Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 14673/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

SENTINȚA CIVILĂ NR_

Ședința publică din data de 28.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – P. D. O.

Grefier – T. C. N.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul Z. V. M. în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 28.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr._ înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015, contestatorul Z. V. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, suspendarea executării silite, anularea executării silite și anularea titlului executoriu nr ._ din data de 14.05.2015 emis de către intimată în dosarul de executare nr._/40/_ /_ aflat pe rolul Administrației S. 3 a Finanțelor Publice.

În motivare a arătat că prin somația emisă în dosarul nr._/40/_ /_ și nr ._ din data de 14.05.2015 a fost înștiințat că ar avea de achitat suma de 500 lei în baza unui titlu executoriu emis în baza a două obligații fiscale reprezentând amenzi, rezultate din procesele verbale seria .. R12016965/21.03.2012 și .. R_/21.03.2012, din documentele atașate somației lipsind ambele titluri executorii..

În drept a invocat prevederile art. 700 și urm. Cod de procedură civilă.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare.

Ca urmare a adresei instanței, intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii titlului executoriu.

Analizând actele dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, la data de 21.03.2012 a fost emis Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, pe numele lui V. M. Z. (contestatorul din prezenta cauză), prin care acesta din urmă a fost sancționat conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără a deține rovinietă valabilă, cu amendă contravențională în valoare de 250 lei. (f. 19).

La data de 21.03.2012 a fost emis Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, pe numele lui V. M. Z. (contestatorul din prezenta cauză), prin care acesta din urmă a fost sancționat conform art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără a deține rovinietă valabilă, cu amendă contravențională în valoare de 250 lei. (f. 21).

Cele două procese verbale au fost puse în executare de către Administrația S. 3 a Finanțelor Publice, fiind deschis dosarul de executare nr._/40/_ /_, în cadrul căruia a fost emis titlul executoriu nr._/14.05.2015 (f. 17) pentru suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea celor două amenzi contravenționale. La data de 14.05.2015 a fost emisă somația nr._ (f. 16) prin care se pune în vedere contestatorului debitor să achite suma de 500 lei. Somația și titlul executoriu au fost comunicate contestatorului în data de 22.05.2015 (f. 18).

Împotriva somației și a titlului executoriu, contestatorul a formulat contestație la executare, în temeiul art. 172 C.proc.fisc. care dispune că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii; (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile; (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege; (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Prin contestația la executare, s-au invocat, în esență, următoarele motive de nelegalitate a executării silite:

  1. Nu s-au comunicat, odată cu somația, titlurile executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012;
  2. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile în privința abrogării tarifului de despăgubire;
  3. Autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care a fost surprins că ar fi circulat fără rovinietă valabilă în data de 28.09.2011, respectiv 06.10.2011, a fost vândut anterior constatării faptelor contravenționale.

Cu privire la primul motiv invocat de contestator referitor la necomunicarea, odată cu somația, a titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012 instanța apreciază că aceste motiv este neîntemeiat în condițiile în care procesele verbale au fost comunicate contestatorului prin afișare potrivit art. 27 din OG 2/2001 aspect ce rezultă din procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a proceselor verbale de constatare a contravenției de la filele 20 și 22.

Pe de altă parte instanța constată că debitorul contestator a invocat numai aspectul că somația nr._/14.05.2015 nu a fost însoțită de cele două procese verbale de contravenție, iar nu că titlurile executorii nu i-ar fi fost comunicate sau nelegala comunicare a celor două procese verbale față de cele stabilite de către ICCJ în recurs in interesul legii prin Decizia nr. 10/2013, și anume că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal. Astfel, instanța amintește că în cadrul procedurii speciale a contestației la executare este ținută de stricta interpretare a principiului disponibilității care guvernează procedura civilă, astfel încât nu poate invoca din oficiu motive de nelegalitate a procedurii execuționale, putând analiza în cadrul acestei proceduri numai motivele invocate în mod expres de contestator.

Cu privire la abrogarea tarifului de despăgubire și la intervenirea unei legi contravenționale mai favorabile instanța reține că potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Totodată se reține că prin efectul legii nr. 144/2012, la care face referire contestatorul, au fost abrogate dispozițiile legale in temeiul cărora acestuia s-a aplicat tariful de despăgubire în cuantum de 28 EUR. Astfel potrivit art. II din legea 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În privința tarifului de despăgubire în cuantum de 28 EUR, instanța reține că potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era reglementat ca o despăgubire acordată CNADNR SA pentru folosirea fără achitarea rovinietei a drumurilor naționale.

Pe de altă parte se constată că în cadrul dosarului de executare nr._/40/_ /_ al Administrației S. 3 a Finanțelor Publice sunt puse în executare cele două amenzi contravenționale a câte 250 lei aplicate prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012 și nicidecum tarifele de despăgubire în valoare de 28 EUR. Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contestatorului stipulată la art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, respectiv de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă, nu a fost dezincriminată, ea fiind în continuare prevăzută de lege și sancționată prin art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 raportat la anexa 2 din același act normativ cu amendă de la 250 lei la 500 lei, instanța apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României referitoarea la aplicarea legii contravenționale mai favorabile.

În ceea ce privește motivul referitor la înstrăinarea autoturismului,instanța reține că potrivit art. 713 alin. 2 C.proc.civ. dacă executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca in contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. În prezenta cauză, instanța reține că titlul executoriu este reprezentat de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 și . nr._/21.03.2012, care potrivit art. 31 OG 2/2001 pot fi atacate numai cu plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării. Prin urmare, reținând că în speță, împotriva titlurilor executorii contestatorul avea la dispoziție plângerea contravențională prin care să invoce neregularități privind legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, aspectul lipsei calității de contravenient ca efect al vânzării autoturismului fiind o chestiune care ține de temeinicia procesului-verbal, instanța nu va analiza această critică a contestatorului, făcând aplicarea art. 713 alin. 2 C.proc.civ.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, art. 719 Codul de procedură civilă statuează că până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel, asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, pronunțându-se prin încheiere, care poate fi atacată numai cu apel, în mod separat. Totuși, în ipoteza în care se rămâne în pronunțare, la același termen de judecată, atât cu privire la contestația la executare, cât și cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța va pronunța o sentință, supusă apelului, conform art. 718 din Codul de procedură civilă.

Se mai reține că numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator rămâne fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Z. V. M., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, L. R., nr. 5, ., .>în contradictoriu cu intimata A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în sector 3, București, .. 10, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2015.

Președinte Grefier

P. D. O. T. C. N.

Red. și tehnored. PDO/TCN

20.11.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI