Curatelă. Sentința nr. 3605/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3605/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 3605/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 3605
Ședința publica din data de 13.03.2015
Instanța constituita din:
Președinte: D.-F. L.
Grefier: V.-A. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta M. S. M. în contradictoriu cu pârâtul B. A. ANTONIUS și cu autoritatea tutelară PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâtul și autoritatea tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:
Instanța pune în discuție excepția perimării.
Reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare pe aceasta excepție.
INSTANTA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, reclamanta a solicitat ca prin horărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea curatelei pentru pârâtul B. A. ANTONIUS, arătând că are o întârziere psihică gravă și se află în imposibilitate de a se îngriji singur.
La termenul din 14.02.2014, instanța, in temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei.
Potrivit art. 416 alin. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 alin.1 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14.02.2014, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru neprezentarea părților în mod nejustificat, acestea fiind legal citate, la dosar neexistând o cerere de judecare a cauzei în lipsă.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive
In numele Legii
HOTARASTE:
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea formulată reclamanta M. S. M. cu domiciliul in București, sector 3, .. 6, .,., in contradictoriu cu paratul B. A. ANTONIUS cu domiciliul in București, sector 3, .. 6, .,. si autoritate tutelara P. S. 3, cu sediul in București, sector 3, .-4.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.
Președinte, Grefier,
D.-F. L. V.-A. G.
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Curatelă. Sentința nr. 2794/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|