Plângere contravenţională. Sentința nr. 4981/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4981/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4981/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA Nr. 4981

Ședința publica de la 14 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. D.

Grefier E. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent N. A. C. CU DOMICILIUL ALES și pe intimat C. SA C., având ca obiect „plângere contravenționala”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publica de la data de 16.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.03.2015 și 14.04.2015, când în aceeași componență a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 01.07.2043 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petenta N. A. C. în contradictoriu cu intimata C. C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011.

La data de 05.11.2014, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată și a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, arătând că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentei la data de 25.07.2011, conform dovezii de comunicare pe care a anexat-o, iar petenta a formulat plângere împotriva procesului verbal la data de 01.07.2014.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției tardivității invocată de intimată prin întampinare, instanța reține următoarele:

Petenta a fost sanctionata contraventional cu o amenda in cuantum de 250 lei, intocmindu-se procesul-verbal de contraventie . nr._/06.07.2011 pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, constand in aceea că a vehiculul cu nr. de inmatriculare_, apartinand acesteia, fost depistat circuland pe Autostrada A1, km. 70+460m, fara a detine rovinieta valabila.

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Instanța reține că procesul-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 a fost comunicat petentei la data de 25.07.2011, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 31 din dosar.

În concluzie, au fost respectate dispozițiile art. 27 din OG 2/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10 din 10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de acest moment, depunerea plângerii contravenționale la oficiul poștal la data de 30.06.2014 apare ca fiind realizată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În consecință, întrucât potrivit art. 248 C.pr.civ. instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, în temeiul art. 31 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite excepția tardivității și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta N. A. C. CU DOMICILIUL ALES in sector 5, București,., . cu intimata C. SA C. cu sediul in sector 6, București, .. 401A, ca tardiv formulată.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică, azi, 14.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. D. E. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4981/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI