Validare poprire. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 10281/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civila nr._
Ședința publică din data de 30.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-F. L.
Grefier: V.-A. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea B. F. IFN SA în contradictoriu cu debitorul P. C. D. și terțul poprit S. A. SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Se prezintă numitul B. P. V., identificat cu CI . nr._ care depune delegație de reprezentare pentru terțul poprit.
Instanța, având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, procedând la verificarea și stabilirea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata procesului la 1 zi.
Instanța, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru creditoare și terțul poprit proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă si ducând la soluționarea cauzei.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014 (data poștei 28.11.2014), creditoarea B. F. IFN SA, în contradictoriu cu debitorul P. C. D. și terțul poprit S. A. SRL a solicitat instanței obligarea terțului poprit la plata sumei de 684,87 lei reprezentând creanță pe care creditoarea o deține împotriva debitorului, având în vedere neexecutarea cu rea-credință de către terțul poprit a dispozițiilor B. Bati D. C. comunicate la 03.11.2014 prin adresa de înființare a popririi din 28.10.2014, precum și amendarea terțului poprit în teiul art. 789 alin. 9 C.proc.civ., cu cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că la data de 28.10.2014, B. Bati D. C. a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la concurența sumei de 684,87 lei. A menționat că prin adresa de înființare a popririi, comunicată terțului poprit, i s-a pus în vedere acestuia că are obligația de a consemna și expedia în termen de 5 zile, sumele reținute, pe seama și la dispoziția organului de executare. A menționat că, deși adresa de înființare a popririi, a fost comunicată terțului poprit, acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 C.proc.civ.
În dovedire, creditoarea a depus la dosar un set de înscrisuri.
La data de 29.04.2015, terțul poprit a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, terțul poprit a arătat că debitorul a achitat debitul față de creditoare. A menționat că a aplicat dispozițiile de poprire ordonate de B. până la data la care acesta a dispus sistarea popririi.
În drept, au fost invocate prevederile art. 223 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, B. Bati D. C. a depus dosarul de executare nr. 83/2013.
La data de 21.05.2015, creditoarea a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat respingerea cererii, ca rămasă fără obiect.
În motivare, a învederat că după introducerea prezentei cereri, terțul poprit și-a executat integral obligațiile din adresa de înființare a popririi, iar în prezent, creanța este stinsă în integralitate.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin adresa de înființare a popririi din data de 28.10.2014 emisă de B. Bati D. C. în dosarul de executare nr. 83/2013, s-a dispus înființarea popririi, în cotă de 1/3 din venitul lunar pe care terțul poprit îl datorează debitorului, până la concurența sumei de 684,87 lei (f. 76).
Respectiva adresă a fost comunicată terțului poprit la 03.11.2014 (f. 77).
Din recipisa de consemnare din data de 04.12.2014 aflată la fila 79 din dosar reiese că terțul poprit a consemnat la dispoziția B. suma de 221 lei, iar la data de 23.12.2014 B. a dispus sistarea popririi (f. 84).
De asemenea, la data de 22.12.2014, debitorul a consemnat la dispoziția B. suma de 667,87 lei, astfel cum reiese din recipisa de consemnare de la fila 89 din dosar, iar prin încheierea din data de 16.01.2015, B. a dispus încetarea executării silite.
Potrivit art. 787. A.. 1 C.proc.civ., În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
Instanța reține că, întrucât după introducerea cererii de validarea a popririi, respectiv 28.11.2014, terțul poprit a consemnat la dispoziția B. 1/3 din salariul datorat debitorului, iar debitorul a achitat la data de 22.12.2014 suma datorată creditorului, se constată că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect.
În ceea ce privește cererea creditoarei de obligare a terțului poprit la plata unei amenzi civile, instanța reține că, potrivit art. 790 alin. 9 din C.proc.civ., pentru sancționarea terțului poprit este necesară dovedirea relei-credințe a acestuia. Deoarece din actele existente la dosar, creditoarea nu a făcut dovada că terțul, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligație de plată a sumelor de bani către aceasta, instanța nu poate reține reaua-credință a acestuia doar prin simplul fapt al neîndeplinirii obligațiilor de executare la timp a popririi înființate. Prin urmare, instanța urmează să respingă cererea de amendare a terțului poprit formulată de către creditoare. Mai mult, instanța constată că terțul poprit a plătit la data de 04.12.2014 suma de 221 lei în contul indicat de B. Bati D. C..
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 C.proc. civ., constatând că terțul poprit se află în culpă procesuală prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa în termenul de 5 zile de la comunicarea adresei de înființare a popririi, va obliga terțul poprit la plata către petenta-creditoare a sumei de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 716 alin. 2 C.proc.civ., va obliga terțul poprit la plata către B. Bati D. C. a sumei de 73 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea și transmiterea dosarului de executare nr. 83/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea B. F. IFN SA, CUI_, cu sediul în București, . B., nr. 1-7, ., sector 1 cu sediul ales în București, ., . în contradictoriu cu debitorul P. C. D., CNP_, cu domiciliul în București, .. 13, ., ., sector 3 și terțul poprit S. A. SRL, CUI_, cu sediul în București, Calea Ferentari nr. 12, sector 5, ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de amendare a terțului poprit, ca neîntemeiată.
Obligă terțul poprit la plata către petenta-creditoare a sumei de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă terțul poprit la plata către B. Bati D. C. a sumei de 73 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea și transmiterea dosarului de executare nr. 83/2013.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel care se depune la Judecătoria Sector 3.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.07.2015.
Președinte, Grefier,
D.-F. L. V.-A. G.
Red./Dact. LDF și GVA/5 ex./22.09.2015
Comunicat părților, 3 ex., azi,……………….
← Pretenţii. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2015.... → |
---|