Anulare act. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 12114/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 08.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014, sub nr._/301/2014, reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- constatarea nulității art. 9 lit. c) din Contractul de credit nr._;
- constatarea caracterului abuziv al clauzei ce este stipulată la art. 9 lit. c), respectiv constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare ce este perceput începând cu anul 2008, în cuantum de 26,88 lei;
- constatarea nulității art. 9 lit.f din contract;
- constatarea caracterului abuziv al clauzei ce este stipulată la art. 9 lit.f) din contract, respectiv perceperea unui comision de urmărire riscuri în cuantum de 123,65 lei lunar;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12,192.93 lei reprezentând comisionul de administrare și de risc, ambele percepute de către pârâtă și achitate lunar începând cu anul 2008 până în prezent + dobânda legală, actualizată cu indicele de inflație, până la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că la data de 17.01.2008, a incheiat un contract de credit, cu scopul de a acoperi cheltuieli personale curente, cu parata BCR S.A., contract incheiat sub nr._, fiindu-i acordat un împrumut in suma de 51.400,00 RON, pe o perioada de 120 luni care se calcula de la data primei trageri din credit. Reclamantul a mai precizat că A beneficiat de acest imprumut in bune condiții, fiind si plătitor de buna-credinta si neavand litigii cu banca, insa invocă caracterul abuziv al comisionului de risc si al celui de administrare care îi sunt percepute lunar si al căror cuantum se ridica la suma de 150.53 lei, clauze care sunt inserate la art. 9 lit.c) și f) din contract.
In ceea ce privește comisionul de administrare, acesta de fapt este un comision de monitorizare credit, intrucat comisionul de administrare propriu-zis ar trebui perceput o singura data, in timp ce comisionul de monitorizare este perceput lunar, situație care i se aplica direct si reclamantului, in sensul ca lunar achită o suma de bani, in mod regulat, pentru administrarea unui credit pe care l-a contractat la societatea parata. Astfel acest comision este achitat de reclamant lunar, impreuna cu rata de credit, conducând la concluzia ca nu este altceva decât o dobânda mascata care se adaugă ratei de credit, in detrimental consumatorului, (sentința civila nr. 8801/18.06.2014 data de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2013, rămasa definitiva si irevocabila prin neapelare).
In ceea ce privește comisionul de risc, reclamantul a invocat dezechilibrul pe care il generează clauza care prevede acest comision, care de fapt este o eventuala asigurare pe care banca si-o ia împotriva riscului intrării reclamantului in calitate de consumator in incapacitate de plata, fapt care poate fi observat in mod indiscutabil. Astfel, prin îndeplinirea obligațiilor de plată către bancă, inclusiv prin plata acestui comision abuziv, in favoarea băncii va opera o imbogatire fara justa cauza, in defavoarea sa, de altfel, care, cu toate ca își îndeplinește obligațiile contractuale, plătește lunar un comision de risc, fara ca riscul sa fie materializat. Obligarea reclamantului la prestații viitoare are un caracter abuziv, solicitând astfel sa se constatate caracterul abuziv al acestei clauze, nulitatea acesteia, intrucat are un caracter nelegal si, in atare condiții, nu poate produce efecte juridice.
In susținerea caracterului abuziv al comisionului de risc reclamantul a invocat și jurisprudenta comunitara, respectiv considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene in interpretarea Directivei CE nr. 93/13 in cauza C-70/2010 Pohotovost s.r.o. vs. Iveta Korckovska.
S-a mai precizat că un contract de credit bancar nu este un contract aleatoriu sau chiar existent obligației pentru una sau pentru ambele parti nu se cunoaște in momentul incheierii contractului, deoarece ar depinde de un eveniment viitor si incert. Contractul de credit bancar este unul comutativ, intinderea obligațiilor pârtilor fiind determinate la data incheierii acestuia. In atare condiții, este nejustificata stipularea plații unui comision de risc care sa ii acopere băncii riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului (in speța a consumatorului), creditoarea putând sa solicite garanții pentru rambursarea imprumutului si sa refuze incheierea contractului daca acestea sunt insuficiente.
În drept cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000 si OUG 50/2010.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, f.10-25.
La data de 03.03.2015 pârâta a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând pe cale de excepție, excepția inadmisibilității capătului de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, din moment ce sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv, încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității; excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității clauzelor pretins abuzive, respectiv restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comisioane. În subsidiar, pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței adaptarea contractului de credit în sensul eliminării comisionului de urmărire riscuri și de stabilire a comisionului de administrare la suma de 68 lei pe lună și obligarea reclamantului, în temeiul art. 451 și 453 din NCPC, la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În motivarea în fapt s-a arătat că potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală este abuzivă dacă și numai dacă, sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiții:
- să nu consacre o componentă ce face parte din obiectul principal al respectivului contract / o componentă ce face parte din „prețul" contractului (atât timp cât redactarea clauzei analizate este clară și neechivocă)
- să nu fi putut fi / să nu fi fost negociată direct cu profesionistul atunci când se putea negocia,
- să fi fost introdusă în contract contrar cerințelor bunei-credințe și
- să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Or, clauzele contractuale referitoare la dobândă și la comisioane din partea specială, și din Condițiile Generale de Creditare la contractul de credit bancar încheiat cu reclamantul exprimă, în mod clar și neechivoc, componentele de cost / de preț, individualizate distinct unele de altele. Comisioanele percepute de Bancă au, fiecare, rațiunile lor de a fi percepute de la împrumutat, în spatele fiecărui comision stând câte o contraprestație a băncii, în timp ce dobânda este percepută ca simplu fruct al sumei împrumutate. Pentru comisioane, banca prestează servicii, ele reprezentând o plată, și nu un fruct civil. Cauzele juridice sunt, așadar, în mod necesar, diferite.
Interpretând contractul și analizând voința comună, valabil exprimată, a părților la contract, instanța trebuie să observe că există un preț al creditului luat, și că acesta este compus din: dobândă (definitorie pentru orice contract de credit, și cu atât mai mult, pentru unul bancar), dar și din comisioane plătite / plătibile de împrumutați, către împrumutător, pentru serviciile pe care acesta din urmă, le prestează / le-ar putea presta, pe parcursul derulării contractului.
Clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent. Astfel, atât în perioada precontractuală, când au avut loc întâlniri între viitorul împrumutat și reprezentanții Băncii, în care a fost întocmit dosarul de creditare și au fost definitivate forma și conținutul final al contractului, cât și în momentul încheierii contractului, reprezentanții Băncii au prezentat și explicat reclamantului toate costurile prevăzute de clauzele Contractului de credit. Așa fiind, în măsura în care reclamantul nu era de acord cu unele dintre clauzele contractuale, putea să obiecteze față de inserarea acestora în contract sau să propună un alt cuantum al acestora, însă, acesta nu a făcut niciun moment vreo contra-propunere băncii privind modalitatea de calcul a dobânzii sau a comisioanelor sau vreo propunere de scoatere a unor comisioane din câmpul contractual. Dimpotrivă, reclamantul și-a asumat fără nicio obiecție plata dobânzii și a comisioanelor cu titlu de parte din contraprestația aferentă împrumutului acordat de subscrisa.
Reclamantul nu și-a exprimat voința de a negocia, astfel încât negocierea nu a fost posibilă din culpa reclamantului. într-adevăr, B. a declanșat mecanismul negocierii prin emiterea unei oferte conținând elementele esențiale ale viitorului contract, iar continuarea procesului de negociere nu a fost posibilă deoarece reclamantul nu a transmis Băncii o contraofertă. Or, B. nu putea să îl oblige pe reclamant să negocieze contractul si nici nu putea să își adreseze singură o contraofertă la propria ofertă, mai ales în condițiile în care reclamantul a acceptat oferta Băncii.
În cauza de față, prin mecanismul de încheiere, Contractul de credit dedus judecății nu a fost impus, fiindcă oferta de a contracta nu a provenit de la pârâtă, ci de la reclamant, care a avut libertatea de a opta pentru acest tip de credit, pentru modalitatea de calcul a dobânzii (fixă, variabilă, mixtă) și a comisioanelor și chiar pentru instituția bancară care urma să îi acorde împrumutul.
