Pretenţii. Sentința nr. 5364/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5364/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 5364/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 5364
Ședința publica din data de 22.03.2012
Instanța constituita din :
Președinte: G. D.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. de P. .-A3 în contradictoriu cu pârâta C. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut in ședința publica nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 16.03.2012 pârâta a depus la dosar întâmpinare.
Instanța, constatând că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ., nemaifiind alte cereri, în baza art. 167 C.pr.civ. încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 07.09.2011 sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari .-A3 în contradictoriu cu pârâta C. N. a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 1500,90 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2011 inclusiv; la plata sumei de 453,67 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferentei perioadei ian.2011 – martie 2011 inclusiv; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca pârâta este proprietar al imobilului-apartament 117 situat in Bucuresti, ., .-A3, sector 3, si nu a mai achitat cotele de intretinere aferente lunilor ianuarie 2011-iunie 2011, punand astfel . toti locatarii mentionatului . de acoperit facturile lunare emise de furnizorii de utilitati.
Precizeaza ca asociatia a dobandit personalitate juridica prin incheierea din Camera de Consiliu din data de 28.10.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosar_/301/2010 incheiere ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea recursului declarat impotriva incheierii, respectiv decizia 861/21.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a V-a Civila in dopsar nr._/301/2010.
Invedereaza faptul ca face aceste precizari intrucat asociatia A1-A2-A3 s-a constituit prin desprindere din A. Y2 A-B-C-Y-Z, asociatie care a intreprins o . actiuni pentru a determina proprietarii scarilor A1-A2-A3 in a achita nu la asociatia din care fac parte, ci catre vechea asociatie, demers care a avut rezonanta la proprietarii care nu au stiut sa faca diferenta, atat din punct de vedere juridic cat si financiar contabil, intre noua asociatie, entitate nou constituita si vechea asociatie.
F. de retinerile instantei din motivarea recursului coroborat cu solutia pronuntata in dosarul_/301/2011, rezulta ca oricare proprietar de la scarile A1-A2-A3, care s-au constituit in noua asociatie, are obligatia de a achita lunar cotele de intretinere la asocitia reclamanta (cotele de intretinere dupa luna noiembrie 2010 trebuie achitate de catre proprietari catre asociatia de proprietari .-A3 si nu catre asociatia de proprietari .-C-Y-Z). In dosarul mai sus-mentionat, instanta a retinut ca asociatia Y2 A-B-C-Y-Z nu are calitate procesuala activa in a solicita proprietarilor de la scarile A1-A2-A3 plata cotelor dupa luna noiembrie 2010.
Arata ca este normal si legal ca proprietarii sa-si achite catre reclamanta cotele lunare, avandu-se in vedere faptul ca de la aceasta asociatie consuma, aceasta asociatie are facturat consumul de la furnizorii de utilitati, ca fiecare contor de pe fiecare scara inregistraza consumurile, neintelegand motivatia pentru care paratul nu si-a achitat cotele lunare.
In drept, Lg. 230/2007 si normele de aplicare, art.112 si urm. C.pr.civ.
In dovedire, au solicitat proba cu acte (filele 4-25).
La data de 16.03.2012, parata C. N. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei și excepția nulității și inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca nefondata si neintemeiata. In susținerea excepției lipsei calității procesuale active, pârâta învedereaza instanței că, pe de o parte față de această reclamantă, denumită ASOCIAȚIA .-A3, fără adresă poștală care nu s-a constituit lagal, nu are nici un fel de debite restante. Pe de altă parte reclamanta arata ca este în vârstă de 70 ani, ca a făcut și face parte și în prezent din ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .-C-Y-Z cu sediul social în București, ..57A, bi.Y2 tronson B, ..I.F. nr._, de 43 ani, de când s-a dat în folosință Blocul Y2 cu 4 tronsoane, A-B-C și Z în forma literei Y, la confluența a două străzi: str.Rotundă și .>
La acesta ASOCIAȚIE DE .-C-Y-Z de care în fapt și în drept aparține, a avut și are și în prezent evidențele contabile ale apartamentului sau. Arată că la Asociația de Proprietari .-C-Y-Z, a achitat lunar contribuțiile bănești la întreținerea apartamentului meu nr.117, inclusiv în perioada IANUARIE 2011 - AUGUST 2011, pentru care este chemată în judecată de reclamantă, ca fiind o altă Asociație care s-ar fi constituit pe tronsonul A al BI.Y2, de care reclamanta nu aparține. Învedereaza instanței că reclamanta, așa zisa A. .-A3 nu s-a constituit în condiții legale, conform art.5 p.1 și 2 din Legea nr.230/2007, și H.G.nr. 1588/2008, privind înființarea.organizarea și conducerea Asociațiilor de Preoprietari, adică prin separare pe tronsoane sau scări, în baza unei Hotărârii a Adunării Generale a majorității coproprietarilor din cele 4 tronsoane ale Blocului Y2 A-B-C-Z, prin care să se delimiteze proprietățile comune, și obligațiile și drepturile tuturor coproprietarilor. Nu cunoaste toate împrejurările în care reprezentantul reclamantei, numitul V. A. ar fi obținut încheierea de ședință simulând în actele depuse la instanță, că și-ar fi constituit o Asociație nouă într-un . în folosință, ascunzând faptul că imobilul din ., tronsonul A și proprietarii din acesta, ar face parte din Asociația .-C-Y-Z din anul 1969, ca să evite prevederile speciale ale art. 5 p.1 și 2 din Legea nr.230/2007 și același articol din HG nr.1588/2008 acceptând ca proprietarii să renunțe la toate drepturile și obligațiile de la Asociația .-C-Y-Z și să pornim de la 0 la Asociația reclamantă.
