Pensie întreţinere. Sentința nr. 3441/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3441/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 3441/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr. 3441

Ședința publică din data de 11.03.2015

Instanța constituita din:

P. – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, formulată de reclamanta R. D. in contradictoriu cu pârâtul R. O. M., având ca obiect „pensie de intretinere”.

La apelul nominal făcut in ședința publică, nu au răspuns părtile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, dupa care: se invederează instantei faptul că reclamanta a depus la dosar la data de 09.03.2015 note de ședință si nota probatorii.

Instana, invocă din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei S. 3 București si retine cauza in pronunțare.

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti la data de 17.07.2014, sub numărul_, reclamanta R. D. a chemat în judecată pârâtul R. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului R. O. Mărio, născut la data de 12.07.1998.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4799 din 24.07.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 4758/_ pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de 509,75 ron, cu tilu de pensie de întreținere în favoarea minorului R. O. Mărio, născut la data de 12.07.1998, că situația de fapt avută în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere la acea dată s-a schimbat în sensul că veniturile pârâtului s-au mărit, dar și nevoile minorului de creștere, educare și întreținere au crescut considerabil, în raport cu vârsta.

In drept s-au invocate disp. Art. 86 și 94 Codul familiei.

In dovedire reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului și înscrisuri, solicitând emiterea unei adrese către locul de muncă al pârâtului UM_/B1, București, pentru comunicarea veniturilor acestuia pe ultimele 6 luni.

Cererea a fost însoțită de copia actului de naștere a minorului, copie certificat medico legal, scrisoare medicală și sentința civilă nr. 4799/24.07.2007 pronunțată de Judecătoria S. 6 București.

P. sentința civilă nr. 6418/11.09.2014 Judecătoria Sectorului VI a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, reținând că dispozițiile art. 114 alin. 1 cod.proc.civ se aplică automat în cauzele cu minori, că părinții copilului nu conviețuiesc iar reclamanta și minorul locuiesc statornic la o adresă din sectorul 3 București.

P. sentinta civila nr. 71 pronuntata in sedinta publica de la 06.01.2015 in dosarul nr._, instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, declinand competenta de solutionare a cauzei civile avand ca obiect majorare pensie de intretinere, privind pe reclamanta R. D. in contradictoriu cu paratul R. S., in favoarea Judecatoriei S. 3 Bucuresti.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 la data de 20.02.2015 iar în ședința de astăzi instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Asupra excepției instanța reține următoarele:

În primul rând instanța observă că Judecătoria Sectorului 2 București a fosdt învestită cu soluționarea cauzei de față dintr-o eroare de redactare a adresei de domiciliu a reclamantei, situată în sectorul 3 și nu 2.

Potrivit art. 107 C.. - (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

În conformitate cu art. 113. - (1) În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:

1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației;

2. instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii; (…) .

Art. 114. - (1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În speță, în materia obligației de întreținere legea prevede altfel, instituind norme de competență teritorială între instanțe deopotrivă competente exclusiv să soluționeze cereri privind întreținerea minorilor, iar în conformitate cu aceste norme reclamanta a ales să investească cu prezenta cerere de majorare a pensiei de întreținere Judecătoria Sectorului VI, ca instanță de la domiciliul pârâtului.

Judecătoria Sectorului VI fiind instanța legal învestită ab initio cu soluționarea cauzei potrivit legii, iar Judecătoria Sectorului 3 București instanța învestită ulterior printr-un declinator de competență care nu i se poate opune cu autoritate de lucru judecat, urmează să se rețină că aceasta din urmă nu poate deveni instanță competentă teritorial, deoarece alegerea de competență a fost făcută de reclamantă în raport de disp. art. 116 C. iar legea nu poate fi interpretată în sensul că în unul și același dosar pot fi două instanțe competente simultan.

În fine, instanța reține că mecanismul verificării propriei competențe nu poate fi asimilat controlului judiciar, că acesta ar deveni complet ineficient dacă instanța de trimitere nu ar avea posibilitatea să verifice aplicarea la speță a tuturor normelor care reglementează competența.

În consecință, pentru argumentele expuse va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența în favoarea Judecătoriei S. 6 București.

Totodată, față de disp. art. 133 și urm. C.p.c., constatând ivit conflictul negativ de competență, va înainta cauza Tribunalului București pentru pronunțarea unui regulator de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale.

Declina compententa de solutionare a cauzei privind pe reclamanta R. D. cu domiciliul în sector 3, București, .. 12, ., . cu pârâtul R. S. cu domiciliul în sector 6, București, .. 8, în favoarea Judecătoriei S. 6 București.

F. cale de atac.

Constată conflictul negativ de competență.

Înaintează cauza Tribunalului București pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.03.2015.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

27.04.2015/MM/2 ex

ROMÂNIA

Judecătoria S. 3București

Sediul :., sector 5

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal

Nr._ și_

CĂTRE,

TRIBUNALUL BUCURESTI

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 3441 pronunțată la data de 11.03.2015 în dosarul cu nr. _ , privind pe reclamanta R. D. in contradictoriu cu pârâtul R. S. și autoritatea tutelară P. S. 3, având ca obiect „majorare pensie de intretinere”, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. 3 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe cu nr. _ (conținând 1 volum - ....... file, la care se afla atasate dosarele_ al Judecatoriei S. 2 si_ al Judecatoriei sector 6 ), pentru pronunárea unui regulator de competenta.

Președinte, Grefier,

M. M. A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 3441/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI