Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 15723/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civilă nr._

Ședința publică din 12.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. E. L.

Grefier: D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorul D. N., în contradictoriu cu intimații C. F. si D. P., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În raport de dispozițiile art.131 NCpc instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și față de dispozițiile art. 238 NCpc constată că dosarul se poate soluționa la acest termen de judecată.

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare.

Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, apreciind ca pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art.258 NC.p.c., apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art.255 NC.p.c., instanța încuviințează părți proba cu înscrisuri.

Instanța reține cauza spre soluționarea excepției tardivității formulării contestației la executare și a fondului cauzei.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 13.02.2015, sub nr._, contestatorul D. N., în contradictoriu cu intimații C. F. si D. P. a formulat contestație împotriva popririi solicitată asupra pensiei de către SCPEJA D., C..EANU & ASOCIATII, în dosarul de executare nr. 637/2013.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că, prin încheierea din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr._/301/2013, s-a admis cererea formulată de executor, s-a încuviințat executare silită solicitată de către creditorii C. F. și D. P. și s-a dispus recuperarea unei creanțe de 1309,07 euro cu titlu de sultă (din care 879,22 lei cuveniți creditorului D. P. și 430,05 Euro cuveniți creditorului C. F. și 300 lei cheltuieli de judecată plus cheltuieli de executare împotriva debitorilor G. N. și G. F.). În încheierea din 06.08.2013, pronunțată de SCPEJ D., C. & Asociații, în dosarul nr. 637/2013 s-a dispus ca suma totală de plată, cu titlu de creanță și cheltuieli de executare 1309,27 Euro + 2.293,34 lei, cheltuieli de executare.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Contestatorul a depus un set de înscrisuri.

La data de 20.07.2015 contestatorul a depus precizare.

La termenul din 12.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației la executare.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției tardivității, excepție ce are prioritatea de soluționare, instanța reține următoarele:

La solicitarea intimaților C. F. și D. P. ( efectuata la data de 30.03.2015), împotriva contestatorului D. N. s-a început executarea silită in temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. 416 A /12.04.2012 a Tribunalului București, in acest sens constituindu - se dosarul de executare nr. 637/2013 aflat pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., C. & Asociații.

Prin prezenta acțiune, contestatorul a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi din 09.01.2015 asupra sumelor de bani datorate contestatorului de către terțul poprit Casa Județena de Pensii Ilfov ( fila 4).

Contestatorul a fost înștiințat despre poprirea înființată la data de 20.01.2015 astfel cum reiese din procesul verbal de înmânare aflat la fila 145.

În aplicarea disp. art. art. 715 alin.1 pct.2 C., termenul de formulare a contestației la executare s-a împlinit la sfârșitul zilei de 04.02.2015 .

Contestația al executare a fost formulata la data de 12.02.2015 ( data poșta), după expirarea acestui termen, motiv pentru care instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executare și va respinge ca tardiv formulată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul D. N., CNP_, cu domiciliul in ., ., J. Ilfov în contradictoriu cu intimații C. F. cu domiciliul in ., ., J. Ilfov si D. P. cu domiciliul in ., ., J. Ilfov, ca tardiv formulată.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, urmând a se depune la Judecătoria sectorului 3 București.

Pronunțată in ședința publica, azi 12.11.2015.

Președinte, Grefier,

I. E. L. D. M.

Red. Tech. IL/DM/4ex/17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI