Contestaţie la executare. Sentința nr. 7756/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7756/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-05-2012 în dosarul nr. 7756/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 7756
Ședința publică de la 02.05.2012
Instanța constituită din:
Președinte – I. P.
Grefier – E. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe contestatoarea S.C. L. I. EXPORT S.R.L. in contradictoriu cu intimata G. F. SECTIA ILFOV, având ca obiect contestatie la executare.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la 09.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat consecutiv pronuntarea la 17.04.2012, 23.04.2012 si respectiv, pentru azi, 02.05.2012, cand a hotarat urmatoarele:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 14.04.2011 sub nr._, reclamanta S.C. L. I. EXPORT S.R.L. a contestat, în contradictoriu cu pârâta G. F. SECTIA ILFOV, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/F/04.04.2011, solicitând anularea acesteia ca nelegală.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod nelegal au fost luate măsuri asiguratorii împotriva sa prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/F/04.04.2011, invocând faptul că aprecierile comisarilor Gărzii Financiare privind neînregistrarea veniturilor în evidențele financiar-contabile și sustragerea reclamantei de la plata impozitelor sunt neîntemeiate și au nici un suport probator.
În dovedirea contestației, au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele dosarului cu privire la excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, pe care o va soluționa cu prioritate, potrivit art. 137 alin.1 C.pr.civ:, instanța reține următoarele:
Conform art. 129 alin.11 C.pr.fiscală, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172. Potrivit art.172 alin.4 Cod de procedura fiscală, contestația împotriva oricărui act de executare efectuat de organele de executare fiscală se introduce la instanța judecătorească competentă.
Pentru determinarea instanței competente urmează a se completa legea specială cu norma generală, respectiv art. 373 alin.2 C.proc.civ., potrivit căruia “Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
Din coroborarea acestui text cu cel al art. 136 alin. 5 Cod de procedura fiscală conform căruia „pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz”, rezultă că, în cauza de față, executarea silită se desfășoară în raza teritorială a Judecătoriei B., deoarece în raza de competență a acestei judecătorii se află domiciliul fiscal al debitorului și, prin urmare, și bunurile acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială, iar în temeiul art. 159 pct. 3 C.pr.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei B., instanța în raza căreia se află domiciliul fiscal al debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S.C. L. I. EXPORT S.R.L,cu sediul in VOLUNTARI, DRUMUL POTCOAVEI, nr. 53BIS, . cu intimata G. F. SECTIA ILFOV, cu sediul in sector 3, București, LUCRETIU PATRASCANU, nr. 10 în favoarea Judecătoriei B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.05.2012.
P. GREFIER
← Evacuare. Sentința nr. 7764/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7851/2012.... → |
---|