Plângere contravenţională. Sentința nr. 1450/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1450/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-02-2016 în dosarul nr. 1450/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1450
Ședința din publică din data de 08.02.2016
Instanța constituită din :
Președinte: L.-D. R.
Grefier: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe petenta AEG CONSULTING IPURL lichidator judiciar provizoriu al S.C. P. D. Coatings S.R.L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru petentă, consilier juridic E. C. Lefort, care depune împuternicire (fila 23), lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție contradictorie excepția de necompetență teritorială privind soluționarea cauzei.
Petenta, prin avocat, solicită admiterea excepției invocate și declinarea soluționării cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2015 sub nr._, petenta AEG CONSULTING IPURL lichidator judiciar provizoriu al S.C. P. D. Coatings S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI anularea procesului verbal . nr._ din data de 02.11.2015 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că solicită anularea procesului verbal întrucât fapta contravențională a fost reținută în mod greșit în sarcina sa, aceasta având doar calitatea de lichidator judiciar provizoriu al S.C. P. D. Coatings S.R.L.. Petenta a menționat că în mod nelegal a fost sancționată pentru presupuse fapte ale debitorului S.C. P. D. Coatings S.R.L., efectuate înainte de numirea sa ca lichidator judiciar.
În drept, petenta a invocat dispozițiile din O.G. 2/2001 și ale Legii 180/2002.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei copii conforme cu originalul de pe o . înscrisuri (filele 6-9).
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă la data de 20.01.2016, prin Serviciul registratură, a depus o . înscrisuri (filele 17-22).
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 02.11.2015, emis de către intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, S.C. P. D. Coatings S.R.L. reprezentată de AEG CONSULTING IPURL în calitate de lichidator judiciar a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 219 alin (1) lit. e) și b), în urma controlului efectuat la data de 02.11.2015, ora 12:00 la S.C. P. D. Coatings S.R.L., cu sediul în București, ., ., Sector 1..
Potrivit art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Din procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit și a fost constatată în data de 02.11.2015, la sediul S.C. P. D. Coatings S.R.L. în București, în București, ., ., Sector 1, astfel locul săvârșirii presupusei fapte se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București, iar nu în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Potrivit art.32 alin.1 din OG nr.2/2001, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.
Fiind vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, art. 129 alin. 2 pct.3 din codul de procedură civilă prevăd că necompetența este de ordine publică atunci când pricina e de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere faptul că fapta contravențională a fost săvârșită în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Declină competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta AEG CONSULTING IPURL lichidator judiciar provizoriu al S.C. P. D. Coatings S.R.L., cu sediul în București, ., nr. 12, . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul ales în București, ., Sector 2, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-D. R. C. O.
← Validare poprire. Sentința nr. 7926/2012. Judecătoria SECTORUL... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 918/2016. Judecătoria... → |
---|