Mai mult, s-a arătat că toate elementele care influențează cuantumul total al comisioanelor și al dobânzii au fost stabilite de reclamant, nu de pârâtă, astfel de elemente fiind, spre exemplu: valoarea creditului și perioada de creditare. Cel mult pârâta a propus modalitatea de calcul a dobânzii și a comisioanelor prin aplicarea unor anumite formule și procente și am stabilit destinația comisioanelor, lucruri perfect justificate în contextul în care, până la urmă, comisioanele sunt instrumente economice, folosite de toate instituțiile bancare.
B. are doar o obligație de informare, nu și de consiliere, nefiind avocatul clientului. În acest sens, Curtea de Apel București a considerat că, la rândul său, consumatorul, conștient fiind că încheie un contract preformulat, trebuie să depună diligente pentru a se informa și înțelege clauzele pe care le semnează.
În lipsa unei prevederi contrare, buna-credință a BCR la încheierea Contractului de credit se prezumă, ceea ce înseamnă că reclamantul ar fi trebuit să demonstreze cu mijloacele prevăzute de lege manoperele dolosive pe care subscrisa le-a folosit atunci când a inserat dobânda variabilă și comisioanele în Contractul de credit.
Existența comisioanelor nu creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, în detrimentul consumatorului. Astfel, comisioanele defăimate ca abuzive cunosc o reglementare legală și vin să acopere costurile operațiunilor conexe creditării, fiind percepute în coordonate similare de către toți prestatorii de servicii financiar-bancare. Toate comisioanele sunt percepute de bancă în contra-partida unei prestații efectuate în favoarea reclamantului. Astfel, conform adresei BCR nr. 06/08.01.2013 referitoare la Explicații pentru servicii prestate de către Bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor, serviciile pentru care se percep comisioanele ce formează obiectul prezentului litigiu sunt următoarele:
-comisionul de administrare se percepe pentru activități de administrare a contului de credit și cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului cu privire la modificările costurilor creditului atât la inițiativa Băncii, cât și impuse de legislația românească.
-comisionul de urmărire riscuri se percepe pentru acoperirea împotriva riscului financiar de neplată asociat creditului și cuprinde costurile cu următoarele operațiuni bancare: activități interne/externe de colectare credite cu întârzieri la plata ratelor, de colectare prematură în vederea reducerii riscului de înregistrare credite cu întârzieri la plata ratelor, informări client cu privire la înregistrarea de credite restante.
Prin urmare, comisioanele sunt percepute în contra-partida unor prestații efectuate în favoarea reclamantului de către Bancă, astfel încât susținerile acestuia că aceste comisioane nu ar avea nicio acoperire într-o contraprestație din partea Băncii si că ar reprezenta o dobândă mascată sunt neîntemeiate.
Aprecierea dezechilibrului contractual se face prin compararea obligațiilor reciproce și corelative ale părților. Or, obligației reclamantului de plată a comisioanelor îi corespund prestații clar determinate din partea Băncii, cuantumul comisioanelor rămânând constant pe întreaga perioadă de creditare.
Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă (inclusiv de OUG 50/2010), cât și de cea europeană, și cad în mod uzual în sarcina împrumutaților. În ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractului de credit, reclamantul și-a asumat obligația de a suporta pe lângă dobândă și comisioanele în cuantumul și modalitatea de plată prevăzute atât în contract cât și în graficul de rambursare, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor.
Clauzele referitoare la comisionul de administrare nu sunt abuzive, acesta percepându-se pentru administrarea contului de credit și cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului. Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă. Or, diligentele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.
Principiul restituirii prestațiilor impune ca, în mod reciproc, obligațiile interdependente executate să fie restituite de ambele părți. Astfel spus, pârâta va putea obligată la restituirea plăților primite de la reclamant numai în totalitatea lor și nu fracționat, cu privire la un anumit comision sau parte din dobândă, pentru că plățile făcute de reclamant au fost executate în îndeplinirea unei obligații unice și numai cu condiția ca și reclamantul să ne restituie, la rândul lui, împrumutul acordat în anul 2008, echivalentul nefolosinței sumelor de bani în toată perioada 2008 - prezent și valoarea prestațiilor efectuate în vederea administrării contului reclamantului. Urmare a respingerii capătului de cerere privind restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă și comisioane de către bancă, se impune respingerea capătului accesoriu privind dobânda legală pretinsă față de aceste sume, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.
