Plângere contravenţională. Sentința nr. 5904/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5904/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 5904/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5904
Ședința publică din 30.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cererii formulată de petentul O. D. G., în contradictoriu cu intimata C. SA C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 23.04.2015 intimata a depus procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.09.2014, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul în vederea formulării de probatorii.
Petentul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 Noul C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri. Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei și pe nulitatea procesului verbal.
Petentul, personal, solicită admiterea acțiunii și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.09.2014. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._ la data de 03.10.2014, petentul O. D. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. SA C., ca, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.09.2014, prin care a fost sancționat cu suma de 250 de lei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 13.05.2012, a vândut autoturismul cu număr de înmatriculare_, cu cartea de identitate H859067, către M. S. C.. Având în vedere că nu a condus autoturismul deoarece nu îi mai aparține, a solicitat instanței să ia măsuri în scopul anulării procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 03.09.2014.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei – SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile OH nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
In cauza instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând plângerea, prin prisma probelor administrate, instanța reține următoarele:
In fapt, la 03.09.2014 a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amenda pentru savarsirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 intrucat la data de 08.06.2014, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale, pe DN2L km 9+000m, fără a deține rovinieta valabilă (f.5).
Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că potrivit Deciziei nr.6 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în Interesul Legii, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin.2 și 3 din acest act normativ transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”
Având în vedere că potrivit art. 1247 NCC instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută a unui act și că potrivit art. 517 NCPC deciziile pronunțate de ICCJ în soluționarea RIL-urilor sunt obligatorii, constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor care face obiectul prezentei cauze nu poartă semnătura olografă a agentului constatator (f. 20) și, implicit, nul absolut, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul O. D. G. (CNP_) cu domiciliul în București, .. 20, ., ., în contradictoriu cu intimata C. SA C. cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție R 14 nr._/03.09.2014.
Cu apel, in 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. A. C. N.
DA/CN/4ex/19.06.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5882/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 5893/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|