In consecință, reclamanta nu are calitate procesuală activă în procesul care i la intentat, iar instanța nu o poate obliga să plătească la o altă asociație din care legal nu face parte.
In susținerea excepției inadmisibilității și nulității acțiunii, pârâta arată că reclamanta se află într-o eroare totală cu privire la incidența prevederilor legale, în speța de față. Câtă vreme nu are posesia obligațiilor și drepturilor apartamentului sau, nu s-a separat cu activul și pasivul, nu are capacitatea deplină de exercițiu și nici de administrare a tronsonului A, din ., este inadmisibil ca pe un condominiu să existe două Asociații, iar acțiunea nu poate fi admisă din oficiu, și nu poate fi chemata în judecată pentru ca nu si-a achitat contribuțiile bănești la o altă Asociație care se pretinde că ar fi nouă.
Pe fond, pârâta învederează instanței că cererea reclamantei nu are nici un minim de fundament juridic, câtă vreme în fapt și în drept, nu a aderat la o astfel de Asociație. Nu poate face parte și nu poate fi obligată să achite cote de întreținere la două Asociații, ci la asociația care deține evidențele contabile și fondurile sale materiale și bănești.
Mai arată că ASOCIAȚIA .-C-Y-Z și cei 30 de proprietari din tronsonul A au formulat plângeri penale la P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 în dosarul penal nr. 307/P/2011 și în dosarul 135/P/2011 la P. de pe lângă Curtea de Apel - București, cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de fals și uz de fals, sens în care arată că anexează rezoluția din 29.09.2011.
In subsidiar, solicita instanței obligarea reclamantei de a se adresa Asociației de proprietari .-C-Y-Z din care legal face parte și care o reprezintă.
In dovedire, a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu disp. art. 137 C.pr.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor excepției nulității și inadmisibilității cererii de chemare în judecată și lipsei calității procesuale active a reclamantei, reținând următoarele:
În ce privește excepția nulității cererii de chemare în judecată, instanța constată că cererea reclamantei cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 133 C.pr.civ., astfel că sancțiunea nulității nu poate interveni.
De asemenea, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, este formulată de o asociație de proprietari împotriva unui proprietar despre care se pretinde că deține un apartament proprietate personală în condiminiul administrat de reclamantă, iar nicio lege nu declară inadmisibilă o astfel de acțiune și nu interzice accesul reclamantei la justiție în formularea unei acțiuni în pretenții față de un proprietar.
Prin urmare, atât excepția nulității cererii de chemare în judecată, cât și excepția inadmisibilității acțiunii sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse de către instanță.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, excepție absolută și peremptorie, aceasta reprezintă mijlocul juridic prin care se invocă lipsa identității dintre persoana care formulează o acțiune și cea care o putea formula
Potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile termenul stabilit.
Asociația A. DE P. .-C-Y-Z a fost constituită și a dobândit personalitate juridică în anul 2002, astfel cum reiese din procesul verbal din 16.06.2002, încheierea de acordare a personalității juridice pronunțată la data de 02.09.2002 în dosarul nr. 227/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 București și certificatul de înregistrare fiscală nr._.