În drept intâmpinarea a fost întemeiată pe disp. 209 din NCPC iar cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu prevederile art. 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, cu cele ale Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, ale Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice în vigoare la momentul încheierii contractului, art. 969 și urm. Cod Civ., Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile corespunzătoare indicate în cuprinsul lucrării, din Noul cod civil și din Noul Cod de Procedură Civilă precum și principiile de drept în care își are sediul materia.
În probațiune, pârâta a solicitat proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantului.
La data de 27.03.2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă, solicitând totodată și respingerea cererii reconvenționale formulata de către parata, care prin formularea acelor pretenții evaluează ca fiind juste pretențiile reclamantului si admit ca aceste doua clauze ce sunt inserate in contractul de împrumut sunt abuzive, solicitând de asemenea, in mod neîntemeiat sa fie adaptat comisionul de administrare la o suma fixa de 68 RON/luna, ceea ce nu face decât sa se întoarcă sub alta forma la situația propriu-zisa, având in vedere ca asta ar insemna plata unui comision de monitorizare, cu caracter lunar si nu unul de administrare, cum incearca sa se inducă prin motivele formulate de către banca.
Prin Incheierea din data de 26.05.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a calificat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive ca apărare de fond.
La același termen, instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 NCPC, a încuviințat proba cu înscrisuri, pentru pârâtă și proba cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate la filele 20-21 din volumul 2, apreciind că acestea sunt admisibile, ducând la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține ca o chestiune prealabilă că potrivit art. 102 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Pentru aceste motive, fața de data încheierii contractului pe care reclamanta își întemeiază cererea (17.01.2008), instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale ale Codului civil din 1864.
La data de 17.01.2008 reclamantul C. M., în calitate de împrumutat a încheiat cu pârâta S.C. B. Comercială Română S.A., în calitate de bancă, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ (f. 10-19) având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de_ lei, pentru o perioadă de 120 de luni, care se calculează de la data primei trageri de credit
Conform art.9 din contract pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane: litera c- comision de administrare de 26,88 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la art. 1; litera f-comision de urmărire riscuri de 123,65 lei reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța reține că acest act normativ transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă al cărei scop a fost acela de a apropia actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între vânzător sau un furnizor și consumator.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale conform alineatului 2 al aceluiași articol prin comerciant (profesionist) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”.
Raportat la definiția termenilor ,, consumator’’ și ,, comerciant’’ consacrată de textul de lege menționat anterior, instanța reține că dispozițiile Legii nr. 193/2000 sunt pe deplin aplicabile speței de față întrucât pe de o parte, reclamantul a acționat în contractul încheiat cu pârâta în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 7 Cod comercial (aplicabil față de data încheierii contractului de credit ), fiind o persoană juridică autorizată care în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor acționează în cadrul activității sale comerciale.
Pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamantei în sensul că în contractul de credit încheiat cu pârâta au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art. 4 Legea 193/2000 conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prin urmare, acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Referitor la clauzele invocate de reclamant ca fiind abuzive, sub aspectul caracterului negociat al acestora, instanța reține că Legea 193/2000 dispune la art. 4 alin. 2 că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Art. 4 alin. 3 din lege prevede: „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.
Instanța reține că aceste clauze au un caracter preformulat, fiind utilizate în mod general, repetat de către pârâtă în activitatea sa curentă iar reclamanta nu a avut posibilitatea de a influența natura acestora. Negocierea presupune disponibilitatea din partea fiecărei părți, în anumite limite determinate de atingere a intereselor sale economice, de a-și ajusta propria poziție contractuală ca reacție la solicitările și propunerile părții cocontractante. Negocierea trebuie să fie una reală, derulată cu bună-credință. Buna credință în cadrul negocierilor presupune disponibilitatea reală în sensul atingerii acelei forme a contractului care să caracterizeze în mod optim intereselor ambelor părți și nu una formală, deghizată, în care poziția părților este prestabilită. În lumina acestor principii, o confruntare de poziții limitată doar la acceptarea sau declinarea unei oferte nu reprezintă o veritabilă negociere.
Astfel, potrivit răspunsului reclamantului la interogatoriu ( întrebarea nr. 2,3 4,6-f. 20-21 vol II) reclamantul nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele contractului și nici nu a cunoscut existența comisioanelor la momentul încheierii contractului. Mai mult, conform răspunsului la întrebarea nr. 7, reclamantul a menționat că nu a fost informat în detaliu despre comisionul de risc si cel de administrare.
În ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de administrare, instanța constată că prin art. 9 lit. c din contract s-a prevăzut un comision de administrare de 26,88 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat iar conform art. 3.9 din condițiile generale ale contractului de credit comisionul de administrare este in sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută de la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Analizând această clauză prin raportare la prevederile Legii 193/2000, instanța apreciază că aceasta determină un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părtilor, deoarece valoarea comisionului ce se achită lunar, pe toata durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată. Totodată, instanța reține că nu se justifică perceperea unei sume in functie de valoarea totală a creditului atât timp cât consumatorii care încheie același tip de credit în cadrul aceleiași instituții se află într-o situație similară iar operațiunile de administrare efectuate de pârâtă sunt aceleași. În realitate, acest comision de administrare are natura unei dobânzi mascate, suplimentare.
Mai mult, terminologia folosită-comision de administrare - nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor speciale nici al celor generale ale convenției, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Condițiile perceperii comisionului de administrare trebuie să fie suficient de clar determinate ori în speță, nu au fost indicate elemente precise și individualizate cu privire la comisionul de administrare.
Potrivit susținerilor pârâtei din întâmpinare, comisionul de administrare este perceput pentru administrarea contului de credit și cuprinde costuri cu operatiunile bancare privind intretinerea aplicatiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.
Cu toate acestea, obligația de a efectua operațiuni în scopul rambursării creditului acordat revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste operațiuni.
Imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile și disproporționate cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii revizuibile. Specificul activității unui profesionist (comerciant, conform vechii legislații) îl reprezintă organizarea pe riscul său, cuantumul unui comision introdus printr-o clauză a cărei negociere nu este posibilă, neputând să aibă semnificația transferării asupra consumatorilor a tuturor costurilor de activitate a băncii legată de activitatea de creditare.
Constatarea caracterului abuziv al acestei clauze nu este de natură să încalce libertatea contractuală câtă vreme aceasta nu poate fi exercitată decât în limitele fixate de legislația consumeristă, care are un caracter restrictiv tocmai în considerarea faptului că urmărește să asigure echilibrul contractual între părțile aflate în poziții de inegalitate.
Totodată, instanța reține că ulterior intrării in vigoare a OUG 50/2010 cuantumul comisionului de administrare a fost modificat, ajungând la suma de 150,53 lei prin însumarea comisionului de administrare inițial stabilit respectiv 26,88 lei și a comisionului de urmărire riscuri de 123,65 lei. Acest aspect rezultă din graficele de rambursare și extrasele de cont (f. 20-24 vol I, 26-92 vol II) fără a fi indicat un motiv întemeiat pentru care s-a procedat astfel și in ciuda faptului că art. 36 OUG 50/2010 (cu privire la care s-a stabilit ulterior ca nu este aplicabil contractelor de credit in curs de derulare) nu permitea o astfel de transformare, urmărind chiar înlăturarea comisionului de urmărire riscuri.
De asemenea, acest comision de administrare a continuat să fie perceput si după . Legii 288/2010 (02.01.2011), acest aspect reieșind in mod expres din cuprinsul extraselor de cont.
Prin urmare, instanța apreciază că suportarea de către consumator a unui astfel de cost, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 9 lit. c din contractul de credit nr._/17.01.2008.
Referitor la clauza cuprinsă la art. 9 lit. f din condițiile speciale, instanța reține că pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de urmărire riscuri de 123,65 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1. Acest text trebuie corelat cu prevederile art. 3.8 din condițiile generale conform cărora comisionul de urmărire riscuri se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct.1 din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Analizând clauza mai sus menționată din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 6 Legea nr. 193/2000, instanța reține că aceasta nu este redactată . și inteligibil, simpla menționare a denumirii și a cuantumului comisionul nefiind in măsură să satisfacă această exigență. Reclamanta, deși se prezumă că a cunoscut încă de la momentul încheierii contractului valoarea comisionului de risc, nu a avut nici o posibilitate de a-l modifica sau de a-l exclude din contractul de credit. Mai mult, riscul acoperit prin perceperea acestui comision nu este definit și nici explicat in cuprinsul convenției cu toate că suma percepută este una semnificativă, având o valoare raportată la intregul credit, plătibilă lunar, pe toată durata derulării contractului.
