baza art. 529 alin. 2 teza I C. civ coroborat cu art. 533 alin. 1 C. civ., instanța va stabili o pensie de întreținere majorată de la 100 lei lunar la 25% din veniturile nete și permanente ale pârâtei. La calcularea cuantumului întreținerii, instanța a avut în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului pe de o parte, adică, veniturile nete si permanente, așa cum reiese din adeverința de venituri, iar pe de altă parte nevoia minorului, care este înscris la grădinița L. și care in prezent are nevoi mai mari.

Cuantumul stabilit este de natură a acoperi cheltuielile necesare traiului, precum și pe cele de educare și învățare, fiind în acord și cu mijloacele pârâtei.

Pârâta urmează a plăti pensia de întreținere, calculată de la data introducerii cererii. Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 532 alin. 1 C. civ. potrivit cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

În consecință, instanța urmează să admită cererea formulată de reclamantul pârât în interesul superior al minorului și să majoreze pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului si in sarcina pârâtei reclamante de la 100 lei lunar la 25% lei din veniturile nete și permanente ale pârâtei, catre reclamantul pârât, pensie calculata de la data introducerii cererii, 18.05.2015 și până la majoratul minorului.

În ceea ce privește cererea reconvențională, cu privire la cuantumul întreținerii și stabilirea acesteia în natură, instanța o va respinge ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate mai sus.

Referitor la solicitarea pârâtei reclamante de a fi obligat reclamantul pârât să respecte pe viitor dreptul la informare reciprocă între părinți și să fie stabilit în concret programul de legături personale cu minorul, instanța a reținut ca de esența exercitării în comun a autoritătii părintești este ca părinții să comunice între ei, și cum în continuare părintii doresc să exercite în comun autoritatea părintească, aceștia trebuie să se informeze reciproc cu privire la minor, iar în ceea ce privește legăturile personale cu minorul părinții s-au înțeles ca mama să îl viziteze pe minor ori de câte ori va considera necesar, tatal neavând nimic de obiectat pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge și aceste capete de cerere din cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

In temeiul art. 453 alin. 1 Cod pr.civ. instanta va lua act ca reclamanta nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Admite cererea principală formulată de reclamantul-pârât G. C., CNP_, domiciliată în București, .-4, ., ., cu domicilul ales la C.. Av. Stanica L. L. situat în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă G. R.-M., CNP_, domiciliată în București, .-4, ., ., cu domiciliul ales la C.. Av. T. A. situat în București, ., ., ., sector 4 și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-4, sector 3.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă G. R.-M., în contradictoriu cu reclamantul-pârât G. C. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.

Majorează pensia de la 100 lei lunar la 25% din veniturile nete și permanente ale pârâtei, pensie calculată de la data introducerii cererii și până la majoratul minorului.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeași instanță.

Pronunțată in ședință publică, azi, 02.12.2015.

P., GREFIER,

G. C. C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 02/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI