Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 15420/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 06.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
GREFIER: A. M. U.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta M. A., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 18.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.10.2015, 16.10.2015, 30.10.2015, 06.11.2015 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.03.2015 sub nr._ petenta M. A. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 9139/02.03.2015 pronunțată de OCPI București - Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3 prin care s-a respins cererea cu privire la imobilul cu nr. cadastral_ - CI - U39, înscris în cartea funciară_ - CI - U39, București Sector 3, conform mențiunilor din respingerea cererii de reexaminare, pronunțată în dosarul nr. 9139/18.02.2015.
În motivarea cererii a arătat că in mod greșit se susține ca și o constatare că " înscrierea în cuprinsul cărții funciare a fost dispusă în mod corect prin raportate la conținutul certificatului de moștenitor cu aplicarea dispozițiilor legale".
A arătat că în mod corect s-a reținut cuprinsul masei succesorale de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 08.01.2001, moștenitorii rămași de pe urma acestuia, respectiv M. A. - în calitate de soție supraviețuitoare și I. M., în calitate de fiică și cotele succesorale ce le revin, potrivit certificatului de moștenitor nr. 104/03.05.2001, eliberat de BNP M. D..
Ceea ce a criticat este faptul că nu s-a ținut seama de " Nota" inserată în certificatul de moștenitor prin care s-a luat act că "prin actul autentificat la data de 02.04.2001 de Notarul Public V. S. B. din Florida SUA, I. M. a declarat că cedează cota sa succesorală din toate bunurile reținute în masa succesorală, soției supraviețuitoare M. And".
Prin încheierea de rectificat nr. 65/15.04.2013 pronunțată de Biroul Notarial M. D., s-a rectificat certificatul de moștenitor nr. 104/03.05.2001 în sensul că paragraful "Notă" va avea următorul conținut: " se ia act de faptul că prin actul autentificai la data de 02.04.2001 de Notarul Public V. S. B. din Florida SUA, I. M. a declarat că cedează cota succesorală de ¾ din 1/2, respectiv de 3/8 din toate bunurile reținute în masa succesorală, soției supraviețuitoare M. A.".
In încheierea de respingere nr. 3585/23.01.2015 se specifică faptul că această notă ar fi lipsită de eficiență și valoarea juridică " având în vedere că notarul public a stabilit calitatea de moștenitor pentru persoanele în favoarea cărora s-a făcut și înscrierea în cartea funciară".
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele.
Prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta urmărește anularea încheierii de reexaminare nr. 9139/02.03.2015 pronunțată de către OCPI București – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 3.
Instanța apreciază că plângerea formulată este neîntemeiată.
Astfel, înscrierea în cartea funciară s-a făcut în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 104/2001 emis de BNP M. D. în dosarul nr. 12/2001 prin care s-a stabilit că au calitatea de moștenitori M. A. și I. M..
Este adevărat că în cuprinsul certificatului menționat s-a inserat o notă cadrul căreia se menționează că prin actul autentificat la data de 02.04.2001 de Notarul Public V. S. B. numita I. M. declarat că cedează cota sa succesorală din toate bunurile deținute din masa succesorală soției supraviețuitoare M. A., însă instanța apreciază prezenta cerere nu întrunește condițiile de art. 907 coroborate cu cele ale art. 980 C. civ.
În acest sens, instanța reține că rectificarea în sensul îndreptării scrierii inexistente poate fi făcută doar dacă situația juridică reală a imobilului rezultă dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii sau dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată.
PENTU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea formulată de petenta M. A. CNP_ cu domiciliul în sector 3, București, PREVEDERII, nr. 3, ., ..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2015
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. M. M. | A. M. U. |
← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 09-11-2015, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2015.... → |
---|