Instanța mai reține că prin încheierea pronunțată la data de 28.10.2010 în dosarul nr._/301/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 861/21.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a acordat personalitate juridică Asociației de P. .-A3, această din urmă asociație constituindu-se ca urmare a acordului exprimat de proprietarii blocului Y2, scările A1, A2 și A3, care anterior au fost administrate de reclamantă, ipoteza fiind aceea a desprinderii din vechiul condominiu a unui tronson și constituirea unei noi asociații de proprietari în vederea administrării proprietății comune cu privire la .-A3.
De asemenea, instanța reține că apartamentul deținut de pârâtă este situat în blocul Y2, tronson A, scara 3 ce face parte din condominiul administrat de Asociația de Proprietari Y2 A1-A2-A3, astfel că, singura asociație de proprietari față de care pârâta urmează să achite cotele de întreținere este această din urmă asociație.
Totodată, instanța nu poate reține apărările pârâtei în sensul că nu recunoaște legalitatea constituirii noii Asociații de P. Y2 A1-A2-A3 și că nu s-a produs separația legală între cele două asociații, deoarece legalitatea constituirii noii asociații a fost analizată de Judecătoria Sectorului 3 și Tribunalul București în dosarul nr._/301/2010, încheierea de înființare a noii asociații fiind irevocabilă, astfel că nu se mai poate pune în discuție legalitatea înființării acesteia.
Prin urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, din recunoașterea pârâtei, instanța reține că aceasta este proprietarul apartamentului nr. 117 situat în condominiul administrat de reclamantă.
Pe cale de consecință, conform art. 3 lit. j și art. 46-48 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, pârâtei îi incumbă obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale și care nu pot fi înregistrate pentru fiecare dintre acestea sau pentru serviciile legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune, proporțional cu suprafața locativă pe care o deține.
În cauză este aplicabilă regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Din listele lunare de plată a cotelor de contribuție rezultă că pârâta nu a achitat cotele de întreținere aferente perioadei ianuarie 2011 – iunie 2011, debitul principal fiind în cuantum de 1500,90 lei. În ceea ce privește acest debit, pârâta nu au făcut nicio probă în sensul achitării acestuia, astfel cum prevede art. 129 alin 1 teza finală C.p.c. Chitanțele de plată depuse la dosar de pârâtă atestă plata unor cote de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada menționată în acțiune, dar plata a fost efectuată către o altă asociație decât reclamanta, pârâta fiind în eroare cu privire la adevăratul creditor. Astfel, nu se poate susține că aceste chitanțe au stins obligația pârâtei, ci numai că s-a efectuat o plată nedatorată.
De asemenea, instanța are în vedere și dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007 care prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, (...) cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, care este constituită conform art. 4 și art. 5 alin. 1 din aceeași lege, în vederea administrării și gestionării proprietății comune din imobilele în care sunt situate mai multe proprietăți individuale.
Prin urmare, instanța reține că pârâta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul mai sus arătat pe care îl dețin în condominiu; ca atare, s-au acumulat restanțe la plata cotelor de întreținere datorate pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2011, cuantumul acestora rezultat din însumarea cotelor lunare și a penalităților fiind de 1500,90 lei.
În ceea ce privește capătul de accesoriu având ca obiect penalizările de întârziere, instanța constată că prin hotărârea Adunării Generale Asociația de Proprietari din 02.08.2011, în conformitate cu art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin. 1 teza finală din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, membrii asociației au stabilit menținerea penalizării restanțierilor cu 0,2% pentru fiecare zi de întârziere la plata cotelor de întreținere. Verificând modul de calcul prevăzut imperativ de normele menționate, instanța constată că penalitățile lunare au fost corect calculate de reclamantă.
În consecință, instanța apreciază că pretențiile deduse judecății de către reclamantă sunt întemeiate și va obliga pârâta la plata sumei de 1500,90 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2011 și a sumei de 453,67 lei reprezentând penalități aferente cotelor din aceeași perioadă calculate până la data de 14.08.2011.
În condițiile art. 274 C.pr.civ. coroborat cu art. 1169 C.civ., constatând că reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în vederea judecării prezentei cauze, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inadmisibilității și nulității cererii de chemare în judecată și lipsei calității procesuale active, invocate de pârâtă.
Admite cererea formulată de Asociația de Proprietari .-A3 cu sediul în București, ., . 3 în contradictoriu cu pârâta C. N. cu domiciliul în București, ., ..3, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500,90 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2011 și a sumei de 453,67 lei reprezentând penalități aferente cotelor din aceeași perioadă calculate până la data de 14.08.2011.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.03.2012.
Președinte, Grefier,
Red. și tehnodact. G.D.
2 ex./12.04.2012
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7417/2012. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5233/2012.... → |
---|