Suspendare provizorie. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 15761/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILA NR._
Ședința publica de 12.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. Galațanu
Grefier E. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii A. D. SRL și T. AL K. și pe intimații B. E. M. R., și T. M. LEASING IFN SA, având ca obiect „suspendare provizorie”.
La apelul nominal făcut in ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care invedereaă instanței că nu s-a depus de către contestatori dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 lei și cauțiunea prevăzută de art. 719 alin 2 C. pr. civ și nici imputernicirea avocațială și inscrisurile menționate in cerere, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și reține cauza in pronunțare pe acest aspect.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată inregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 09.11.2015, sub nr. de dosar_, contestatorii A. D. SRL și T. AL K. au formulat in contradictoriu cu intimații B. E. M. R., și T. M. LEASING IFN SA cerere de suspendare provizorie a executării silite in dosarul de executare nr. 1165/2015 aflat pe rolul B. E. M. R..
Cererea de suspendare provizorie a fost formulată in cadrul contestației la executare inregistrată sub nr. de dosar_/301/2015 și nu a fost insoțită de inscrisuri. In cuprinsul contestației, contestatorii au arătat că, in fapt, au preluat de la intimata T. M. Leasing IFN S.A, un autoturism Toyota Avensis in leasing financiar. Pentru acest autovehicul au achitat ratele contractuale, achitând aproximativ 80% din valoarea contractului de leasing, pana cand la începutul anului 2015, din cauza unor dificultăți financiare generate de cashflow-ul societății, nu au achitat in timp util doua rate consecutive. La acel moment, intimata T. M. Leasing IFN S.A., fara niciun fel de notificare, a ridicat autovehiculul, cu tot cu bunurile personale existente in acesta, in scopul valorificării. La data de 21.10.2015, prin adresa de la executorul judecătoresc pe care o atacă prin prezenta cerere, desi intimata a confiscat si valorificat autovehiculul imediat, recuperandu-si in acest fel cele doua rate neachitate, au aflat ca intimata a pornit executarea silita.
In drept, contestatorii au invocat prevederile art. 711 și rum. C. pr. civ.
Prin rezoluția instanței din data de 09.11.2015 s-a dispus citarea contestatorilor prin agent procedural cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 50 lei și cauțiunea prevăzută de art. 719 alin 2 c. pr. civ. și de a depune imputernicirea avocațială pentru avocat și inscrisurile menționate in cerere, stabilindu-se termen de judecată pentru cererea de suspendare provizorie la data de 12.11.2015.
La termenul de judecată din data de 12.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării și a reținut cauza in pronunțare sub acest aspect.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 33 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege. Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se va pune in vedere obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru.
Pentru termenul de judecata din data de 12.11.2015 instanta a dispus citarea contestatorilor, prin agent procedural, cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 50 de lei, stabilita potrivit art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013.
Desi, astfel cum rezulta din dovezile de indeplinire a procedurii de citare aflate la f. 12-13, contestatorii a primit citatia, aceastia nu s-au conformat dispozitiilor instantei.
Pentru aceste considerente, constatand ca exceptia este intemeiata, in temeiul prevederilor art. 197 Cod procedura civila, instanta va admite exceptia netimbrarii invocata din oficiu si va anula cererea ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia netimbrarii.
Anuleaza cererea având ca obiect „suspendare provizorie” formulată de contestatorii A. D. SRL, cu sediul in sector 3, București, SELARI, nr. 12, ..6, J 40/_/2014, CUI_ și T. AL K., cu domiciliul in sector 2, București, D. V., nr. 6B, ., in contradictoriu cu intimații B. E. M. R., cu sediul in sector 1, București, CALEA VICTORIEI, nr. 100, . și T. M. LEASING IFN SA, cu sediul in sector 3, București, SPLAIUL UNIRII, nr. 283,J 40/_/2005, CUI_, ca netimbrata.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. GALAȚANU E. Ș.
GN/SE/6ex/16.11.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... → |
---|