Noțiunea de comision de risc, nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor generale și nici în cuprinsul condițiilor speciale ale convenției de credit încheiate de părțile în litigiu, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute sume cu titlu de comision de risc. Or, clauza contractuală ar trebui să configureze o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște, încă de la debutul perioadei contractuale, în ce condiții datorează comisionul de risc. Totodată, condițiile perceperii comisionului de risc trebuie să fie suficient de clar arătate și determinate, astfel încât, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, care atrage perceperea comisionului de risc, s-a produs. Cerințele arătate nu sunt îndeplinite în speță, câtă vreme sintagma comision de risc nu a fost raportată la elemente precise și individualizate.
Totodată, instanța trebuie să aibă în vedere conform art. 4 alin. 5 Legea nr. 193/2000 natura serviciilor prestate de pârâtă- instituție bancară, factorii care au determinat încheierea contractului, starea de nevoie a consumatorului care a solicitat suma de bani precum și celelalte clauze ale contractului. Având in vedere aceste elemente instanța constată că pârâta a majorat costul contractului făcând obligația consumatorului mai oneroasă, de natură a crea un dezechilibru semnificativ intre obligațiile părților, clauza servind exclusiv intereselor băncii fără a da posibilitatea imprumutatului de a verifica dacă s-a produs riscul, care este natura acestuia, dacă suma solicitată este proporțională și necesară cu riscul acoperit și dacă acesta nu putea fi acoperit prin celelalte sume plătite de consumator in temeiul contractului (dobânzi, comisioane, etc).
Instanța apreciază că nu prezintă relevantă si nu pot fi luate în considerare explicațiile pârâtei din cuprinsul intampinarii in sensul că ratiunea economică care justifică acest comision este existenta riscului de credit al reclamantului iar acest risc este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garantiilor pe care acesta le prezintă. Pentru a decide astfel, instanța are in vedere faptul că riscurile nu au fost identificate și explicate in cuprinsul contractului ceea ce ar fi adus clauzei un caracter inteligibil si previzibil.
Mai mult, lit. g din lista anexă la Legea nr. 193/2000 caracterizează drept abuzive și acele clauze care dau comerciantului dreptul exclusiv de a interpreta clauzele contractuale astfel că in caz de dubiu interpretarea trebuie realizată în favoarea împrumutatului consumator.
În susținerea considerentelor expuse anterior, trebuie reținute și prevederile art. 36 OUG 50/2010, în cuprinsul cărora nu este enumerat și comisionul de risc. Chiar dacă acest act normativ nu se aplică și contractelor în curs de executare, voința legiuitorului in sensul eliminării unei astfel de clauze poate constitui un indiciu in sensul caracterului abuziv al acesteia.
Instanța apreciază că inserarea clauzei privind comisionul de risc în scopul exclusiv de a spori costul creditului și a institui o dobândă deghizată, în absența unei contraprestatii reale pentru consumator și în absența unui veritabil risc contractual care să fie acoperit prin acest comision.
Susținerea pârâtei in sensul că nu este posibilă anularea /eliminarea clauzelor reglementând elemente ale prețului contractului de credit nu este întemeiată. .. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Reglementarea din dreptul național este în consens cu cea din dreptul european, art. 4 alin (2) din Directiva nr. 13/93 stabilind că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Conform celor statuate de CJUE in cauza C-26/13 A. Kaesler vs OTP Jelzalogbank ZRT, întrucât articolul 4 alineatul 2 al Directivei 93/13 prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii ,, obiectul principal al contractului,, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează.
Cerința existentei unei redactări clare si inteligibile se aplică în orice caz, inclusiv în cazul in care o clauză intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/13 și este exclusă, prin urmare, de la aprecierea caracterului său abuziv vizată la articolul 3 alineatul 1 din această directivă. Cerinta privind transparenta clauzelor contractuale prevăzută de directivă nu poate fi redusă asadar numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical ci având in vedere că sistemul de protectie pus in aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că in ceea ce priveste nivelul de informare, consumatorul se află într-o situatie de inferioritate față de vânzător sau furnizor, această cerință privind transparenta trebuie înțeleasă în mod extensiv.
