Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 918/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 918/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 918/2016
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 918
Ședința publica din data de 28.01.2016
Instanța constituita din:
P. – N. Galațanu
Grefier – C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL, în contradictoriu cu paratul C. B. -G., având ca obiect „cerere cu valoare redusa”.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura de citare fiind legal îndeplinită, grefierul de ședință a făcut oral referatul cauzei, în cadrul căruia a arătat obiectul pricinii, stadiul în care s-a aflat judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță.
Instanța, în temeiul art. 416 din codul de procedură civilă a ridicat excepția perimării și, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, a rămas în deliberare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 sub nr._, reclamanta E. K. ROMANIA SRL a chemat în judecată pe paratul C. B. -G., solicitând obligarea paratei la plata sumei de 528,23 lei, cu cheltuieli de judecata.
Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, a rezultat că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 09.04.2015, când cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 242 Codul de procedură civilă, pentru neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei de a efectua procedura de citare prin publicitate si de a face dovada achitării onorariului de curator.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Instanța, în baza art.416 din Codul de procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimăre .
Constată perimată cererea formulată de reclamanta E. K. ROMANIA SRL, CUI_, înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/2002, cu sediul în sector 2, București, Bulevardul D. P., nr. 10A, în contradictoriu cu pârâtul C. B. G., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., .> Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.01.2016.
Președinte, Grefier,
N. Galațanu C. M.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1450/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1655/2016. Judecătoria... → |
---|