Contestaţie la executare. Sentința nr. 1655/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1655/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 1655/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1655
Ședința publică de la 11.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte – G. D.
Grefier – D. I.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față formulată de contestatorul T. D. în contradictoriu cu intimata C. SA - D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că s-a depus la dosar de către contestator dovada achitării taxei judiciare de timbru și răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, verificându-și, din oficiu, competența, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 06.11.2015, sub nr._, contestatorul T. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. SA - D. BUCUREȘTI, contestație la executare împotriva somației emise de B. I. R. L. la data de 12.10.2015 în dosarul de executare nr._/236/2014, solicitând admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare.
În motivare, în esență, se arată că executarea silită este lovită de nulitate absolută deoarece se efectuează în baza unor procese verbale nule absolut deoarece le lipsește semnătura olografă a agentului constatator și că cheltuielile de executare nu sunt proporționale în raport cu activitatea desfășurată de executorul judecătoresc. De asemenea, contestatorul arată că a intervenit perimarea executării silite.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 713-719 C.pr.civ..
În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.
La data de 18.11.2015, s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, copia dosarului de executare nr. 1010/2014 al B. I. R. L..
La data de 27.11.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, precum și menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către B. I. R. L. și continuarea executării silite.
La data de 07.01.2016, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată de astăzi, 11.02.2016, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța, constată că executarea silită în dosarul de executare nr. 1010/2014 înregistrat la B. I. R. L. a fost pornită, la data de 30.06.2014, în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011 și . nr._/16.08.2011 încheiate de intimată.
În determinarea instanței de executare se vor avea în vedere normele de competență în vigoare la data cererii de executare silită (30.06.2014).
Potrivit art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.
În conformitate cu disp. art. 650 alin. 1 și 2 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Este adevărat că alin. 1 al art. 650 stabilește regula generală de determinare a competenței instanței de executare, de la care se admit excepții, cum este cea instituită prin art. 819 C.pr.civ., în cazul executării silite imobiliare indirecte.
Însă, în cazul executării silite efectuate prin poprire, competența instanței de executare nu este dată de sediul debitorului sau al creditorului ori al terțului poprit prin dispoziții exprese ale normelor de procedură, ci sunt aplicabile dispozițiile generale.
Prin urmare, având în vedere că cererea de executare a creditoarei a fost înregistrată la B. I. R. L., cu sediul profesional în G., ., jud. G., instanța de executare este instanța în raza căreia este situat sediul acestui organ de executare, în speță, Judecătoria G..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 coroborat cu art. 650 alin. 2 și art. 713 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatorul T. D., CNP_, cu domiciliul în București, sector 3, .. 39, ., ., în contradictoriu cu intimata C. SA - D. BUCUREȘTI, CUI_, înregistrată la ORC sub nr. J_ , cu sediul în București, sector 6, .. 401A, în favoarea Judecătoriei G..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. D. D. I.
Red. și tehnodact. G.D./D.I.
5 ex./19.02.2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
. SECTOR 5
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr._ si_
CĂTRE,
JUDECATORIA G.
Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 1655/11.02.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr._ privind pe contestatorul T. D. și pe intimata C. SA - D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate, în favoarea Judecătoriei G., sens în care vă înaintăm prezentul dosar, cusut și numerotat, conținând ………… file, compus dintr-un singur volum.
Președinte,Grefier,
G. DuncaDoina I.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 918/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 934/2016. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|