Curtea a statuat că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerintei privind transparenta aspectul daca în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine precum și relația dintre acest mecanism si cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului astfel încât consumatorul să poată să prevadă pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecintele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Ori, în prezenta cauză, instanța apreciază că având în vedere ansamblul elementelor de fapt respectiv informatiile furnizate de bancă consumatorului, clauzele solicitate a fi constatate abuzive nu au fost redactate in mod clar si inteligibil, termenii nu au fost definiti și nici nu s-a indicat motivul perceperii unor comisioane astfel incât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent nu putea să evalueze consecintele economice, semnificative, ale perceperii acestora și prin urmare costul total al imprumutului său. Prin urmare, clauzele cuprinse la art. 9 lit. b,c și f nu pot fi excluse de la analiza caracterului abuziv al acestora.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea și va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr._/17.01.2008-condițiile speciale la pct.9 lit. c referitoare la comisionul de administrare și la pct. 9 lit. f privind comisionul de risc .
În conformitate cu prevederile art. 6 Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea.
Analizând dispozițiile Legii nr. 193/2000 instanța reține că în privința naturii interesului protejat de normele juridice, acesta este unul general nu particular, individual astfel cum susține pârâta întrucât aceste norme juridice ocrotesc o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro). Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele române, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelormenționate anterior și va dispune eliminarea acestor clauze din contractul de credit nr._/17.01.2008.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, instanța reține că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității ceea ce presupune ca nulitatea să producă efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul respectiv cel al restabilirii situației anterioare conform căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.
Instanța reține că aceste principii sunt aplicabile în speță întrucât contractul de credit nu este un act juridic cu executare succesivă ci uno ictu din moment ce prestația la care s-a obligat pârâta respectiv acordarea sumei de bani a fost executată dintr-o dată, astfel că solicitarea pârâtei de respingere ca inadmisibilă a acestui capăt de cerere nu este fondată.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului echivalentul in lei la data plății a sumei de 2446,06 lei reprezentând contravaloarea comisionului de administrare achitat până la data de 08.09.2015 și a sumei de_,89 lei reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat în perioada 17.01._15 2010, valori care rezultă din adresa nr._/08.09.2015 emisă de BCR SA (f. 26 vol II), aceste sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
In temeiul art. 1 O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, instanța va obliga pârâta și la plata dobânzii legale aferente sumelor menționate anterior de la data achitării fiecărei sume și până la momentul plății efective și integrale.
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei-reclamante, prin care s-a solicitat eliminarea comisionului de urmărire riscuri și stabilirea unui comision de administrare de 68 lei /lună, instanța reține că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În primul rând, astfel cum rezultă și din jurisprudența CJUE, (Banco Español de Crédito SA vs Joaquín Calderón Camino, C-618/10), atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, instanța nu are posibilitatea să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. Modificarea unei clauze contractuale nu poate fi decât rezultatul acordului de voință al părților contractante, al negocierii dintre acestea astfel încât instanța nu se poate substitui unui astfel de acord.
În al doilea rând, în prezentul litigiu instanța a constatat caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare ceea ce presupune că acesta nu mai poate fi perceput de către bancă în relația contractuală cu reclamantul indiferent de cuantumul acestuia.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și având in vedere cererea expresă a reclamantului în acest sens, instanța constată culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu motiv pentru care o va obliga la plata sumei de 3000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 54/08.09.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul C. M., CNP_, cu domiciliul ales în C., ., . în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, J_, CUI_, cu sediul ales în sector 1, București, . Bucharest Business Park, nr. 1A, bl. ., astfel cum a fost precizată.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr._/17.01.2008-condițiile speciale la pct. 9 lit. c referitoare la comisionul de administrare de 26,88 lei, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1.
Constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute în contractul de credit nr._/17.01.2008- condițiile speciale la pct.9 lit. f referitoare la comisionul de urmărire riscuri de 123,65 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1.
Obliga pârâta să restituie reclamantului următoarele sume: 2446,08 lei reprezentând contravaloarea comisionului de administrare achitat de la data de 17.01.2008 până la data de 08.09.2015 și _,89 lei reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat in perioada 17.01._15, acestea urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.
Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor menționate anterior de la data achitării fiecărei sume și până la momentul plății efective și integrale.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă ca neîntemeiată.
Admite cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând in onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. DumbrăveanuElena A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./09.11.2015/ 4 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria... → |
|---|
