Plângere contravenţională. Sentința nr. 7851/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7851/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 7851/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7851

Ședința publică din data de 02.05.2012

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. Z.

Grefier: N. D.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul M. D. A., în contradictoriu cu intimata D. - B. DE POLIȚIE RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.05.2012 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin plângerea depusă de petenta M. D. A., în data de 13.10.2010, și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 01.11.2010, se solicită anularea procesului verbal ., nr._/10.10.2010 întocmit de intimata D.- B. de Poliție Rutieră.

În motivare, petenta arată că procesul verbal este nelegal și netemeinic întocmit, deoarece nu a încălcat nicio regulă de circulație, iar actele se aflau asupra sa, în mașină.

Petenta a depus la dosar un set de înscrisuri.

Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța reține că în menționatul proces verbal s-a consemnat că petenta a condus auto_, tranversând . pe linia continuă, iar în urma controlului efectuat, nu a prezentat permisul de conducere, certificatul de inmatriculare și nu a putut face dovada încheierii poliței de asigurare RCA. La întocmirea procesului verbal a fost prezent și martorul asistent B. G., care a refuzat semnarea procesului verbal. Petentei i s-a aplicat amenda, în cuantum de 450 lei.

Din analiza poliței de asigurare RCA ./17/G17/HR, nr._, rezultă că numita Pimpas V., proprietar al autovehiculului, marca Mercedez-Benz C 200, cu număr de înmatriculare,_ a îndeplinit obligația prevăzută de art. 48 din Legea nr. 136/1995, de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule, pentru perioada de valabilitate a poliței, adică 29.10._10.

Procesul verbal contestat în data de 10.10.2010, fiind întocmit în interiorul acestei perioade.

Prin urmare au fost respectate prevederile art. 48 din Legea nr. 136/1995, pe de o parte, iar contravenient ar fi putut fi proprietarul autovehiculului, numita Pimpas V., persoana deferită de cea a petentei.

Având în vedere netemeinicia și nelegalitatea procesului verbal, cu privire la pretinsa nerespectare a obligației de asigurare prevăzut de art. 48 din Legea nr. 136/1999 și sancționată de art. 64 din aceeași lege, instanța consideră că procesul verbal este netemeinic și nelegal întocmit.

Este o prezumție simplă, permisă de art. 1203 C. civ. Dacă o parte din procesul verbal este netemeinică, una dintre fapte nefiind veridică, instanța deduce că, în integralitate, procesul verbal este netemeinic întocmit și pe cale de consecință nelegal, având în vedere și principiul potrivit căruia în caz de îndoială, acesta profită contravenientului.

Față de considerentele ce precedă și ținând seama de prevederile art. 34, alin. 7 din O.G nr. 2/2001, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul M. D. A. cu domiciliul în Fetești, ., ., ., în contradictoriu cu intimata D. - B. DE POLIȚIE RUTIERĂ cu sediul în București, .. 9-15, sector 3.

Anulează procesul-verbal . nr._/10.10.2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.05.2012.

Președinte Grefier

C. D. Z.N. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7851/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI